Nu știu dacă până în 1939 englezii aveau faima de a fi un popor calm, dar e sigur că atunci au avut parte de celebrul slogan Keep calm and carry on, care a devenit între timp unul dintre simbolurile britanice, aș putea spune. Dacă ați avut ocazia să vizitați Londra, cred că ați remarcat în magazinele de suveniruri mulțimea de căni, tricouri sau brelocuri imprimate cu sloganul respectiv.
Keep calm and carry on
Termenul “calmul englezesc” (în engleză “British calm”) se referă la un comportament calm, rezervat și controlat, care este considerat tipic englezesc. Acesta poate fi observat în diverse situații, precum în timpul unui discurs public sau în timpul unui conflict interpersonal.
Acest comportament este asociat cu ideea că o persoană trebuie să își controleze emoțiile și să fie echilibrată și rațională în orice situație. Calmul englezesc este adesea descris ca fiind rece și distant, deoarece persoanele care îl adoptă își mențin expresia facială neutră și nu arată prea mult entuziasm sau pasiune.
Sloganul Keep calm and carry on a fost emis de către guvernul britanic în timpul celui de al doilea război mondial, cu scopul de a liniști populația panicată de iminența raidurilor germane asupra Londrei. Nu știm exact ce impact a avut asupra populației de atunci, dar se pare că în anii de după război keep calm and carry on a devenit literă de evanghelie pentru britanici în viața cea de toate zilele.
Turiști din toate colțurile lumii rămân impresionați de calmul de care dau dovadă englezii în autobuze, supermarketuri, pe stradă sau în puburi, așteptându-și liniștiți rândul, fără să se impacienteze când persoana din fața sa își caută cu mișcări lente și foarte lente cardul în buzunar sau geantă abia când este în fața casierului, deși ar fi avut timp destul să facă asta înainte de a ajunge acolo, așteptând după cei 10-15 inși din fața sa.
La fel se întâmplă și la urcatul în autobuz. Să vezi oameni – în general pensionari – care stau câte 5-6 minute în fața șoferului să scoată tacticoși unul câte unul mărunțisul din portofel pentru un bilet, după ce au așteptat 20-30 minute în stație să vină autobuzul, timp în care puteau să aibă pregătită suma deja, nu este ceva neobisnuit, desi nu se încadrează tocmai în imaginea mea despre politețea britanică.
Trebuie să recunosc că pe mine faptul acesta m-a enervat întotdeauna și mi s-a părut lipsă de respect față de persoana care așteaptă după tine. Pentru că nu cel care se mișcă încet dă dovadă de calm, cum greșit interpreta anul trecut o blogeriță clujeană după o vacanță în Marea Britanie, ci calmitatea si rabdarea celui care așteaptă după el/ea e pusa la (grea) incercare.
Boris Johnson e un om calm sau numai ignorant?
Totuși, este adevărat că britanicilor le ia mai mult timp să se enerveze pentru orice, lucru de care a profitat din plin actualul prim ministru, Boris Johnson. Nu știu dacă alt popor i-ar fi tolerat lipsa de competență și stângăciile în modul în care a gestionat pandemia generată de coronavirus. Reacția întârziată de la începutul pandemiei – lucru care a făcut ca Marea Britanie să fie una dintre țările cu cele mai multe cazuri și decese cauzate de covid-19 – n-ar fi trecut netaxată zdravăn de populație in oricare alta tara.
Să recomanzi ca numai persoanele cu simptome să se auto-izoleze, fără să faci teste și să stabilești persoanele cu care au intrat în contact, și numai bătrânii peste 70 de ani să evite să plece în croaziere (care oricum își anulaseră cursele între timp), să declari inițial că strategia țării de a lupta cu coronavirusul este imunitatea de turmă, adică să lași populația să se infecteze ca să capete imunitate naturală, în condițiile în care nu se știa la momentul respectiv mai nimic despre acest virus, dacă dă imunitate și pentru câtă vreme, e o decizie de-a dreptul criminală.
Cu toate acestea, britanicii au acceptat cu calm și detașare starea de fapt, deși, în general, nu prea par fanatici adepți ai unui destin implacabil, cu care nu poți lupta. Dar e drept că nici poliția britanică nu s-a agitat prea mult și nu a căutat nod în papură cu dinadinsul celor aflați la plimbare pe stradă, lucru care nu a făcut decât să favorizeze răspândirea virusului, desigur.
Îmi amintesc cum anul trecut în primăvară, în zilele însorite, plaja din Swansea era plină de oameni relaxați, plimbându-se sau jucând volei în grupuri mai mari decât ar fi trebuit, iar poliția patrula pe acolo la fel de relaxată și calmă, fără să oprească pe cineva să verifice dacă locuia într-adevăr în zona respectivă, așa cum cereau prevederile guvernului, sau veniseră mai de departe. Asta în condițiile în care mulțimea de mașini parcate sugera că lucrurile nu erau tocmai conform indicațiilor.
Calmul englezesc a explodat
Tocmai de aceea, am rămas surpinsă când în sfârșit, a explodat și mămăliga britanică, deși dintr-un motiv cu totul diferit. Recenta propunere de lege, înaintată de Priti Patel, care schimbă modul în care vor fi gestionate protestele în Anglia, a pus pe jar mai ales tineretul britanic.
Sigur că legea, care spune că protestele publice vor trebui aprobate inainte și vor fi putea fi interzise dacă devin prea zgomotoase sau supărătoare pentru restul populației, lăsând loc de speculații în modul de interpretare și dând practic mână liberă poliției, este practic o îngădire fără precedent a drepturilor omului. Numeroase ziare britanice au tras alarma în privința acestui fapt, se pare în zadar.
Rostul unui protest este tocmai ca anumite voci și frustrări care nu sunt luate în considerare să fie auzite și destul de supărătoare încât guvernul să fie nevoit să le ia în considerare. Dacă le declari în afara legii și ameninți protestatarii cu amenzi uriașe și închisoarea, atunci care ar mai fi motivele admise pentru care cineva ar putea ieși în stradă?
Nu mica mi-a fost mirarea cand am citit ca ieri protestele a mii de cetateni engezi in Bristol au devenit violente. Doi politisit au fost raniti si o duba a politiei a fost incendiata. Nu aprob asemenea comportament, e clar, dar nu pot sa nu zambesc gandindu-ma ca proverbialul calm englezesc are si el limite.
Dar sa mai si vorbesti cu modestie si calm despre aceasta aventura ghinionista si sa nu ti-o iei niciodata in cap! Asa cum se intampla in cazul lui Boris Johnson. Corect de spus, el isi abordaza problemele foarte calm si numai la secunda remarcama ca este ignorant sau spera sa treaca cu bine peste critica primita, asta daca mai era necesar.
Intre timp a picat si Boris, din fericire. Evident, nu e preferatul meu, parerea mea e ca a gresit enorm cand a finalizat Brexitul. Economia Angliei merge in jos si populatia e nemultumita.