Mie mi s-a întâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nicio vină şi nici măcar n-am să-ţi fac niciun reproş pentru „aşa cum eşti”. Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam sa scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nicio vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu există.
Ileana Vulpescu
E, oarecum, o tragedie pentru cei care descopera astfel de adevaruri… 🙂
O tragedie din care s-ar putea trage niste invatamanite bune pentru viitoarele relatii. Oricum, primul pas e facut, constientizeaza ca este atrasa de acelasi gen de barbat.
este nevoie de ceva timp, pana realizezi ca persoana “ideala” este doar in mintea ta, nu si in realitate, bine nu este valabil ptr toti
Da, e nevoie de timp, insa uneori oamenii prefera sa se minta cu buna stiinta, asa ca amana deliberat momentul “iluminarii”.