Cara versus Dragusanu

sursa: www.ziarulring.ro
sursa: www.ziarulring.ro

Scandalul dintre Veronica Cara și Bianca Dragușanu a zguduit recent lumea mondenă  și aduce în prim plan problema lipsei de confidențialitate datorată celor care vorbesc despre viața lor privată, fie că o fac în fața specialistului sau nu. Există un articol de lege care spune că tot ceea ce poate fi evaluat în mod rezonabil ca ținând de viața privată nu poate fi divulgat decât cu acordul persoanei care a făcut confidența. Or, ce a adus pe sticlă această Veronica Cara depășește cu generozitate această limită.

Ei bine, această Cara care are ceva studii de psihologie și o analiză personală, după cum declară, a încălcat toate codurile, profesionale și care țin de domeniul privat. Aceasta aduce o pată chiar pe analiza personală efectuată, din moment ce nu a reușit s-o ajute să înțeleagă impactul gestului ei.  Oricum, după cum se exprima azi la TV, nu e calificată pentru a fi terapeut sau psihanalis  nici pe departe, chiar dacă folosește niște teorii psihanalitice pe post de explicații (care apropos, nu sunt științifice, ci mai mult speculative) și are vocabular psihologic.

Mai grav este că aceste dezvăluiri în presă îi afectează nu numai viața de cuplu a Biancăi, ci și imaginea publică a acesteia, lucru care pare să fie chiar obiectivul analizandei buclucașe.

Daaar, din presă aflăm că și Bianca a încălcat regula de confidențialitate din moment ce îi arăta lui Victor Slav mesajele primite de la Adrian Cristea. Păi, păi… acelea erau mesaje private, cum să te dai mare cu ele la altul? Chiar nu găsea altă modalitate de a-l face pe noul iubit să aibă încredere în ea decât arătându-i mesajele private ale fostului?! Hmmmm. 

O problemă serioasă pe care o ridică acest scandal este faptul că există persoane care au absolvit facultate de psihologie și se dau drept psihologi, psihoterapeuți sau psihanaliști fără să fie acreditați ca atare și fără să aibă o formă legală de a profesa. Evazioniști fiscali și mincinoși, adică. Care în niciun caz nu respectă regula de confidențialitate, din moment ce n-au niciun respect față de clienți și față de ei înșiși. O modalitate de a verifica dacă cel/cea care pretinde că este psihoterapeut este acreditat este de a suna la Colegiul Psihologic pentru a verifica acreditările, dar și forma de a profesa. Din păcate, am văzut recent pe facebook o persoană care și-a făcut cont de cabinet de psihoterapie și psihanaliză, deși pe situl Colegiului Psihologilor nu apare ca fiind acreditată nici una, nici alta, și nici cabinet nu are. Atenție la asemenea persoane, ele însele au probleme grave de personalitate și nu pot ajuta pe nimeni în asemenea circumstanțe. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.