Care ne mai sunt valorile?

Depinde modul în care oamenii își aleg valorile de educatia pe care au primit-o și valorile părinților sau de cele ale societății în care trăiesc zi de zi? 

Unii oameni  pot trai foarte bine cu valorile dobândite din familie și, eventual, din legile locului natal, alții pot trăi mai liber, mai neatașați de valorile copilăriei lor. Poate de aceea și diferim atât de mult între noi din punct de vedere moral, deși ne tragem din aceiași strămoși. Unii oameni trăiesc doar pentru a profita de oportunitățile care se ivesc, fiind ancorați în prezent fără a-si asuma consecințele. Pentru ei, important este să le fie lor bine, urmărind un bine material: mâncare, băutură, distracție, avere, în general tot ce ține de plăcerile corpului.

Alții au o responsabilitate a averii moștenite din strămoși și păstrată cu mari sacrificii. Aceștia au o conștiință a valorilor personale si a tradițiilor care sunt cuprinse în categoria valorilor universale. Este adevarat că multe manifestări sunt duse la extrem, mai ales în cautarea unor soluții mai simple pentru a trăi raportat la dezvoltarea tehnologică. Am ajuns într-un moment al evolutiei în care tehnologia însoțită de lăcomia imensă a unor specimene pot determina nu numai calitatea prezentului, dar pot pune în suspans și viitorul. În condițiile în care respectul pentru fiinta umană scade simțitor, nu putem pune bazele unei cooperări sociale bazate pe egalitate.

În această confruntare a valorilor și intereselor, s-au distrus foarte multe dintre valori, atât dintre valorile universale, cât și din cele care aparțin  patrimoniului cultural, al patrimoniului natural, și nu doar  din țările subdezvoltate, ci din întreaga lume civilizată, care, în goana nebună după depistarea de noi resurse naturale a afectat viața în complexitatea ei. Chiar și sănătatea fizică și psihică a fost influențată negativ de bătălia între interesele financiare meschine în defavoarea vieții.  Acest fenomen este responsabil pentru faptul de a nu reuși să ne unim pentru a apăra o idee pentru a crea ceva util și multifuncțional. Constiința noastă ar trebui să fie aceea care să ne ajute să apreciem sănătatea fizică, mentală și emotională și să facem tot posibilul pentru ameliorarea acestora, înțelegând care sunt valorile care ne susțin viața și sănătatea.  Orice abuz pe care-l comitem împotriva noastră sau a semenilor noștri îl plătim, noi sau generațiile care ne urmează. Și, deoarece copiii noștri nu fac ceea ce le zicem noi, ci fac exact ceea ce facem noi, lucru care n-ar trebui să ne surprindă deloc, cu atât mai mult ar trebui să ne simțim responsabili. 

 Deși este de la sine înțeles că toti avem loc  pe planeta aceasta și că nimeni nu o va moșteni sau supraviețui, există pericolul ca într-o zi cineva să se trezească cu dorința de a o distruge. Și cum am putea împiedica asta, dacă ar ajunge într-o poziție de unde nu poate fi controlat de niciun sistem?  Locul fiecăruia pe această bucată de pământ pe care o numim Terra este acolo unde l-a așezat destinul și unde se simte cu adevarat util sie însuși,  oamenilor sau fiintelor pe care le iubeste și care îl iubesc, idealurilor sale. Să facem tot posibilul să ne găsim și acceptăm locul, fără a tânji la locul altuia. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.