Deoarece, în fragedă tinerețe, noi nu știm ce scopuri ar putea surveni în viața noastră, părinții mai cu seamă sunt cei care caută să-i învețe pe copii cât mai multe lucruri și se îngrijesc ca ei să dobândească abilitatea necesară în folosirea mijloacelor pentru atingerea a tot felul de scopuri arbitrare, fiindcă părinții nu pot stabili cu privire la vreunul din ele dacă acela ar putea deveni efectiv în viitor un țel al odraslei lor, cu toate că este totuși posibil ca aceasta să se întâmple cândva, iar grija aceasta este atât de mare încât ei neglijează de obicei să formeze și să îndrepte jdecata copiilor lor cu privire la valoarea lucrurilor pe care ei și le-ar putea propune ca scopuri.
Există totuși un scop pe care îl putem presupune ca fiind real la toate ființele raționale (în măsura în care imperativele li se aplică, anume ca ființe dependente), și deci un țel pe care nu numai că îl pot avea, ci pe care putem cu siguranță presupune că îl au toate, datorită unei necesități naturale, iar aceasta este fericirea.
Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor
