Sunt cetătean european si am drepturi, domnule!

Am oroare de zilele în care trebuie să merg la finanțe să-mi plătesc impozitul și contribuțiile anuale sau să-mi declar veniturile. Aș intra în amănunte cu privire la cauzele aversiunii, însă am constatat că e boală națională cu simptome mai mult sau mai puțin diferite, deși etiologia e similară. Lucru care m-a mai liniștit, cel puțin m-am asigurat că nu există o conspirație locală, poate chiar națională, (numai) împotriva mea.  Sunt porniți contra tuturor, fără discriminare de venit sau ocupație. Aceleași cozi infernale, aceleași amânări, aceleași computere cu programe al căror soft se blochează sau merge foarte lent fix în ziua respectivă, oricare ar fi ea, aceleași umilințe îndurate ca să plătești la timp cele datorate. Citeam mai deunăzi pe net scrisoarea tânărului ieșean care a făcut furori pe feisbuc și prin presă și, la capitolul  taxe și impozite,  mă identificam total cu durerea revolta lui. 

Dar să nu fiu părtinitoare, am avut parte și de experiențe amuzante pe la cozile acestea. Acum  vreo trei ani, așteptând, ca de obicei, la o coadă de vreo 15-20 persoane ca să plătesc impozitul, am avut ocazia să fiu martora unui incident care mi-a rămas bine înfipt în memorie. La ghișeul paralel cu cel la care așteptam, coadă tot așa de mare. La un moment dat, vine un domn înalt și bine îmbrăcat, trece înaintea tuturor și se postează în fața ghișeului respectiv, ignorând cu bună știință și aroganță pe toți cei care stăteau (ne)răbdători la rând. Lucru de mirare, funcționara l-a preluat imediat zâmbindu-i și spunându-i pe nume. Cel în fața căruia se postase și al cărui rând venise a rămas blocat de gestul său îndrăzneț și n-a mai apucat să zică nimic. Însă, spre deliciul tuturor, o doamnă ceva mai spate, dar la aceeași coadă, l-a apostrofat de s-a auzit cale de 3-4 ghișee: Alooooo, domnul cu paltonul negru, treceți la coadă imediat și așteptați-vă rândul ca noi toți!

Domnul cu paltonul negru s-a întors lent ca în reluarea de la meciurile de tot felul, răspunzându-i: Dar cine ești dumneata de îmi spui mie să stau la rând?, la care doamna respectivă i-a trântit rapid și cu emfază: Sunt cetățean european și am drepturi, domnule!

Faza asta n-o voi uita niciodată, mai ales că am dezvoltat o adevărată sensibilitate legată de dreptate și echitate, de când tot citesc și văd nereguli de tot felul la orice pas. Și mă gândeam atunci că ar trebui ca fraza respectivă să fie ștampilată apăsat pe mintea și sufletul tuturor românilor umiliți în și de propria țară, de parcă le-ar fi cel mai mare dușman. Și ori de cîte ori e nevoie, să le amintească celor care cred că nu mai merge cum mergea odată, că s-au schimbat vremurile și ne-am schimbat și noi. 

Pentru că n-ar fi rău deloc să ne aducem aminte, pe toate căile posibile, cine suntem și ce drepturi avem. Mă gândesc deseori la doamna cu replica și de câte ori am treabă pe la finanțe (și trebuie să stau iar la vreo coadă) îmi aduc aminte de expresia demnă a feței ei atunci când își declama… cetățenia. Dacă o revăd, o invit la o cafea. Parol.