Ideea că (unele) basme nu sunt tocmai potrivite pentru educația copiilor e din ce în ce mai răspândită, deși încă nu am sesizat că vânzarea cărților de basme a scăzut, nici n-am auzit că educatorii nu le mai recomandă. Cât de întemeiată este această presupunere nu prea știm exact, de aceea propun să începem disecarea basmelor și analiza lor critică, având în vedere impactul pe care acestea îl pot avea asupra căpșorului copilului mic.
Să începem cu Harap-Alb. Încă de la începutul basmului aflăm că doi frați împărați pun la cale împerecherea copiilor lor, veri de gradul I. Poate că pe vremea când a apărut basmul acesta căsătoria între doi veri era privită ca ceva normal, însă la ora actuală, când pamântul e așa de populat încât nu mai e nevoie să se recurgă la căsătorii între rude, e cu totul aiurea o asemenea idee. Ce poate să creadă un copilaș de x ani când aude așa ceva? Că și el se poate însura sau mărita cu verișorii lui, corect? Iar dacă se întâmplă ca Gigel să înceapă să se smiorcăie că se însoară cu verișoara lui, și mai ales să emită această pretenție în auzul celor care i-au citit povestea – mămica sau tăticul sau bona sau bunica sau bunicul sau etc. – și să fie certat pentru ea tot de mămica sau tăticul sau bona (asta mai puțin, nu cred s-o intereseze așa tare ce crede puștiulică de care are grijă, cel mult se poate amuza) sau bunica sau bunicul pentru că a emis asemenea enormitate, atunci bietul copil, năucit de mesajele contradictorii care îi parvin de la îngrijitorii lui – în care el are mare încredere, atenție! – nu poate decât să crească destul de confuz în ceea privește valorile care i se transmit. Deci Hărăpel are o bilă neagră până aici.
Mai departe. Împăratul pune la încercare curajul feciorilor lui îmbrăcând o blană de urs și, cum primii doi se întorc din drum, îi apostrofează imediat într-o formă total descurajatoare. Nu tu încercare de înțelegere, empatie și încurajare în depășirea obstacolelor, ci numai un total contraindicat “decât să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe.” Țțțț.
Răspunsul acesta este nu numai un model negativ pentru copii, ci și pentru părinți. Ce să mai reprosăm părinților români că-și ironizează copiii la primul eșec, dacă basmele noastre sunt pline de așa ceva? A doua bilă neagră, deci.
Harap-Alb, al treilea fecior, se milostivește de o băbuță simpatică și magică numai când aceasta îi dă de înțeles că va avea de câștigat mult de pe urma milosteniei sale. Și atunci de ce ne mirăm că generațiile devin tot mai materialiste și nu fac nimic până nu e rost să câștige ceva de pe urma gesturilor de caritate? Să ne mai mirăm că vedem pe la TV oameni fluturând ostentativ euroii și casele dăruite sinistraților, ca să fie câștigul de imagine cât mai mare? A treia bilă neagră.
Mai departe. Harap-Alb, eroul poveștii noastre, se adresează într-un mod de-a dreptul jignitor unui animal pricăjit și slab de-i numărai coastele: “Ghijoagă urâcioasă ce ești!” – păi, asta-i exprimare pe capul lui?! “Vai de steaua ta are să fie!”, amenință el, iar mai departe aflăm și că i-a tras una în cap cât a putut de tare. Să vedem: limbaj necuviincios, amenințări, violență față de animale. Hmmmm…bilă neagră clar. A patra.
Calul pricăjit, lovit de două ori în cap cu frâul, se transformă într-un mânzoc de toată frumusețea, care face o tură până în nori și retur, moment în care câștigă admirația eroului agresiv, care acum i se adresează cu “dragul meu tovarăș” și “căluțul meu”. Interesul poartă fesul, vorba bunicului meu. După ce că nu e condamnată lovirea animalelor bolnave, copilul învață că ar trebui să te porți frumos numai cu cele care-ți pot fi de folos. Dar ce se întâmplă cu căluții slăbănogi care nu se transformă în super-cai? Așa-i că povestea sugerează că merită să fie lovite și numite gloabe urâte? Așa-i. A cincea bilă neagră.
Pleacă Harap-Alb la drum. Nu se teme de ursul-tată care-i iese în drum, ci îl atacă, moment în care acesta se deconspiră și-i dă un sfat de-a dreptul uluitor: “…dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân”…Păi, nu e asta discriminare rasială??? Ba da, să-mi fie cu iertare. A șasea bilă neagră.
Și ca să închei cu numărul șapte fiindcă e mai special, a șaptea bilă neagră o primește fiindcă n-a fost în stare să-și revendice statutul de fiu de împărat, ci a trebuit să-i fie redat de fata împăratului Roș. Care a mai fost nevoită și să-și folosească rezerva de smicele de măr dulce să-i pună capul la locul lui, după ce fusese decapitat în mod rușinos de către spân.
Un mod amuzant de a spune lucruri serioase. Povestile ar trebui alese cu grija atunci cand este vorba de educatia copiilor nostri.