Educatia la domiciliu, între avantaje si dezavantaje

Educația la domiciliu este un subiect nu prea dezbătut în România, am putea zice chiar prea puțin interesant. Sau că sunt prea puțini români care știu ce presupune și care sunt avantajele unei asemenea forme de educație. Se pare că acesta este unul din lucrurile pe care nu le-am importat din Occidentul la care am râvnit atâta vreme. 

Prin educația la domiciliu se înțelege forma de educație în care părinții au dreptul de a coordona și direcționa educația copiilor, aceștia trebuind să susțină evaluări periodice în cadrul unei instituții de învățământ acreditate la sfârșitul fiecărui semestru sau an. Aceasta distincție este necesară pentru a nu se confunda “educația la domiciliu” cu “școlarizarea la domiciliu”  așa cum apare în art. 52 al legii educației naționale, nr.1/2011:

Art. 52
(1) Pentru copiii, elevii și tinerii cu boli cronice sau cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în care aceștia sunt internați. 
(2) Pentru copiii, elevii și tinerii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt nedeplasabili, se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată. 
(3) Școlarizarea la domiciliu, respectiv înființarea de clase sau de grupe în spitale se face de către inspectoratul școlar, la propunerea CJRAE/CMBRAE, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. 
(4) Unitățile de învățământ special pot beneficia de sprijinul instituțiilor de protecție socială, al altor organisme private autorizate, al persoanelor fizice sau juridice din țară și din străinătate, pentru stimulare, compensare și pentru reducerea gradului de dizabilitate. 

Motivele pentru care părinții optează pentru educația la domiciliu sunt variate și includ de obicei nivelul scăzut de pregătire academică pe care școlile convenționale îl oferă, considerente religioase și influența proastă a anturajului din școlile publice. De aici rezultă principalele argumentele pe care le aduc cei care susțin legalizarea educației la domiciliu:

16 septembrie 011

  • educația la domiciliu oferă cadrul ideal pentru a satisface nevoile individuale de învățare ale fiecărui copil, prin respectarea ritmului propriu copilului și stimularea creativității într-un anumit domeniu preferat de acesta prin acordarea unei atenții nelimitate într-o relație tutoriale de unu-la-unu. Astfel, unu copil supradotat ar putea termina școala primară și gimnazială înainte de vârsta prevazută de lege, nefiind nevoit să aștepte până ce toți ceilalți copii ai unei clase ar acumula cunoștințele.
  • identitatea copilului se dezvolta armonios în comunitatea familială pe baza acceptării necondiționate a individualității sale unice, fiind ferit de influențele nocive ale unui mediu educațional în care evaluarea este comparativă și în care trebuie să lupte pentru câștigarea popularității pentru a se afirma.
  • părinții pot inocula standarde morale mai ridicate copiilor lor și, de asemenea, au libertatea de a asigura educația religioasă a copiilor lor.
  •  în localitatile rurale izolate copiii n-ar mai fi nevoiți să călătorească pe distanțe mari pentru a ajunge la primul stabiliment școlar.
  • deși uneori curricula poate fi similară cu cea din învățământul de stat, metodologia poate fi adaptată în funcție de particularitățile de învățare ale copilului (imagini, casete audio, călătorii la muzee, ieșiri în natură etc.)

Argumentele contra acestei modalități includ:

  1. lipsa unei calificări adecvate a părinților,
  2. proasta integrare în societate a copiilor educați la domicliu, datorită  lipsei de socializare
  3. pericolul îndoctrinării copiilor cu ideologiile părinților.

 

1.Părinții nu sunt suficient de calificați pentru a asigura educația copilului. Acest argument se bazează în principal pe faptul că părintele nu dispune de o metodă pedagogică și că nu are cunoștințele necesare pentru a preda toate materiile, în special în ciclul gimnazial și cel liceal. În primul rând este de bun simț să asumăm că părintele care decide să se ocupe personal de educația copilului este destul de responsabil încât să se preocupe constant pentru îmbunătățirea capacității de a preda, mai mult de a găsi metoda pedagogică adecvată personalității copilului.

Astăzi se știe că există diferențe mari între stilurile de învățare, diferențe de care ar trebui să se țină cont în predarea materiilor. Însă acest lucru nu se poate realiza într-o clasă cu N copii, din simplul motiv că profesorul nu dispune de timpul necesar pentru a adapta materialul pe care trebuie să-l parcurgă fiecărui stil în parte. În schimb, prin educația la domiciliu se poate foarte ușor realiza acest lucru, din moment ce părintele nu trebuie să se ocupe decât de propriul copil. Lipsa cunoștințelor într-un anumit domeniu poate fi compensată prin angajarea unui meditator particular (și câți copii din sistemul de stat nu au nevoie de așa ceva??), în caz că în familie nu există vreo rudă care să fi făcut studii în domeniul respectiv. O modalitate mai eficientă este ca să se unească mai mulți părinți care se ocupă de educația copiilor lor și să plătească împreună un meditator. 

2. Lipsa de socializare care afectează capacitatea de integrare în societate. Acest lucru poate fi suplinit prin înscrierea copilului în diverse activități extracurriculare (cluburi de tenis, înot, șah etc.) și cursuri de canto, pian, desen unde își poate face prieteni și întreține relații sociale adecvate. De asemenea, copilul poate socializa și găsi prieteni printre copiii prietenilor părinților sau în locurile unde desfășoară activități recreative: în parc.în muzee, la teatru, operă etc. unde avantajul ar fi că socializarea s-ar face sub directa observare a părintelui, care poate astfel observa anumite deficiențe de relaționare și poate preveni fenomenul de bullying, atât de des întâlnit în școlile publice. 

 3. Îndoctrinarea religioasă și ideologică– realitatea arată că părinții interesați de spiritualitatea copiilor lor oricum le transmit valorile morale și religioase adoptate de ei, indiferent dacă aceștia sunt înrolați în sistemul public sau privat. Nu numai atât, dar și diferențele culturale sunt transmise. În țările occidentale este stipulat în constituție libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și crește copiii într-o religie anume. În sistemul public copilul este expus mai mult altor ideologii  însă asta nu garantează că acele ideologii sunt neapărat de preferat în locul celor ale părinților. Pe de altă parte, copiii educați la domiciliu iau contact prin intermediul lecturilor, prietenilor și internetului cu alte religii.

Pe de altă parte, în sistemul public românesc se practică vizibil îndoctrinarea religioasă prin orele de religie care sunt mai mult obligatorii decât opționale, iar educația la domiciliu ar permite părinților agnostici sau atei sau din alte confesiuni să nu-și expună copiii altor îndoctrinări decât cele proprii.

Nu în ultimul rând, este dreptul părintelui de a-și educa copilul în religia lui. Copilul nu este destul de matur psihic pentru a putea trage singur unele concluzii raționale, iar cel putin prezumtiv, părintele este cel care se gândește cel mai mult la binele copilului,  nu statul.

 

 

One thought on “Educatia la domiciliu, între avantaje si dezavantaje

  1. In societatea noastra, in ziua de zi, scoala pregateste roboti pentru o societate robotizata. Copiii care trec prin scoala ca gasca prin apa se vor integra intr-o societate predispusa la esec. Copilul trebuie sa petreaca primii ani linga familia si prietenii lui, nu cu mame de imprumut, educatoare si invatatori, dintr-un sistem nenorocit care le limiteaza optiunile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.