Seminarii de bune maniere pentru oameni prost-crescuti

“Politețea este prudentă; prin urmare, lipsa de politețe este prostie, fiindcă își face fără nicio trebuință și dinadins dușmani.”  zice Arthur Schopenhauer, pe bună dreptate. Lipsa de politețe poate fi degradantă pentru cel care se face vinovat de ea și, în același timp, constituie o ofensă la adresa celuilalt. E un lucru știut și acceptat de sute de generații, tocmai de aceea în vremea noastră, în care lipsa informației nu mai poate fi scuzată, gesturile lipsite de politețe sunt cu atât mai înjositoare și….mai prostești. Ai zice că măcar dintr-un spirit diplomatic și tot ar trebui ca oamenii să țină cont de bunele maniere, dacă nu din educație. 

Citisem mai acum un an pe undeva prin netul acesta mare că românii sunt renumiți pentru lipsa lor de politețe, Bucureștiul fiind declarat capitala Europei la bădărănie în urma unui studiu efectuat de revista Reader’s Digest, și mă întrebam cum s-a ajuns la situația aceasta. Să fie comunismul de vină sau poporul român are în sânge mârlănia, lipsa de maniere? Sau ambele? 

sursa: 123rf.com

sursa: 123rf.com

Ce e mai trist este că am relaționat cu bărbați cu educație și pretenții că pot învăța și înțelege pe alții, dar care la capitolul maniere stăteau mai prejos decât mulți țărani din satul meu natal, care n-aveau educație prea multă, însă posedau un bun-simț extraordinar cum rar întâlnești. Își scoteau pălăria de departe atunci când se întâlneau cu o femeie pe uliță, nicidecum să stea cu ea pe cap într-o clădire cum adeseori văd prin București. 

Printre testele efectuate de redactorii revistei amintite s-au numărat gesturile banale, ca obișnuința unui “Mulțumesc!” atunci când cumperi un articol dintr-un magazin sau ținutul ușii femeilor de către bărbați la intrarea într-o clădire. Nu le-am trecut, am rămas codașii lumii, doar indienii sunt în urma noastră. Bărbatul român nu cedează locul unei femei la o coadă, ba mi s-a povestit că la conferință, în pauza în care participanții trebuiau să fie serviți cu gustări pentru care stăteau la coadă, mai multe participante au fost date pur și simplu la o parte de un conferențiar psihanalist cu replica uluitoare: “Știu că e nepoliticos, dar voi trece în fața dvs.”- ceea ce mi se pare nu numai lipsă de politețe, ci de-a dreptul mârlănie. Iacă-tă, la nivel înalt. Cum de femeile românce nu au curajul să-i pună la punct pe nesimțiți? Ce pretenții să mai avem la gesturi de finețe?!

Politețea nu înseamnă moralitate și omul politicos nu este neapărat moral, afirmă  August Comte-Sponville în eseul său despre politețe din “Mic tratat al marilor virtuți”. Dar ce presupune atunci însușirea codului bunelor maniere? Educație, cultură? Să fie un fel de cod etic nescris, dar la care este obligatoriu să aderăm toți? Aurelia Marinescu, autoarea cărții “Codul bunelor maniere”, spune într-un interviu pentru ziarul Adevărul că politețea este singura cale de salvare a noastră și a societății în care trăim. Și tind să-i dau dreptate. Câtă vreme nu vom învăța să ne respectăm și să-l respectăm pe celălalt fiind în primul rând politicoși, nu putem vorbi despre civilizație și oameni civilizați. Ar fi binevenită o școală a bunelor maniere, sau ceva seminarii măcar, iar cei prinși cu “musca pe căciulă” să fie obligați să urmeze asemenea cursuri. Sau n-ar fi mai bine ca politețea să fie impusă prin lege și gesturile nepoliticoase amendate ca orice altă încălcare de lege? Poate așa ne urnim și noi din rușinosul penultim loc pe globul pământesc la maniere. 

Gesturi nepoliticoase se pot întâlni și la case mai mari, după cum spuneam. Presa sud-coreeană a criticat vehement acum vreo câteva luni lipsa de politețe a lui Bill Gates atunci când a salutat-o pe președinta  Coreii de Sud, Park Geun-hye,  ținând o mână în buzunar. În Coreea este o ofensă gravă, și nu numai. Exprimă lipsă de respect la adresa interlocutorului și e considerat un gest prin care unul ține să-și arate superioritatea. Să nu știe oare marele magnat că acesta e, totuși, un gest de om prost-crescut în orice țară? S-a intimidat el oare într-atât încât să nu-și dea seama de ceea ce face? Mare mirare. La banii lui, își putea trata timiditatea – dacă exista – de nșpe mii de ori până acum.

Presa americană prezintă numeroase fotografii ale magnatului cu mâna stângă în pantaloni în timp ce dă mâna cu alte personalități importante ale globului. Ehe, un gest care parcă spune: “Hey, vă am pe toți în buzunarul de la pantaloni.”  :))) 

Oricum ar fi, mă întreb de ce Bill Gates nu are un staff care să-l învețe bunele maniere, e păcat că ține să rămână în memoria colectivă drept unul care a avut ideea secolului (deși prin țara lui am citit cărți cum că nici măcar nu ar fi fost pe deplin ideea lui, ci a colaboratorilor inițiali), dar a cărui educație (și nu universitară!) lasă de dorit.  

 

Băietii nu plâng niciodată

Ce anume face ca o fată  să-și dorească să fie băiat? Ce anume face ca o persoană să mintă, înșele, fure pe cei din jur, inclusiv pe cei a căror iubire a dorește și luptă să o aibă? Acestea sunt întrebările care se impun după vizionarea filmului   “Băieții nu plâng niciodată”  și a documentarului “Teena Brandon Story”.

sursa: wikipedia.com

sursa: wikipedia.com

Pentru cei care n-au văzut filmul, povestea pe scurt este asta: o fată pe nume Teena Brandon, nemulțumită de condiția sa pesemne, alege să fie băiat. Pentru aceasta tot ce face este să se tundă băiețește și să se îmbrace ca un băiat. Nu inițiază un tratament cu hormoni masculini, nici nu se înscrie pentru o operație de schimbare de sex. Pretinzând că este băiat, Teena folosește numele Brandon pe post de prenume și începe să se întâlnească cu diverse adolescente. Datorită unor încurcături legale în urma furtului unei mașini, consumului de droguri, pleacă din Lincoln, orașul natal, și ajunge în Falls City unde se împrietenește cu câțiva băieți, printre care și viitorii ei ucigași. Are o relație cu Lana, prietena unuia dintre băieți, iar când aceștia descoperă – după ce ajunge iar la închisoare pentru furt și cecuri false – că este fată, o răpesc, o violează și după ce ea face plângere, o omoară împreună cu gazda ei.

Filmul “Băieții nu plâng niciodată” este inspirat din povestea reală a Teenei Brandon, deși nu respectă întru totul adevărul. În realitate au fost trei victime,  nu două, iar prietena Lana nu a continuat să se întâlnească cu ea după ce a fost demascată de cei doi delincvenți, așa cum arată filmul. Iar personalitatea Teenei este mult mai dezechilibrată, aproape de borderline în relatările rudelor și cunoscuților, decât este portretizată în film, evident cu scopul de a manipula opinia publică și de a face din Teena o victimă a discriminării de gen.

Se trece cu vederea faptul că minciunile și înșelătoria, nelipsite în relațiile ei, ar fi contribuit cu ceva la omorârea ei. Aceasta nu înseamnă că ele ar justifica o crimă, nu, nicidecum, însă a bate moneda numai pe faptul că Teena era diferită și de aceea a fost omorâtă, nu respectă adevărul dedus din fapte. Teena a înșelat-o și mințit-o până și pe Lana, ultima ei prietenă, cea la care se presupune că ținea foarte mult și cu care era în relație erotică. 

Nici Lana, nici mama ei nu sunt de condamnat că nu voiau o relație bazată pe minciună. Lana s-a îndrăgostit de băiatul Brandon, al cărui caracter a impresionat-o, însă dovedirea faptului că o mințise clătina chiar temelia dragostei ei: caracterul lui Brandon lăsa de dorit, sinceritatea era absentă și în acest caz punea sub semnul întrebării și sinceritatea sentimentelor lui.

Pe de altă parte, relatările documentare arată că Lana nu voia în realitate să fie percepută ca lesbiană, așa cum s-ar fi întâmplat dacă relația cu Teena continua. Iar denunțarea locului  unde de afla Teena în noaptea crimei de către mama Lanei, a fost făcută ca urmare a faptului că propria ei fiică era în pericol. John Lotte și Tom Nissen erau cunoscuți pentru istoricul lor violent și apariția celor doi la casa Lanei, furioși și cu pistoale în mână, nu era de natură a risca o acoperire a Teenei cu prețul vieții Lanei.

Ce mă miră pe mine foarte mult este faptul că se insistă în film, pe wikipedia și pe alte situri pe numele de Brandon Teena – de băiat – și nu invers, deși e clar că Brandon era de fapt și de drept, fată. Că ea susținea că este altceva, asta nu înseamnă că trebuie luată în serios, atâta vreme cât nu exista niciun demers legal de schimbare a numelui sau a genului. După logica acestor manipulatori de imagine, dacă o persoană susține că este altceva, oricine, poate Napoleon sau țarul Rusiei, trebuie crezută și tratată ca atare, indiferent cât de aberantă este pretenția. Fătuca aceasta nefericită nu era acordată la realitate, ea trăia într-o lume imaginară în care era ceea ce nu era în realitate. Altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi spus celor cu care relaționa că DOREȘTE să fie băiat. Ar ieși un haos total dacă toți am pretinde că suntem ceea nu suntem și personal cred că Teena însăși ar fi reacționat violent dacă ar fi fost mințită și înșelată în halul în care ea proceda cu alții.

“Când te bagi în troacă, te mănâncă porcii” – este o vorbă românească. Prietenia cu delincvenții, minciunile, furturile și falsurile  i-au adus moartea, ei și gazdelor sale. Nu neapărat faptul că își dorea alt gen, ci felul cum a procedat, sfidând legile și regulile care guvernează societatea, i-a pricinuit sfârșitul tragic. Dacă se face din ea o victimă a urii pentru transsexuali, înseamnă că există un grup influent care nu judecă logic și nu e interesat de adevăratele motive, ci urmărește să se folosească de o moarte stupidă pentru a manipula opinia publică. 

Filmul “Băieții nu plâng niciodată” poate fi urmărit online pe diverse situri de filme. Vizionare plăcută și vă aștept cu impresii calde!