Să nu stie stânga ce face dreapta

Există în biblie un îndemn cunoscut de toată lumea (cred) care reglementează modul cum trebuie făcute faptele bune: să nu știe stânga ta ce face dreapta. Să nu trâmbițezi peste tot binele făcut cuiva, indiferent din ce ar consta acesta: o pâine, o haină, o carte, o jucărie, bani, o casă etc. 

Deși de sorginte ceștină, îndemnul nu ar trebui respectat numai de către creștini – deși nu de puține ori am văzut că e nesocotit tocmai de oameni care se declară cu frica de Dumnezeu și care ar trebui să-l respecte cel puțin pentru că așa a spus Hristos, dacă nu din alte motive – ci de către toți acei care vor să facă o faptă bună. De ce?

În primul rând fiindcă trimbițarea binelui făcut are un impact negativ asupra stimei de sine a celui ajutat. Îl pune într-o lumină proastă faptul că a ajuns să aibă nevoie de ajutorul tău și nu și-a putut asigura singur nevoile sale sau pe ale familiei. Cu cât binele tău e mai mărunt, cu atât mai greu îi pică publicitatea pe care o faci în jurul lui. E mult mai ușor să accepți o casă cadou și să știe toată lumea decât o pâine sau o carte. Nu oricine are posibilitatea să-și cumpere o casă și chiar dacă se face mare vâlvă pe tema aceasta, cadoul primit compensează cumva disconfortul pe care-l simte beneficiarul atunci când e în vizorul mulțimii, dacă donatorul chiar nu poate – sau nu vrea – să facă gestul în tăcere. Însă atunci când binele făcut înseamnă numai o pâine, haină, jucărie, carte etc. ar fi aproape obligatoriu ca acest lucru să rămână numai între cel care dăruiește și cel care primește. Dacă nu poți accepta lucrul acesta, donator fiind, întreabă-te care sunt adevăratele tale motive pentru care ajuți, fiindcă nu binele celuilalt îl urmărești tu, ci mai degrabă pe al tău, gen să-ți  “cumperi” o bună reputație (deși în felul acesta vei obține efectul contrar) – sau să-ți faci reclamă! –  cu bani cât mai puțini și pe seama demnității celuilalt. 

Da, pentru a salva demnitatea celui aflat în situația de a primi binefacerea ta a recomandat Hristos ca să nu trâmbițăm faptele noastre bune. Dar nu numai atât, ci și pentru cultivarea modestiei și altruismului celor care dăruiesc. A spune în stânga și în dreapta, a scrie pagini întregi pe net cu darurile făcute presupune nu numai laudă deșartă, ci și o doză de egoism. De fapt, binefacerea devine în aceste condiții un troc: cineva face un cadou în schimbul popularității și laudelor câștigate cu acest prilej. 

Haideți să reflectăm puțin mai mult asupra motivelor pentru care facem ceea ce facem și – chiar dacă unii nu vor ajunge niciodată să înțeleagă mecanismele consecințelor pe care anumite gesturi le au asupra altora – să încercăm să facem lucrurile și altfel. Cu mai multă înțelepciune. De dragul aproapelui, dar și de-al nostru. 

10 thoughts on “Să nu stie stânga ce face dreapta

  1. Subscriu. Există însă situații în care vrei să faci un bine mai multor persoane și nu poți de unul singur, ai nevoie de ceilalți, iar ceilalți au nevoie de un imbold. Ai văzut Pay it forward?

    1. Da, l-am văzut, dar nu mi-a plăcut în mod deosebit, are câteva idei nesănătoase. În primul rânc chiar ideea că e de ajuns să ajuți numai trei oameni ca să schimbi omenirea. De fapt, ar trebui să fim gata să ajutăm tot de atâtea ori cât ar trebui să iertăm: de 70 ori câte 7/ zi.
      Tri oameni cred că au ajutat chiar și boschetarii în viața lor, tocmai ce am citit “Povestea Ioanei”, o poveste reală care arată cât ajutor a putut să dea și înainte și după crimă o….criminală. Până și o criminală. Fără niciun imbold de undeva.

      Pe urmă, ideea că un bărbat (sau o femeie, dar în film bărbatul face acest lucru) ar trebui să intre într-o relație ca să salveze o femeie de la…orice. O relație nu trebuie să se bazeze pe împlinirea unor nevoi, oricare ar fi ele, pentru aceasta există serviciile specializate și …mall-urile. 😉

      Nu în ultimul rând, nu mi-a plăcut că nu se promovează ideea recunoștinței și a reciprocității. E normal și de bun-simț ca în primul rând să faci un bine atunci când ai ocazia chiar celui care te-a ajutat și să răsplătești astfel binele făcut, nu să lași numai pe seama lui Dumnezeu lucrul acesta. Iar reciprocitatea e mama politeței, nu? Cum ar fi să-ți dea cineva binețe iar tu să-l ignori și să răspunzi altuia? Lucru valabil și pe net.
      La fel e și cu faptele bune, se creează o așteptare legitimă ca cel căruia i-ai făcut bine să fie primul care să vrea să te ajute atunci când ai și tu nevoie de ajutor la rândul tău. Și invers.

      1. Hehehe, Daniela, e loc de dezbatere aici. 🙂
        E de ajuns să ajuți trei oameni, dacă ei, la rândul lor, ajută fiecare alți trei. De ce nu s-ar răspândi și ajutorul gândit așa ca un virus? :)Și nu spune nimeni că, în cazul în care pică iar ajutorul pe tine, nu mai trebuie s-o faci, sau că-i interzis să ajuți, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, în afara „jocului”.

        Nu-mi amintesc de ce-a intrat el în relație, trebuie să-l mai văd o dată, dar și dacă ăsta ar fi motivul, tot nu mi se pare deranjant. Nu știu câte relații sunt clădite după regulile lui „așa trebuie” sau „așa e bine” și funcționează ca unse. 🙂 Depinde însă de fiecare cum percepe partea asta, așa că nu spun că trebuie să fii de acord sau să-ți placă ideea.

        Ajungem și la recunoștință și reciprocitate. Tocmai mi-a postat Gelu un comentariu pe blog, o strofă din Marin Sorescu:
        „Vine vîntul, ridică paiul
        Ca să-i facă un bine
        Apoi vrea s-o ridice și pe ea –
        Cine-ți mai face azi un bine
        Degeaba?”

        Cred că ideea filmului nu exclude recunoștința, dar nici nu o impune. Faci binele pentru că vrei, iar recunoștința vine din bucuria pe care o are sufletul tău la momentul respectiv. Dacă mai e și alta, să fie primită! 🙂

        1. Dar oamenii se ajută de cateva mii de ani (sau milioane?), filmul nu a venit cu o idee originală, singurele “noutăți” fiind faptul că a restrâns numarul ajutorărilor la 3 și că ajutorul primit a generat o datorie: te-am ajutat, da, dar acum trebuie să ajuți la rândul tău alte trei persoane. Daca esti in stare, desigur, deci se merge si pe stimularea ambiției (vezi tipul ajutat de bătrână).

          Relațiile și recunostința…altădată. Seară bună!

  2. Pentru că sunt implicată într-o campanie care presupune donații o să îți spun cum gândesc vis-a-vis de cele scrise de tine. Pentru că le-am întors și le întorc, și eu, pe toate fețele. O faptă bună, neștiută, ai dreptate, este un gest de rară noblețe. Dar poate rămâne singulară. Experiența m-a învățat că exemplul personal poate aduce beneficii comunității, eu însămi fiind “contaminată”, de multe ori, de gesturile celor din jurul meu. Care m-au mobilizat și care mi-au dat de gândit. De aceea cred că adevărul este undeva la mijloc și că regula ar trebui să fie moderația. Există oameni de bună credință și există și cei care doresc să epateze. Nu cred că trebuie să îi judecăm în bloc. Cât despre laude… uneori pot deveni stânjenitoare pentru cel care le primește, la fel cum și darurile pot pot provoca disconfort.

    1. Ideea postului este că o faptă bună merită calificativul “bună” numai dacă este făcută în secret, altfel este orice altceva dar nu faptă bună (nu neapărat faptă rea, ci numai faptă …demna de urmat, să zicem). Iar cât de des se întâmplă faptele bune nu putem ști, tocmai fiindcă ele rămân secrete. Uneori beneficiarii dezvăluie ei înșiși faptul că au fost ajutați și de către cine, mai ales când simt că așa pot să-și arate recunoștința fată de binefăcătorul lor, și atunci luăm cunoștință de fapta respectivă. Și model bun de urmat. Fiindcă o faptă bună aflată din gura beneficiarului și nu din a binefăcătorului contaminează și motivează mult mai bine.

      Pe urmă, voiam să atrag atenția asupra simțămintelor pe care le încearcă cel care primește ceva atunci când lucrul acesta este făcut public mai mult fără voia lui. Fiindcă numai persoanele puternic asertive au curajul să spună “nu” atunci când sunt întrebate dacă vor să fie fotografiate, de exemplu. Cei mai mulți sunt de acord fiindcă își închipuie/ cred că au cumva obligația de a accepta publicitatea făcută în jurul lor ca plată pentru cadoul primit și nu vor să pară nerecunoscători.

      1. Îți mulțumesc pentru răspuns, deși nu sunt întrutotul de acord cu cele scrise de tine. Nu neg niște adevăruri, dar nu îmbrățișez nici punerea unei “etichete” atât de tranșante. O faptă bună, este o faptă bună. Evident, dacă este făcută din convingere și nu gânduri ascunse și dorință de a obține beneficii de orice fel (inclusiv de imagine). Iar puterea exemplului rămâne, în opinia mea, un imbold necesar. Sunt mult prea promovate mizeria, răutatea, crima, violența și lista ar putea continua. Poate este necesar să punem ceva și pe celălalt taler al balanței? Într-o societate sănătoasă poate că lucrurile ar sta altfel. Din păcate noi nu avem parte de așa ceva.
        Este atât de complicată discuția asta… Și cum ți-am mai spus, am întors pe toate fețele lucrurile acestea. În ceea ce mă privește, și fără a mă considera cazul ideal, am luat o hotărâre. Și îmi asum atât beneficiile (doar de ordin sufletesc, sper că se înțelege) cât și eventualele critici.
        Îți doresc toate cele bune!

        1. Ar trebui să adaug că nu te-am vizat în mod special pe tine, mai ales că proiectul tău nu este singurul de acest gen.
          Intamplator, te ocupi si tu tot cu asa ceva. Dar, oricum, multumesc pentru vizita si pentru parere.

          1. Nici nu mi-am imaginat asta. Îmi pare rău dacă s-a înțeles așa. Cu atât mai mult cu cât, la un moment dat, ai menționat proiectul la recomandări. Doar că, și mă repet, și eu mi-am pus întrebări. Și fără să agreez polemicile, discuțiile pe marginea unor subiecte ne sunt folositoare tuturor. Eu așa cred. Cât despre faptul că mai există și alte inițiative, din punctul meu de vedere, este îmbucurător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.