Au putere rezolutiile de Anul Nou?

A sosit și ultima zi a anului 2015 și, cum mulți dintre noi avem obicei, în urma dezbaterilor intense dintre eul, supraeul si sinele nostru, vor rezulta noi rezolutii pentru 2016, dupa ce ne vom declara multumiti sau nemultumiti cu ceea ce am realizat in 2015. M-am întrebat deseori care sunt motivațiile oamenilor pentru a lua și a duce la îndeplinire rezoluțiile, în special cele care presupun o puternică voință și multă perseverență. 

Un grup de cercetători de la Universitatea Irvine din California a arătat că oamenii vor da curs unui nou obicei cu un  procent de 13, 7 %  mai mult dacă sunt întrebați, pur și simplu, despre acesta, de exemplu: Vreți să slăbiți? sau Vreți să călătoriți?

 Aceasta constatare ar indica faptul că motivația de a urma o hotărâre până la capăt crește dacă verbalizăm rezoluțiile noastre și informăm alte persoane despre ele. Explicația cercetătorilor este că atunci cînd suntem confruntați cu o întrebare care vizează o potențială schimbare în viața noastră, acest fapt ne forțează să reflectăm la oportunitatea acelei schimbări și la beneficiile pe care le-am avea. Dacă, de exemplu, suntem întrebați dacă vom mânca mai sănătos în 2016, întrebarea ne forțează să ne gândim la toate ocaziile în care am consumat mâncare nesănătoasă, la cum ne-am simțit pe urmă, la kilogramele acumulate și acest fapt ne creează un disconfort cognitiv. Pentru a-l elimina avem două variante: fie schimbăm modul în care ne hrănim, fie ne auto-convingem că a mânca sănătos nu este așa de important. De obicei, are câștig de cauză prima variantă. 

Poate că ne-am crește șansele de a lua rezoluții bune și de a ne ține de ele dacă le-am pune inițial sub forma unor întrebări și am medita la răspunsuri. Sau poate ar fi bine să cerem unui prieten apropiat sau unui membru al familiei să ne întrebe ce am hotărât sa facem în anul care ne stă în față. Alan Watts spunea că el nu știe sigur ce gândește până nu se confruntă cu gândirea altora ca să se lămurească. Poate că uneori avem toți nevoie să ne confruntăm cu gândirea altora pentru a o șlefui pe a noastră. 

Dar cum ne putem motiva mai bine, intrinsec sau extrinsec? Mulți dintre noi am fost motivați în copilărie cu recompense materiale și această formă de motivație extrinsecă și-a pus amprenta pe modul nostru de a gândi. La urma urmei, chiar salariul lunar sau profitul este tot o formă de motivație extrinsecă pentru a ne scula dis de dimineață în fiecare zi și a ne îndrepta spre locul de muncă. Altii, poate au fost motivați de laudele sau aprecierea primită și pentru ei încă funcționează această recompensă. Oricare ar fi situația, este bine să știm cu certitudine ce anume funcționează în cazul nostru și să luăm în calcul și acest aspect atunci când ne așternem rezoluțiile pe hârtie, în word, pe blog sau doar în capul nostru. 

Eu mi-am rezervat timpul de meditație și de rezoluții chiar în primele ore ale anului 2016, între miezul nopții și orele 3 a.m. Una dintre ele sigur se va referi și la situl Viata Pozitiva, la ce voi face cu el în continuare, ce direcție va lua. Până atunci vă urez la mulți ani și ….multe rezoluții!

Cazul Bodnariu si comunitatea crestină

bodnariuAm aflat de tragedia prin care trece familia Bodnariu încă din primele zile și m-am cutremurat gândindu-mă la durerea indescriptibilă prin care mi-am imaginat că trec. Să ți se confisce, practic, cinci copii între 3 luni și 10 ani este ceva ce n-aș fi crezut să se întâmple în secolul nostru într-o țară presupus civilizată cum este Norvegia. Pentru cei care nu sunteți la curent cu tragedia prin care trece această familie, vă puteți documenta pe pagina de facebook deschisă în contul lor Norway, return the children to Bodnariu family sau pe situl pastorului Cristian Ionescu din Chicago, popaspentrusuflet.wordpress.com, cel care se ocupă în mod exemplar de suportul moral, emoțional și material acordat acestei greu încercate familii. Nu am auzit de acest pastor până acum, să fiu sinceră, dar m-a impresionat profund modul în care a gestionat situația până în acest moment și m-am trezit gândindu-mă că mi-ar fi plăcut să am un așa suport frățesc ori de câte ori am avut vreun necaz. Un om plin de curaj, care nu se teme să sufere alături de cei în suferință, dar și să lupte cu toate puterea pentru cei cu care se identifică.

 

Atitudini pline de empatie versus revărsare de răutate

Am urmărit evoluția cazului Bodnariu zilnic încă din noiembrie (pe 16 noiembrie le-au fost răpiți copiii de barnevernet- instituția locală norvegiană de protecție a copilului) sperând că va veni ziua în care voi citi că le-au fost înapoiați copiii și că voi scrie un articol cu happy end. Nu s-a întâmplat acest lucru până acum, din păcate, dar această amânare a scos la iveală multe adâncuri de inimă, căci părerile, chiar și printre creștini, sunt împărțite. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că atitudinea plină de empatie care ar trebui să caracterizeze orice creștin și pe care m-aș fi așteptat să o întâlnesc la nivelul intregei comunități creștine, nu este deloc comună tuturor celor care se auto-intitulează demni urmași ai lui Hristos. Dacă pastorul Cristian Ionescu de care vă spuneam mai sus s-a comportat exemplar, alți creștini au găsit de cuviință să fie critici și să spună, mai direct sau pe ocolite, că părinții și-au meritat soarta fiindcă au făcut păcatul “capital” de a-si disciplina copiii, totuși în dragoste, după cum asigură părinții. Și nu avem motiv să nu-i credem, căci fotografiile și video-clipul pus la dispoziție publicului larg arată niște copii fericiți, care interacționau cu părinții lor fără teamă. Da, teama se vede în ochii copilului abuzat chiar în fotografii, căci amprenta fricii față de autoritatea părintească străbate orice interacțiune, însă copiii Bodnariu  nu prezintă deloc așa ceva. Pe de altă parte, chiar faptul că au admis că și-au disciplinat uneori copiii arată onestitatea parintilor, căci știau prea bine că acest fapt nu avea cum să fie în favoarea lor. Iar daca au spus adevărul în acest punct sensibil pentru ei, nu am motive să nu-i cred atunci când fac alte declarații. 

Totuși, înclin să cred ca o lege care permite luarea tuturor copiilor pentru acte de disciplinare ușoară, fără a li se da avertismente și a li se oferi consiliere psihologică și condiții de îndreptare a lucrurilor, este draconică. Iar cine susține că o așa lege este dreaptă are mari probleme în a aprecia justețea unei legi. Faptul că există o lege anume într-o țară, nu înseamna că e neaparat și dreaptă, iar cetățenii unei țări ar trebui să poată protesta împotriva legilor nedrepte. Nu asta s-a întâmplat și în Romania într-un faimos decembrie? Nu e oare periculos să gândim că trebuie să ne supunem orbește oricăror legi fără să le trecem prin filtrul rațiunii să vedem daca sunt bune sau nu? În plus, sugarul de 3 luni nu trebuia despărțit de figurile de atașament semnificative din viața lui, mama si tata, căci acest fapt îi afecteaza grav formarea unui atașament securizant. 

Unii creștini, ceva mai ipocriți, nu acuză direct părinții, ci doar susțin că protecția copilului nu avea cum să greșească și ar trebui să așteptăm verdictul unei instituții norvegiene ca să știm cum au stat lucrurile de fapt. Modul lor de gândire îmi aduce aminte de odiosul regim comunist și de lacheii lui, care nu-ți permiteau să gândești cu mintea ta, ci îți impuneau verdictele lor.  Ei susțin că ar trebui să stau în așteptare să se pronunțe instituțiile norvegiene (dar nu s-au pronunțat deja??) și abia apoi să spun dacă barnevernetul a comis vreun abuz sau nu. De parcă nu aș putea gândi singură că a lua brusc un sugar de 3 luni de la sânul mamei și a ridica 2 copii adormiți din pătuțurile lor de lângă mama care-i învelise cu drag, reprezinta grave abuzuri asupra copiilor! Nu pot să nu mă înfior la cît vor fi plâns și suspinat bieții micuți când s-au văzut în mîini străine și au trebuit să și plece cu ei. Că norvegienii nu se gîndesc la bunăstarea copiilor ci la mersul afacerilor lor, e clar, dar cum de niște creștini care stau cu nasul în biblie toată ziua arata atîta lipsă de compasiune și înțelegere, asta nu pot să pricep în ruptul capului! 

Sau, poate, ar trebui să-mi explic prin prisma citatului “mulți chemați, puțini aleși”? Și dacă această încercare a familiei Bodnariu e, de fapt, încercarea întregei creștinătăți? Sau o trezire a ei? Dacă urmează vremuri mai grele și mai crunte și acum e timpul ca cine e sfânt să se sfințească și mai departe și cine e întinat să se întineze mai departe?

norway

(sursa fotografii: pagina facebook mentionata in articol)