Internetul ne-a schimbat irevocabil modul de a comunica și chiar de a trăi, asta se vede cu ochiul liber, nu avem nevoie de statistici care să ne spună cum stau lucrurile. Eu am prins viața de dinaintea internetului și pot să spun că e diferență ca de la o planetă la alta. Pur și simplu, lumea de dinainte de internet îmi pare acum trăită ca în altă …paradigmă.
Dar discuția despre internet este intrinsec legată de suportul fizic necesar, computere, laptopuri, tablete și alte dispozitive cu care te poți conecta la el. Și viteza cu care au evoluat acestea e uimitoare. La început, prin anii 90, am avut un computer cu un procesor Pentium din prima generație de la Intel Corporation, mare și cu o carcasă în spate ca a unui televizor. Înainte de cumpărarea lui, cum nu mai folosisem niciodată așa ceva, m-am înscris la un curs de folosire a calculatorului de vreo șase săptămâni. Nu voiam ca Pentintel al meu, cum îl botezasem, să simtă că-l manevrează o total neștiutoare, așa că m-am pregătit pentru prima întâlnire cu el. Cinci săptămâni din cele șase am învățat cum să scriu comenzi în MS-DOS și Norton Commander și alte prostii de limbaj de programare. Mi-am bătut capul rău de tot cu ele, nu prea le pricepeam, mi-am cumpărat chiar și ceva cărți groase despre limbaje de programare și MS-DOS, mi-am bătut capul și cu alea, ca să aflu în ultima săptămână că toate calculatoarele folosesc acum interfața Windows, foarte ușor de manevrat, iar tot ce-am învățat până atunci nu-mi folosea la nimic. Și acum îl ocolesc pe instructorul care m-a chinuit inutil 5 săptămâni cu MS-DOS-ul lui, când eu îi spusesem clar că vreau numai să învăț să mă descurc la calculatorul personal, nu vreau să devin programator.
După ce am cumpărat calculatorul, am făcut abonament la internet. Exista o singură firmă de telefonie în oraș pe vremea aceea, așa că n-am avut de ales. Au venit acasă să-mi configureze conexiunea dial up – nu existau routere wireless atunci – și, înainte de a pleca, l-am întrebat pe tipul de la companie cât pot să stau pe net, eu referindu-mă, bineînțeles, la limita abonamentului făcut. Mi-a spus că pot să stau cât vreau de mult și să vizitez orice site întâlnit, nu e o problemă, fiindcă mi-a pus și antivirus. Buuuuun. Am dat eu de niște situri cu colinde de Crăciun și mi-a făcut o plăcere enormă să le ascult pe internet, deși eram în august. O lună de zile am navigat din site în site, dar, cum nu știam ce anume vreau și nici oferta nu era așa bogată ca acum, în majoritatea timpului am ascultat colinde. Îmi plăceau, ce vreți?!
Când a sosit prima factură, să leșin. Aveam de plată mai mult de un salariu mediu pe lună. Au greșit ăștia, mi-am zis, așa că m-am dus cu factura peste ei, c-o falcă în cer și una în pământ, cum că eu am abonament și n-ar trebui să plătesc decât abonamentul. Greșit, aveam să aflu, abonamentul acoperea foarte puțin, mi-a spus tipul de acolo rînjind, restul timpului plăteam cu nu mai știu ce tarif pe minut. Și aveam minute în plus, slavă Domnului, doar ascultasem online ore întregi Rudolph The Red Nosed Reindeer, cam cum fac așa când îmi pică pe câte-o melodie. Dacă individul de la ei îmi spusese că pot să stau cât vreau pe net cu abonamentul lor, eu stătusem. Abonamentul pe autobuz acoperea toate liniile indiferent de câte ori îl foloseam, așa că nu mi se părea anormal ca și abonamentul la net să acopere tot ce accesam într-o lună. Am plătit în rate câteva luni factura aia, iar când în oraș a apărut o firmă de telefonie concurentă, am renunțat imediat la ei și le-am spus și motivul. Ca să știe că poți păcăli clientul o dată, dar îl pierzi definitiv pe urmă.
În fine, de atunci am schimbat câteva computere și laptopuri, iar internetul a devenit pentru mine o necesitate mai acută decât cafeaua de dimineață. Uneori, chiar o înlocuiește cu succes, deși invers încă nu s-a întâmplat. Pot să spun apăsat că există o diferență enormă între viața mea înainte de internet și cea de după.
Să te scoli tu dimineața să să n-ai de verificat mailuri, statuturi, comentarii, fotografii, videoclipuri, muzica și noutățile din lumea întreagă, din orice domeniu vrei, începând de la politic și sfârșind cu cele din neuroscience – pare un scenariu desprins din filmul acela, Planeta Maimutelor. Și, pe bune, că pe planeta aia mi se pare că am și trăit până acum. Nu știu dacă toată lumea simte așa, însă eu sunt o fire atât de curioasă și doritoare să aflu tot ce e nou despre orice, încât apariția internetului, sursă excelentă de informații, cărți și cursuri online, a însemnat pentru mine ceea ce va fi fost mana cerească pentru israeliții târându-și picioarele flămânzi prin deșert, conduși fiind de Moise spre țara promisă. Pe scurt: salvarea de la moarte prin inaniție informațională.
Înainte de internet, sursele de informare erau destul de limitate și trebuia să alergi (la propriu) după ele. Și nu numai după surse informaționale, ci și după cumpărături. Nu puteai să alegi pe îndelete ceea ce voiai, comparând prețul și calitatea produselor expuse la alte magazine, fiindcă nu aveai timpul necesar să alergi de colo-colo. Și poate nici cheful. Așa că trebuia să te mulțumești cu ceea ce găseai în primul sau al doilea supermarket. Nu mai spun că nici vorbă să poți cumpăra o geantă de la Paris, altfel decât ducându-te efectiv acolo. Internetul, însă, a schimbat radical modul de a face cumpărături, facilitând apariția magazinului online. Nu numai că poți face cumpărături fără să te mai deplasezi din casă, dar îți dă și posibilitatea de a alege produsele cu cel mai bun raport preț/calitate posibil, comparând ofertele diverselor magazine online.
Alte beneficii aduse de internet ar fi cele legate de socializare. Ca o extravertită sadea, simt adesea nevoia de a avea oameni în preajmă, de a iniția contacte noi, de a lega prietenii, de a cunoaște lume, și aici tot internetul a fost cel care a deschis o ușă largă pentru așa ceva. E adevărat că poți întâlni persoane în offline, dar să fim serioși, ce șanse sunt să intri cu cineva în vorbă pe stradă așa tam-nesam și să nu te considere puțin țicnit? Ei bine, lucrul acesta nu se întâmplă deobicei pe net, fiindcă aici sunt zeci de mii de forumuri, bloguri și rețele sociale unde cei doritori să fie contactați lasă deschisă posibilitatea aceasta în diverse moduri. Nu mai zic că atunci când vezi pe cineva prima dată în offline, nu știi nimic despre el/ea decât ce ți se înfățisează în fața ochilor. O primă impresie bazată numai pe cum arată în ziua aceea și care de cele mai multe ori se dovedește a fi greșită. Altfel stau lucrurile pe net, unde oamenii pot trece anumite informații despre ei sau poți deduce tu din like-urile sau fotografiile lor. Sau le poți citi blogul. Dacă ești alergic la părul de pisică, de exemplu, și vezi multe poze cu pisici pe pagina drăguței cu care vrei să intri în vorbă, te gândești de două ori înainte de a o face.
One thought on “Cum stă treaba cu viata online”