Călătorind spre Sine (despre procesul de individuaţie)

 

sursa: wikipedia.com
sursa: wikipedia.com

Procesul de individuaţie a fost observat de C. Jung la pacienţii săi, deși asta nu înseamnă că trebuie să-l considerăm un fenomen patologic, dimpotrivă, este un proces care se dezvoltă treptat în cursul vieţii persoanei, mai vizibil în cea de a doua jumătate a vieţii, individuația nefiind un ideal obișnuit pentru cei foarte tineri. A fi întreg înseamnă a te găsi reconciliat cu acele laturi ale personalităţii cărora nu li s-a dat atenție până atunci; aceste laturi sunt adesea inferioare, deoarece există oameni care nu trăiesc la nivelul posibilităților lor. Individuaţia se referă deci la realizarea echilibrului psihic, ceea ce înseamnă că are în vedere uniunea contrariilor.

Folosesc expresia individuație în sensul acelui proces care produce un individ psihologic, adică o unitate separată, indivizibilă, un întreg. Există o presupunere generală despre conștiinţă cum că ar coincide cu întregul individului psihologic. Dar suma acelor experiențe, care pot fi explicate numai cu ajutorul ipotezei proceselor psihice inconștiente, ele aparțin cu siguranță totalității individului, chiar dacă nu formează părți componente ale eului conștient. C.G.Jung


Dar, în condițiile în care țelul individuației este realizarea Sinelui, înseamnă că procesul va trebui să fie direcționat în plan arhetipal, din moment ce Sinele este arhetipul central. Cu alte cuvinte, Sinele are dublu rol în acest process: pe de o parte este inițiatorul procesului, pe de alta, scopul lui. Este atât proces, cât și finalitate, atât cale, cât și adevărul la care se ajunge la sfârșitul ei. „Eu sunt calea, adevărul, viața” spune Cristos, plasându-se cu această afirmație în poziția de arhetip central al inconștientului colectiv.
Din această perspectivă, individuația poate fi privită ca un proces prin care omul descoperă și atinge divinitatea din el însuși, devine „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Acest lucru nu se petrece fără multă suferință, reflecție, determinare, însă eforturile presupuse, atunci când sunt încununate de succes, sunt pe deplin răsplătite de rezultatul final: căpătarea bucuriei de a trăi prin atingerea unității/totalității cu Sinele propriu.

Dacă ar fi să privim procesul individuației prin prisma metaforei călătoriei, de exemplu, unde călătoria în sine este mult mai interesantă și mai palpitantă, mai aducătoare de satisfacție și bucurie decât punctul de sosire, respectiv stagnarea în punctul de sosire, atunci înseamnă că esențialul individuației este „călătoria” în sine, procesul de devenire al individului. Tocmai de aceea, Carl Jung privește individuația ca un proces continuu de dezvoltare, de acumulare și de resemnificare a sensului pe tot parcursul vieții, un proces de altfel creator: în măsura în care ne integrăm și ne acceptăm partea inconștientă din noi, devenim mai autentici și ne recreăm, desăvârșindu-ne.

Procesul de individuație presupune în esență un dialog continuu între Eu, ca centru al conștiinței și Sine, acest centru numinos de reglare a psihicului total. Acest demers nu are nicio legatură cu narcisismul sau individualismul egoist – ele sunt preocuparea eului pentru sine însuși.
Relația între Eu și Sine nu este egoism, departe de aceasta, dimpotrivă, reprezintă realizarea practică a îndemnului hristic de lepădare a Eului ca centru al personalității și urmarea Sinelui. 

Individuația este, cu alte cuvinte, un proces în care există o confruntare permanentă între conștient și inconștient sub forma unui dialog continuu în cursul căruia conținuturile inconștiente și cele conștiente sunt unificate în simboluri. Practic, simbol al Sinelui poate fi orice și oricine, de la Cristos până la Budha, și de la cerc până la pătrat. Carl Jung afirma:

„Conştientul şi inconştientul nu fac un întreg dacă se reprimă și se tulbură reciproc. Dacă trebuie să lupte unul împotriva celuilalt, atunci cel puţin ar trebui să fie o luptă dreaptă și fiecare parte să aibă aceleași drepturi. Ambii sunt aspecte ale vieţii. Conştiinţa ar trebui să-și apere rațiunea și posibilitatea de autoprotecție, iar viața haotică a inconştientului ar trebui să aibă posibilitatea să-și urmeze propriul drum, atât cât putem suporta. Aceasta înseamnă luptă deschisă și colaborare deschisă în același timp. Așa se pare că ar trebui să arate viața oamenilor. Este vechiul joc cu ciocanul și nicovala. Fierul care suferă între cei doi este șlefuit și devine un întreg indestructibil, și anume un „individ”. Cam asta înseamnă procesul de individuație. Așa cum indică numele, este vorba de un proces sau de un curs de dezvoltare, care provine din conflictul celor două realități sufletești de bază.”

 

Acum aproape un secol, C. Jung atenţiona să se acorde mai multă atenție individului în drumul către Sine, fiindcă doar cel ce este ancorat puternic de centrul totalității sale psihice va putea acționa etic, va fi capabil să vadă mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu prin nimicnicia vieţii și nu va urma necritic calea diverselor curente totalitariste. Individuația nu este un proces care se desfășoară de la sine și în ciuda oricărui obstacol, dimpotrivă, este un proces foarte sensibil la anumite opreliști și el poate stagna în anumite condiții la un anume stadiu de dezvoltare psihică.

Acest lucru se întâmplă când o persoană adultă din punct de vedere biologic se comportă ca un adolescent sau chiar ca un copil. O altă situație de blocare a procesului de individuație este atunci când o persoană se identifică atât de intens cu un rol social sau colectiv, încât nu mai rămâne loc pentru dezvoltarea personală sau pentru alt gen de relații.

Așa cum bine observa C. Jung (1946), Sinele cuprinde infinit mai mult în el însuşi decât numai un Eu. El este la fel de mult acela sau ceilalţi, cum este şi eu. În lumina acestui fapt, putem spune că relația EU-SINE se poate dezvolta în mai multe direcții patologice:

Proiectarea Sinelui- cel mai des întâlnită asupra unei ideologii, comunități sau a unui sistem politic sau religios, care vor deveni o călăuză a individului, având o putere copleșitoare asupra psihicului lui. Ideologia sau sistemul asimilat poartă responsabilitatea sensului vieții, însă pe la mijlocul vieții se ajunge la un sentiment de gol interior, de vid, trăit cu mare anxietate și care invită omul la a se pune în contact cu propriul suflet.

Lipsa unei relații autentice (Sinele fals) indică, de obicei, lipsa unui reper interior și duce la trăirea unei stări de alienare a individului, care se manifestă prin agresivitate ridicată, uneori cuprinzând și ideație suicidară sau gânduri criminale. C. Jung (1939) numește această stare „perils of the soul” și afirmă că este trăită ca anxietate și/sau depresie. „Pericolele sufletului originar constau în principal din periclitările conștiinței. Fascinația, vrăjirea, pierderea sufletului, posedarea etc. sunt evident fenomene de disociație și de reprimare a conștiinței de către conținuturi inconștiente. Nici măcar omul civilizat nu este încă liber de întunericul timpului originar.“

 Inflația apare în situațiile când Eul este asimilat de Sine, sau Sinele este asimilat de Eu. În aceste cazuri individul ajunge să aibă idei de omnipotență, omniștiență sau complex mesianic.Inflația poate apărea și în raport cu procesul de individuație atunci când cineva consideră că acesta depinde de propria decizie, de liberul arbitru.

Preluarea psihicului colectiv în „inventarul” funcțiilor Eului duce la o disoluție a personalității în perechi de contrarii. În nevroză, de exemplu, se manifestă cu claritate perechea delir de grandoare/complex de inferioritate sau perechea morală binele/răul. Fenomenul acesta este observabil cel mai bine în triburile primitive, care pot fi văzute atât ca pline de virtuți, cât și ca deosebit de rele. Natura contradictorie a psihicului apare doar atunci când are loc un proces de dezvoltare personală a spiritului în cursul căruia rațiunea o recunoaște ca atare. Identificarea cu psihicul colectiv, cu Sinele, aduce cu sine un sentiment de generalizare, de valabilitate universală, „asemănarea cu Dumnezeu”, iar omul are tendința de a încerca să le impună celorlalți exigențele inconștientului său și să nesocotească individualitatea celorlalți.

Daniela Deneanu, psihoterapeut relational 

One thought on “Călătorind spre Sine (despre procesul de individuaţie)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.