Eu unde plec la vară?

Niciuna dintre vacanțele mele de până acum nu se compară cu cea petrecută în Veneția. Nu numai pentru că orașul este deosebit și oferă nenumărate atracții pentru orice tip de turist, dar și pentru că am fost acolo singură și, deci, cu libertate mare de gândire și răzgândire asupra programului zilnic. Ce zic eu program? Nici nu a existat așa ceva, aș spune că am făcut totul după bunul chef al momentului respectiv. Până și plecarea a fost hotărâtă brusc, fără să dau semnale clare celor din jurul meu că intenționez să-mi iau tălpășița pentru o vreme și să plec prin locuri neumblate. Toate căutările pe internet după destinații turistice le-am făcut în mare secret, așa am cumpărat și biletele de călătorie. Colegilor și prietenilor le-am spus doar cu o zi înainte că voi fi plecată o vreme să mă limpezesc la cap, iar ei au înțeles cu totul altceva. Nici că am vrut să-i lămuresc, dacă era să mă detașez total de atmosfera de lucru și de acasă, nu aveam nevoie de telefoane peste telefoane. 

Am călătorit cu autocarul și am ajuns în Veneția după-amiaza, puțin trecut de orele 15, iar prima impresie a fost aceea că mă aflam în mijlocul unei sărbători. Vedeam o mulțime gălăgioasă și fericită care forfotea încoace și-ncolo fără grijă și am avut prilejul să constat curând că era și foarte binevoitoare. Numai ce am întrebat de o anume adresă și imediat am primit indicații de la toate cele cinci persoane ale grupului căruia m-am adresat. Nu aveai cum să ratezi ținta cu atâtea lămuriri, cu toate acestea, eu tot m-am învârtit ceva vreme până am ajuns unde trebuia. E drept că la orientarea spațială am stat întotdeauna prost.  Mi se părea că străduțele acelea înguste semănau toate între ele, ba chiar și clădirile. Și totuși, nu puteam spune că imaginea de ansamblu nu era grozavă.

Nu m-am cazat în Veneția, mi se păruse destul de scump, ci într-un orășel destul de aproape, Mestre. După ce m-am instalat la hotel, am ieșit să dau o  tură prin împrejurimi și, nu chiar spre totala mea surprindere, am auzit curînd vorbindu-se în jurul meu în limba mea natală. Cum nu se cădea să nu le fac atente pe fetele care-și spuneau niște taine în gura mare, crezând că nu le înțelege nimeni, le-am salutat. Au răspuns destul de bucuroase să cunoască o compatrioată  și am intrat în vorbă de una, de alta, mai ales că ele erau de câțiva ani acolo. Le-am spus că am venit în Veneția pentru o vacanță specială și le-am întrebat cum pot să ajung în diverse locuri despre care citisem înainte de a pleca.

Așa am aflat că este mult mai economicos să-mi fac un abonament mixt, valabil atât pentru autobuzele cu care trebuia să ajung în Veneția, cât și pentru vaporetele care făceau legătura dintre Veneția și insulițele dimprejur. Excelentă informație, aveam să aflu a doua zi, când am văzut că un singur bilet dus pe vaporetto costa 6 euro, deci ar fi trebuit să cheltuiesc 12 euro pentru un dus-întors, în timp ce abonamentul m-a costat 30 euro/lună și am putut călători cât și unde mi-a poftit inima pe toată durata vacanței. 

Primul obiectiv pe care l-am bifat a fost renumita Piazza San Marco. Ea însăși este un loc impresionant, unde poți auzi mai toate limbile pământului (ei, hai, nu chiar toate, dar eu am auzit destule de multe, deși nu le-am putut recunoaște pe toate, în special pe cele asiatice), dar de jur împrejur vei găsi multe clădiri de o vechime și faimă remarcabilă, precum: Palazzo Ducale,   Biblioteca Nazionale Marciana ridicată de Sansovino, Bazilica San Marco, Torre dell’Orologio (Turnul cu Ceas), Procuratura, ale cărei aripi ascund Muzeul Correr și Clopotnita San Marco, de unde poți privi Veneția de sus. O așa îmbinare armonioasă de arhitectură bizantină, gotică și renancentistă nu vei mai găsi pe nicăieri. Se zice că Napoleon ar fi afirmat despre această piață că ar fi salonul Europei, și îi dau dreptate.  Ai o ciudată senzație de apartenență la unitatea primordială a lumii în acest loc, simți că orice barieră de cultură, limbă sau obiceiuri se șterge în fața atâtor frumuseți.

Cu abonamentul făcut, m-am putut bucura de nenumărate călătorii cu vaporetto, oprindu-mă aproape în fiecare stație ca să vizitez tot ce se putea. M-a impresionat în mod deosebit insula Murano, ea însăși formată din alte insulițe mici după modelul surorii ei celebre, Veneția. Aici am putut vizita vestitele ateliere de sticlărie Murano, grație amabilității localnicilor. Nu am avut prilejul să vă spun până acum, dar italienii sunt deosebit de amabili și veseli tot timpul, cu un aer de savoir-vivre pe care nu l-am mai întâlnit în alte părți. Relaxați, aveai impresia că timpul a rămas pe loc uimit și el de naturelețea cu care ei știau să se bucure de apă, soare, vin, muzică și …spaghetti. Oh, și pot găti în atâtea feluri spaghetti de nici nu vă puteți închipui. Cel mai mult mi-au plăcut cele cu ragu, nu mai mâncasem până atunci așa ceva. Am fost așa de captivată de savoarea lor, că m-am dus la un bucătar să-l întreb cum a preparat acel ragu. Și da, am căpătat rețeta + niște secrete de preparare. 

Într-una din zile am plecat din Veneția pe plajă la Caorle, o stațiune ceva mai departe. Nu am fost singură acolo, ci însoțită de fetele care m-au învățat să fac abonament pentru vaporetto și de niște prieteni de-ai lor. Plaja era curată ca-n palmă și nisipul așa de fin de-ai fi zis că e făină, dacă n-ai fi știut pe ce calci și ar fi trebuit să ghicești legat la ochi. Pot s-o spun fără reținere că și Caorle este o destinație exotică de vis, un loc deosebit de încântător în care m-aș duce oricând mai multe zile, nu numai în trecere.  A propos, voi ce destinații de vis mi-ați recomanda? Ați putea descrie în câteva cuvinte (sau mai multe) vacanța voastră specială să-mi pot da seama dacă îmi doresc să merg acolo? Dacă se strâng mai multe destinații exotice de vis, promit să-l las pe random.org să hotărască. N-am fost niciodată într-o vacanță aleasă în modul acesta și mi se pare haios, așa că aștept nerăbdătoare comentariile voastre.