Previous Story
Andrei Plesu despre interpretarea viselor
Căci am observat un lucru: marii fondatori ai psihoterapiei – cei din categoria şi de anvergura lui Jung – păstrează, mereu, un ton precaut: fac loc relativismului metodologic („pentru mine – spune Jung într-o scrisoare către Evans Wentz – agnosticismul este de rigoare“), nu se sfiesc să aibă dubii („nu există – Jung dixit – o tehnică de interpretare a viselor perfect verificată“), tatonează, semnalează riscuri, cultivă ample teritorii de interogativitate.
În schimb, urmaşii, „adepţii“, epigonii se lăfăie în certitudini. Ştiu tot, explică tot, au oricînd la îndemînă soluţii. N-au nici o ezitare să-şi transforme cabinetul în laborator şi pacienţii în carne de tun pentru experimente primejdioase şi adesea ireversibile. Această suverană încredere în sine mă tulbură. Mă îngrijorează. Aproape că prefer radicalismul (strategic) al cîtorva Sfinţi Părinţi, care interziceau formal frecventarea viselor şi a vedeniilor, ca provenind, mai întotdeauna, din surse impure.
Dilema Veche, nr. 405
Altfel spus: cei care nu pot aduce ceva nou – mediocrii, cu alte cuvinte – dau ca certitudini toate cele ce nu pot fi experimentate in laborator, ca si cum ei pot vedea dincolo de indoieli… Si o fac, din pacate, numai pentru bani si in dauna celor care spera sa-si imbunatateasca viata / sanatatea urmand “retete universal valabile”…
Da, asa e, cu cat mediocritatea e mai mare, cu atat si siguranta pe metodele de mult expirate. Din pacate, noi trebuie sa trecem prin faza luatului de bun a ceea ce au aruncat altii. Visele erau la mare cautare si interpretare acum o suta de ani prin Occident, mai ales pe divan psihanalitic.