Dintre toate fricile cu care ne luptăm de-a lungul vieții, cred că cea mai tare și mai greu de depășit este frica de a iubi din nou. Ar trebui să fie inclusă în manualele de diagnostic, stabilite clar simptomele, etiologia, diagnosticul diferențial și modalitatea de tratament ca să intre oficial în rândul fobiilor. Așa cum este acum, în pragul ușii din dos, face mai multe victime decât dacă ar fi identificată ca atare și tratată ca orice altă boală.
Iubirea are un mare potențial de a fi o sursă de frustrare, dezamăgire, depresie, traumă sufletească. Și uneori, mai rar, te poate face și fericit. Dar până atunci ai de vărsat multe lacrimi și de uitat lung după un fir de apă prin deșertul prin care îți târăști speranțele uscate de arșița iubirii. Pentru că iubirea arde tot în calea ei, și abia când a terminat de distrus tot ce clădisei înainte, abia atunci începe să te ia în seamă și să-și construiască cuibul. Acolo, pe cenușa fumegândă își așază temelia. Și abia atunci vei începe să zâmbești și să suporți vecinătatea oamenilor veseli, care până atunci îți fuseseră nesuferiți pentru că în abisul de tristețe și amărăciune în care te arunca fiecare dimineață nu era loc decât pentru oftat și gemete.
Iubirea rănește mai tare decât orice armă imaginată. Pentru că țintește drept în inima durerii și se încolăcește fără milă în jurul frumoaselor tale iluzii de fericire până le piere orice pâlpâire de viață. Nu se înduplecă de tine nici dacă o implori cu sufletul ghemuit în mâna întinsă ca a regelui Lear. Îți întoarce spatele și te lasă să sângerezi de moarte fără nicio remușcare.
Și când, după o vreme, îți bate iar la ușă, senină ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, tu ce-ar trebui să faci oare? Să-i ieși în prag zâmbind chiar dacă încă sângerezi sau să-i întorci spatele, chiar dacă simți că te usuci de dor?
Frica de a iubi din nou ascunde frica de a fi părăsit, de a fi respins de persoana in care investești emoții și sentimente. Este o formă de protecție față de alte suferințe, poate nu cea mai indicată.
Categoric nu este cea mai indicată, dar, din păcate, este cea mai la îndemână.
Eu cred că team de a iubi vine și din neîncrederea în tine însuți/însăți, mai ales atunci când nu ai niciun motiv să consideri că vei fi respins/ă.
Este adevărat, vine și dintr-o neîncredere în tine însuți/însăți. De altfel, pot exista mult mai multe motive pentru care cineva se poate teme să se îndrăgostească.
“Și când vine, iubirea există pur și simplu!
Și când pleacă iubirea…
Pleacă. To pur și simplu.” (Osho)
Frumoase versuri!
Iubind in taina am pastrat tacere
Gandind ca astfel o sa-ti placa tie
Caci in priviri citeam o vesnicie
De-ucigatoare visuri de placere. Eminescu
Eminescu a scris poezii de iubire ca nimeni altul.
Se pot gasi tot felul de pretexte atunci cand vei sa eviti iubirea. Teama de a nu fi ranit e numai unul din ele.
Foarte adevărat!
Este posibil ca aceasta frica nejustificata in fond sa te faca sa iti refuzi dreptul la iubire pentru ca nu mai crezi in nimic, ai fost neglijata si dezamagita de prea multe ori, astfel ca nu mai crezi ca poate exista cineva care sa te completeze asa cum iti doresti.
Dacă aștepți cu răbdare,într-o zi vei întâlni persoana care te va face să-ți uiți temerile sau să le înfrunți.
Si cum voi cunoaste persoana respectiva? Are cineva o reteta sigura?
Nu există rețete pentru așa ceva, bazează-te pe intuiția ta.
Mulțumesc pentru recomandare.
cum aș putea să scap de teama asta?
Bună întrebare! Tocmai mi-ai dat o idee de un nou articol.
Sunt diferite modalități, totul e să-ți dorești asta.
Ați văzut vreun film care să trateze tema aceasta?
Hmmmm…nu-mi aduc aminte acum niciunul. Revin dacă găsesc vreunul.
Daca vreti sa stiti parerea mea (ceea ce ar trebui, fetelor) nimic nu e mai frumos in viata decat sa te joci cu inimile care tanjesc dupa iubire. Le cunosc de departe, nici nu trebuie sa fac vreun efort special pentru asta. Sunt cele care ar face orice si ar da orice pentru un singur zambet al meu. Ha-ha!
Asta e din categoria: Hai să fim puțin cinici?
Iubim pe masura ce cunoastem si apreciem persoana cealalta.
Dar mai trebuie să fie și un al treilea ingredient, așa putem cunoaște și aprecia nenumărate persoane în viața noastră, dar știm sigur că nu-i iubire la mijloc.
Egoistii nu se iubesc decat pe ei insisi, din cauza asta refuza sa iubeasca, nu din vreo temere ascunsa sau din motive de stima de sine. Di egoism, pur si simplu.
E nevoie intr-un anumit grad și de iubire de tine însuți, însă egoiștii exagerează și se iubesc NUMAI pe ei înșiși.
Frica de a iubi nu-i o stare naturala.
Da, este una patologică în opinia mea.
toti trebuie sa tintim spre vindecarea ranilor, nu spre ruminatie asupra trecutului.
Uneori avem nevoie de ajutor. De cele mai multe ori, de altfel.
Iubirea incepe cu tine, daca nu te iubesti indeajuns, niciodata nu vei putea iubi pe altcineva.
Corect! Să învățăm să ne iubim pe noi înșine, așadar!
Visez la o scoala in care sa se predea iubirea.
Nu e rea ideea si dacă s-ar putea să fie și cursuri online. 🙂
Iubirea nu face rau aproapelui niciodata, nu se lauda, nu este egoista, nu s eumfla de mandrie. Iubirea crede totul.
Da, dar asta e iubirea creștinească, aici vorbim despre cea lumească.
All you need is love, love, love….
I love Beatles, too. 🙂
Frumoasă metafora cadavrului sufletului care piere din lipsă de iubire!
Se intampla un lucru curios in creierele noastre: cand pierdem o persoana draga sau orice altceva, cand lasam volens-nolens ceva in trecut, amintirile despre acel ceva sunt distorsionate in bine: ne amintim cat de frumos era si mai putin cat de rau era.
Astfel ca poti trai cu aceasta nostalgie a trecutului, gandindu-te ca a faost sufletul-pereche, singurul sau singura persoana pe care ai iubit-o cu adevarat, asa ca in loc sa cugetam asupra fostei relatii si sa vedem ce a mers rau, sa acceptam ca s-a sfarsit pentru ca ceva era rau, o idealizam si ajungem sa ne convingem ca am pierdut tot odata cu ea.