Reinventăm roata de la căruţă şi suntem geniali pentru asta??

Nu am mai ascultat de mult ştirile pe Protv, fiindcă Realitatea le prezintă mult mai bine şi mai realist. Cel puţin până acum nu mi-au stricat impresia. Dar seara aceasta am nimerit pe Protv să aud cum s-a sărbătorit Ziua Naţională a României pe teritoriul ei şi am zis să nu mai schimb, că n-o fi foc. Nu m-or minţi chiar de Ziua României!

N-am avut parte de prea multe imagini din ţară, căci canalul prezenta nişte români împliniţi şi renumiţi. Am auzit de actorul român Sebastian Stan, de neurochirurgul  Ştefan Mindrea, care a venit în ţară şi a înfiinţat o clinică unde operează, apoi de Cornel Amariei, chipurile mare inventator, care lucrează la scoaterea unor ochelari pentru orbi, iar aceştia au acum, chipurile graţie lui, o şansă să “vadă parţial” şi să plece în lume fără baston şi fără însoţitor. El speră ca aceşti ochelari să fie gata în cel mult 2 ani de zile, după care bieţii nevăzători o vor duce mai bine. 

M-a intrigat puţin încă de atunci faptul că reporterul a specificat că tehnologia folosită la ochelari este “similară cu cea pe care compania pentru care lucrează [Cornel Amariei] o testeaza în România pe maşinile care, în viitorul apropiat, se vor conduce singure” ceea ce înseamnă că nu el a inventat tehnologia, ci compania…..şi atunci ce a inventat el?  Forma ochelarilor??

Şi m-a intrigat şi faptul că mesajul redactorului Protv s-a încheiat cu “Pentru noi, restul, e important şi că putem spune ca pe invenţiile sale scrie “Fabricat în România”.” 

Atât???? Păi, dragilor, fabricat în România scria şi pe costumaşul pe care l-am cumpărat din Portland, USA acum 17 ani, fabricat în România scrie şi pe caserola de ciuperci care este exportată în Europa sau mai ştiu unde. Ce mare realizare ar fi că ar scrie pe ochelarii “inventaţi” de  Cornel Amariei – asta dacă reuşeşte să-i termine şi îi dă compania voie să-i folosească tehnologia; iar dacă îi dă înseamnă că ar fi de fapt produsul companiei, nu? – fabricat în România? Eu mă aşteptam la ceva de genul “invenţie patentată în România”. 

În fine, opresc emisiunea şi purced în a face cercetări pe internet în limba engleză, desigur, căci autorul articolului zice că “Un antreprenor britanic il descrie drept “inspaimantator” (pe Cornel Amariei, adică). Ia să văd eu cu ochii mei ce zic britanicii, că doar ştiu şi eu engleză!

Când colo, SURPRIZE, SURPRIZE!

Ochelarii care ajută nevăzătorii să vadă sunt deja inventaţi încă de anul trecut chiar de către cercetătorii britanici, oameni de ştiinţă de la Oxford, şi…nici urmă de Cornel Amariei printre ei.

SmartSpecs,  aşa se numesc aceşti ocelari, folosesc tehnologia 3D dezvoltată de xbox pentru a captura imagini reale. “Imaginile sunt apoi puse în contrast ridicat și afișate pe un ecran în fața ochilor utilizatorului. Lucrurile întunecate devin negre, în timp ce lucrurile strălucitoare devin albe. Obiectele din depărtare sunt, pur și simplu, șterse pentru a reduce confuzia vizuală.” (citat din http://www.smithsonianmag.com/innovation/these-glasses-could-help-blind-see-180955797/). Crystal Clear! Iar data apariţiei este: 13 iulie 2015! Iar prototipul arată super! 

De asemenea, publicaţia britanică Daily Mail a publicat încă de pe 1 noiembrie 2015 ştirea despre ochelarii minune care ajută nevăzătorii să trăiască mult mai bine, deci aceştia nu trebuie să se uite lung după  Cornel Amariei să termine şi el “invenţia”. Articolul se numeşte “Invented in Britain: The brilliant new Star Trek specs which are helping blind people to see”.  Crystal Clear, right?

Surprinzător, dar se pare că britanicii nu numai că  n-au rămas muţi de uimire, dar i-au luat-o mult înaintea lui Cornel Amariei. Şi atunci de ce Protv anunţă cu surle şi trâmbiţe că avem un român genial, care se chinuie să inventeze ceva inventat deja de alţii şi încă mult mai bine? 

Mă întreb, oare echipa Protv a rămas în pană de idei de a venit cu asemenea ştire?  I-a plătit bine Amariei să-i aducă osanale? Are pe cineva care lucrează acolo şi-l promovează? Că bag samă la ei cam aşa se fac ştirile.

Ei, uite, de asta mă uit eu la ştiri pe Realitatea, şi nu pe Protv! 

1 Decembrie în Bucureşti

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial şi mă aştept ca parada de 1 decembrie să fie mai deosebită. Şi se pare că va fi, căci se anunţă participarea a peste 3000 de militari din diverse ţări, nu numai mlitari români, cu peste 300 de mijloace tehnice, inclusiv 50 de aeronave. 

După toate probabilităţile, parada de anul acesta va avea loc la Arcul de Triumf, începând cu ora 11, iar după paradă toate vehiculele folosite vor opri pe şoseaua Kiseleff pentru vreo oră, înainte de a pleca în coloană spre bazele lor, prilej cu care se vor putea face nişte fotografii superbe. Sper să ajung şi eu pe acolo. 

Tot astăzi, primăria București se laudă că se aprind luminile de Crăciun, începând din mijlocul târgului de Crăciun din Piața Constituției, probabil cândva în intervalul 18-20, după care are loc plimbarea tradițională de la Universitatea la Romană. Gabriela Firea spune că vor fi spectacole artistice, patinoar, carusel, Casa lui Mos Craciun, personaje de poveste, bucate traditionale şi daruri de sărbători. Casa lui Moş Crăciun va fi deschisă în perioada 1 – 24 decembrie, în intervalul orar 11:00 – 13:00 si 17:00 –22:00 şi reprezintă una dintre marile surprize ale sezonului.

În Centrul Vechi, Uniunea Artistilor Plastici din Romania organizează în perioada 1 – 28 decembrie 2016 „Târgul de Design la Hanul cu Tei”, la Galeria 15 Design.  Deschiderea va avea loc astăzi, 1 decembrie, la orele 18:00, iar artiştii si designerii  vor expune piese inedite de design vestimentar, accesorii de interior, postere, graphic design şi decoraţiuni de Crăciun. Sună fain.

De asemenea, esplanada cu statui din Piaţa Universităţii va fi animată de momente specifice sărbătorilor de iarnă şi de multe surprize pregătite atât pentru bucureşteni, cât şi pentru turistii care sunt aşteptaţi să petreacă sărbătorile în Micul Paris, într-un cadru de poveste, în jurul unui brad inalt de 14 metri. Ca în fiecare an, vor avea prilejul să guste din bucătăria tradiţională (sau aşa ne place să credem că sunt produsele la mare căutare de sărbători) şi să savureze un pahar cu vin fiert. Voi reveni cu amănunte în cursul zilei.

Cred că sunt evenimente şi prin alte zone, dar sincer, nu mă interesează acelea, n-am de gând să mă îndepărtez de zona Universitate azi. Sper să revin cu poze.