Ionut Caragea: “Îmi place să cred că un scriitor poate contribui la crearea unei lumi mai bune.”

IC-1Pe “poetul născut  pe Google” l-am cunoscut pe Facebook. Mi-au atras atenția citatele sale despre viață care arătau o intuiție fantastică în sesizarea diverselor nuanțe ale vieții, dublată de un talent ieșit din comun. Curioasă cum sunt din fire, am căutat să aflu cine este Ionuț Caragea și imediat am ajuns la situl personal unde am plonjat de-a dreptul într-o mare de cuvinte învolburate, încărcate cu emoții puternice, cuvinte de foc și sânge, venite parcă direct din inima sângerândă și fierbinte a omenirii.

Mai mult dintr-un impuls decât în urma unui act la care am cugetat adânc (poate a fost mai bine așa, fiindcă altfel poate n-aș mai fi  îndrăznit să-l deranjez), m-am pomenit că-i scriu să-l rog să-mi acorde un interviu pentru Viața Pozitivă. Așa, pur și simplu. Și tot așa, pur și simplu, fără fițele pe care ar fi fost îndreptățit să le aibă, dată fiindu-i notorietatea, a acceptat. Și a răspuns cu o franchețe care m-a încântat de-a dreptul. Coincidență (sau nu 🙂 )interviul a fost gata chiar în ziua în care poetul împlinește frumoasa vârstă de 39 de ani, așa că profit de această ocazie să-i urez:

“Multă sănătate, fericire, iubire și un călduros la mulți ani!”

Daaaar ….vorba lungă, sărăcia omului, să dăm microfonul poetului.

 

Domnule Ionuț Caragea, v-ați născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Sunteți poet, prozator de ficțiune, eseist, critic literar, editor, membru în  multe asociații (Academia Româno-Americană de Arte și Științe, Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec,  membru onorific al Fundaţiei “Maison Naaman pour la Culture”, Beirut, membru al organizaţiei culturale “Diversité artistique Montréal”, membru al Elis, Reţeaua Românilor Remarcabili din  Lume și membru al organizaţiei culturale “Poetas del Mundo”, Santiago, Chile și altele)  iar din  2008 ați primit și titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu. Cum l-ați obținut și ce înseamnă pentru dumneavoastră acest titlu?   

Pe timpul şederii mele la Montréal, am avut o strînsă relaţie de prietenie cu Eugen Enea Caraghiaur, prinţul recunoscut al cumanilor. De la domnia sa am primit, în 2008, titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu. Eugen Enea Caraghiaur are nenumărate volume prin care încearcă să demonstreaze că avem şi un pic de sînge cuman în venele noastre, nu numai de daci şi romani. Este un subiect foarte delicat şi complex, care merită să fie dezbătut de specialiştii în domeniu. Eu am acceptat această titulatură din prietenie şi respect pentru un om deosebit, cu o activitate literară remarcabilă, dar trebuie să recunosc că, pe undeva, este posibil să am şi eu un mic procent de sînge cuman în venele mele, ţinînd cont că bunica din partea tatălui meu, Zinaida, s-a născut în Ismail, o localitate din sudul Basarabiei. Totuşi, numele Caragea i-a aparţinut bunicului meu, născut în Muntenia, iar bunicii din partea mamei mele sînt dobrogeni get-beget. Prinţul Caraghiaur mi-a explicat că în limba turcă cuvîntul “Cara” înseamnă negru, iar cuvîntul “Agi” înseamnă amar. Cum a căpătat bunicul din partea tatălui meu acest nume, asta nu am aflat încă.

 

Cum v-ați descoperit talentul pentru poezie și cine v-a susținut și încurajat să scrieți (dacă a existat o asemenea persoană în familie sau printre prieteni)?

Talentul pentru poezie mi l-am descoperit singur, pe la 14 ani, cînd scriam poezii de dragoste fetelor pe care încercam să le cuceresc. Dar adevărata poezie am început să o scriu în exil, în Canada, în urma unor traume psihice şi fizice. Au fost poeţi cu care am colaborat la debutul carierei mele literare, îi voi menţiona pe George Filip şi Adrian Erbiceanu. Editorul Dumitru Scorţanu din Iaşi a fost cel care mi-a făcut o ofertă de publicare la editura STEF din Iaşi, iar de atunci am menţinut o strînsă legătura cu domnia sa.

 

Vă aduceți aminte care a fost prima poezie pe care ați citit-o sau care v-a plăcut cel mult? Aveți vreun poet preferat?

Prima poezie care îmi vine în minte este “Muma lui Ştefan cel Mare”, de Dimitrie Bolintineanu. Aveam doar 4-5 anişori cînd o recitam, la îndemnul părinţilor mei. Poetul meu favorit este Eminescu, dar pot spune că rezonez cu toată poezia de calitate a clasicilor şi contemporanilor români. Mai recent, am devenit un mare admirator al poeziei lui Daniel Corbu. Îmi plac și poeții străini, mai ales cei care scriu în limba franceză, o limbă pe care o înțeleg destul de bine. 

 

Ați absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport la Universitatea Ovidius din Constanța și ați activat ca instructor sportiv şi sportiv de performanţă la echipa de rugby Parc Olympique din Montréal. Ce ne puteți spune despre drumul pe care l-ați parcurs de la sportivul Ionuț Caragea până la poetul Ionuț Caragea? 

Până la vârsta de 33 de ani am fost sportiv de performanţă (rugby), iar după 32 de ani am debutat în literatură cu primul meu volum de poezii. În perioada 2003-2011 am trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. Acolo am fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ) şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 m-am întors în România şi m-am stabilit în Oradea. După întoarcerea mea în România, am publicat romanul de ficțiune “Uezen” (în limba engleză, în U.S.A.), volumele de poezie ‘Patria la care mă întorc”,”Antologie de Poeme 2006-2012″ și volumul de cugetări “Delir cu tremurături de gânduri. Citate și aforisme 2006-2013”, ajungând, astfel, la 26 apariții editoriale. Sînt, în continuare, vicepreședinte al ASLRQ, ocupându-mă de la distanță de situl www.aslrq.ro și de alte lucruri administrative. 

 

Ce vă  lipsea din România în perioada când ați fost emigrant în Canada? 

Îmi lipseau locurile frumoase şi tradiţiile care te fac să te simţi român în ţara ta. Îmi lipsea limba română, voiam să o aud pretutindeni în jurul meu, nu doar atunci cînt mă întîlneam cu prietenii sau cînd participam la vreun eveniment românesc. Îmi lipsea clima mai blîndă, ţinînd cont că în Canada iernile sunt foarte lungi şi geroase. Cred că, pe undeva, voiam să mă simt şi poet în ţara mea, să cunosc oamenii cu care vorbeam doar de la distanţă, prin intermediul Internetului. Cu toate acestea, nu neg faptul că şi în Canada sînt lucruri pe care nu le regăsesc în România, precum civilizaţia, infrastructura, calmul şi bunul simţ al acestui popor, amestecul acela de culturi şi rase de tot felul de la care ai ce învăţa. Dar în viaţă nu poţi să le ai pe toate la un loc şi trebuie să faci o alegere benefică sufletului şi inimii tale. Oricum ar fi, am un mare respect pentru Canada şi o consider a doua mea patrie, un părinte care m-a adoptat şi m-a ajutat cînd îmi era mai greu, care mi-a deschis ochii şi m-a ajutat să fac nişte comparaţii…

 

Cum ați reușit să îmbinați activitatea sportivă cu cea literară, dat fiind că sunt atât de diferite?

Oricine poate îmbina cu succes aceste două activitaţi, dacă este interesat să aibă atât un corp sănătos cât şi o minte sănătoasă. Activitatea mea literară intensă a început spre sfârşitul activităţii sportive. Nu a fost ceva premeditat, ci o consecinţă a evenimentelor şi stărilor prin care treceam în acea perioadă: exilul, singurătatea, un divorţ dificil şi câteva probleme de sănătate. Scrisul m-a ajutat să înţeleg viaţa mai bine şi să trec peste problemele mele în mod constructiv.

 

Priml concurs de poezie creștină la care ați participat a fost “Nimic fără Dumnezeu” în 2006,  unde ați câștigat locul al II-lea cu poezia “Vinerea Mare”. Cum v-ați descrie relația cu Dumnezeu? Când și cum a început? 

Picture 005Pot spune că relaţia mea cu Dumnezeu este una specială, am crezut şi cred în Dumnezeu în felul meu, luînd doar ce este mai bun din religia în care m-am născut şi chiar şi din alte religii. N-am crezut niciodată orbeşte, nu sînt dogmatic, l-am provocat mereu pe Dumnezeu şi am căutat răspunsuri şi explicaţii la indiciile pe care le primeam de la EL. Relaţia mea cu Dumnezeu a fost dintotdeauna bazată pe sentimente, iar conştientizarea faptului ca EL există a venit atunci cînd sufeream cel mai mult. Pentru unii poate părea un paradox, ţinînd cont că oamenii, atunci cînd le merge rău, se revoltă de cele mai multe ori şi neagă existenţa divinului. Eu am simţit mereu că mi se oferă şi mi se arată ceva, m-am simţit privilegiat în relaţia cu Dumnezeu, iar faptele mi-au demonstrat de fiecare dată că nu mă înşelam. Nu pot explica de ce toate acele lucruri mi se întîmplau tocmai mie, dar cred, pe undeva, că Dumnezeu are motivele lui. Şi mai cred că acordă tuturor oamenilor o şansă, dar mulţi dintre noi se îndepărtează de ea pentru că sîntem indiferenţi sau ne lipseşte credinţa.

 Înțeleg că dragostea v-a ajutat să vă descoperiți înclinația spre poezie, iar suferința să vă perfecționați talentul.  Volumul cu care ați debutat se numește “Delirium Tremens” și presupun că este scris în perioada despre care vorbeați. Care este prima poezie pe care ați compus-o pentru acest volum? O puteți pune la dispoziția cititorilor, vă rog?

În ce privește dragostea și suferința, aveți perfectă dreptate. Nu-mi amintesc care a fost prima poezie pe care am scris-o, nu le-am datat pe toate. Dar poezia “Delirium tremens” rămăne reprezentativă pentru volum, o puteți folosi pentru situl dumneavoastră.

 

Mulțumesc! Moartea este o temă recurentă, mai mult sau mai puțin explicită, în poeziile dumneavoastră. Una dintre poezii este intitulată sugestiv “Îmblânzirea morții”, iar acolo numiți moartea “animal și pasăre de pradă”. Cum vă raportați la acest eveniment major prin care va trebui să trecem toți, mai devreme sau mai târziu? 

Consider că numai prin moarte sîntem compleţi, că nu trebuie să ne temem de această experienţă care, după părerea mea, face parte din ciclul de transformări prin care trece fiinţa umană. Moartea apare în diverse ipostaze în opera mea, în funcţie de cum am simţit-o în diferite etape ale vieţii. Cred, totuşi, că apropierea de moarte m-a făcut să apreciez mai mult viaţa şi să percep fenomenele lumii înconjurătoare din mai multe unghiuri.

 

Sunteti supranumit “poetul care s-a născut pe Google” după titlul celui de-al doilea volum de poezii apărut în 2007, “M-am născut pe Google”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră nașterea pe Google? Vă inspirați din realitatea virtuală? 

În exil şi în situaţiile nefericite prin care am trecut, lumea cea mai aproape de mine a fost Internetul. A fost o vreme cînd îmi postam poeziile pe diverse ateliere virtuale de creaţie, fiind singura modalitate prin care puteam interacţiona cu oamenii pasionaţi de literatura din România. Am scris şi cîteva poezii online, în timpul unor discuţii cu cei de care eram legat sufleteşte, dar cele mai multe poezii le-am scris în singurătate, pe foaia de hîrtie sau în Word, ascultînd muzică. Realitatea virtuală este o sursă enormă de informaţii, iar Google a fost modalitatea prin care să ajung la ea. Am învăţat enorm căutînd pe Google, găsind cărţi electronice, reviste online sau situri cu informaţii de tot felul din lumea literară. Am încercat să diminuez distanţa şi handicapul înstrăinării cu ajutorul Internetului şi pot spune că mi-am petrecut cîţiva ani din viaţă mai mult Online. Dar, sincer să fiu, după ce am obţinut ceea ce aveam nevoie de la Internet pentru a mă “naşte” din nou, tot spre viaţa reală mi-am îndreptat atenţia.

 

Aveți o activitate publicistică impresionantă, atât în țară cât și în străinătate. Am vrut să număr publicațiile în care v-au apărut poeziile, aforismele, nuvelele de ficţiune şi eseurile  critice, însă mi-a fost imposibil, sunt mult prea multe și după cum am înțeles nici nu sunt trecute toate pe situl ASLRQ, ceea ce din punctul meu de vedere și al tuturor cititorilor și admiratorilor dumneavoastră, presupun, este un semn evident că sunteți un poet și scriitor de succes. Care e percepția dumneavoastră despre propriul succes? Vi-l asumați?

Nu succesul în sine mă bucură, ci faptul că ceea ce scriu eu este folositor oamenilor. Am să vă povestesc o întâmplare tristă. Acum cîţiva ani am fost anunţat că Teodora, o fată de 18 ani din Piatra-Neamţ, mă citea şi dormea cu cărţile mele sub pernă, în spitale, sperînd la o salvare miraculoasă. Cînd am aflat de la mătuşa ei că se lupta pe viaţă şi pe moarte cu cancerul, trecînd prin numeroase operaţii, am fost şocat. Atunci am înţeles cît de important poate fi rolul unui poet. Am încercat prin toate puterile mele să-i fiu alături şi m-am rugat lui Dumnezeu să o ajute. I-am trimis cărţi cu dedicaţie şi am încurajat-o să lupte. Teodora a fost singura care mi-a trimis de Sfîntul Ion un cadou, tocmai din România. Şi nu orice cadou, ci un tablou minunat, pictat şi semnat de ea, cu trei maci roşii, plini de căldură, ca şi inima şi sufletul ei. Pe Teodora şi pe mătuşa ei le-am întîlnit mai tîrziu, în 2009, la o lansare de carte în Constanţa. În ciuda problemelor grave de sănătate, Teodora venise tocmai de la Piatra Neamţ ca să mă vadă şi să mă asculte recitînd. A fost pentru prima şi ultima oară cînd ne-am întîlnit, acest înger trecînd în lumea celor veşnice după alte cîteva luni de lupte şi suferinţe de nedescris. Poezia mea nu avusese puterea să-i salveze viaţa, dar poate că Teodora voia altceva, să-şi salveze sufletul, aşa cum şi eu încercam să-l salvez pe al meu… După această întâmplare, am realizat că niciun succes literar nu poate rivaliza cu impactul sufletesc pe care îl are scrisul asupra cititorilor, chiar şi asupra unui singur cititor. De aceea, prefer un “succes spiritual” şi nu unul comercial.

Ați publicat relativ recent, mai precis în 2012, un roman Science Fiction la editura Wildside Press din U.S.A. “Uezen”, semnat cu pseudonimul Snowdon King, roman care se vinde în întreaga lume. Editura Wildside Press este renumită în U.S.A – și nu numai – ca o editură cu o bogată experiență în publicarea romanelor Science Fiction (peste 10 000 titluri publicate în cei aproape 25 ani) și putem presupune fără să greșim că are criterii riguroase de evaluare a unui roman. Cum ați reușit să publicați la o asemenea editură?

După ce am publicat romanul în limba română, la editura Fides din Iaşi, am apelat la serviciile domnului Petru Iamandi pentru a fi tradus în engleză. După aceea au urmat căutări îndelungi ale unei edituri americane, apelînd la tot felul de agenţi literari, dar nu am avut succes întrucît nu mă cunoştea nimeni şi nu aveam referinţe în spaţiul american. Totuşi, Petru Iamandi a venit cu ideea să punem o întrebare celor de la editura Wildside Press, cu care domnia sa mai avusese cîteva colaborări. Am primit un răspuns favorabil de publicare la 24 de ore după expedierea manuscrisului, ceea ce demonstrează că au fost plăcut surprinşi de romanul meu. Selecţiile pentru publicarea în S.U.A. sînt extrem de riguroase, am citit într-un studiu că 98% dintre cei care trimit manuscrise la edituri sînt respinşi. Vă daţi seama că prin această realizare mi-am îndeplinit unul dintre cele mai frumoase vise, să fiu publicat într-o editură care a colaborat cu numeroşi autori de talie mondială din domeniul S.F.?

 

lampadarele de la Snowdon King

lampadarele de la Snowdon King

Da, este o realizare deosebită și vă felicit pentru reușită. De unde vine pseudonimul Snowdon King? 

Snowdon este numele staţiei de metrou din cartierul Notre-Dame-de-Grâce, aflat în vestul oraşului Montréal. De fiecare dată cînd vizitam un prieten din acel cartier, aveam un sentiment bizar, ca o premoniţie. În timp ce ieşeam din staţia de metrou şi urcam pe scările rulante, se vedeau două lampadare imense care atîrnau din tavan. Semănau cu coroanele unor regi şi mă tot întrebam: care era numele acelor regi? După ce m-am despărţit de fosta soţie şi m-am mutat în cel mai înalt bloc din acel cartier, exact lîngă staţia de metro, am realizat că eu eram regele locului unde îmi fusese hărăzit să ajung şi să devin poet. Nu este un pseudonim pompos, cum mulţi au crezut, este unul al identificării mele spirituale şi artistice în spaţiul exilului canadian.

 

Cum sunt  întâmpinate creațiile dumneavoastră de critica literară?

Criticii literari şi oamenii din lumea literară au, în general, o părere pozitivă despre cărţile mele. Să spunem în proporţie de peste 95%, ţinînd cont că din cele cincizeci şi ceva de persoane care au scris despre opera mea, doar două persoane au avut cu totul şi cu totul o altă reacţie. Ideea este că mi-a prins bine chiar şi critica negativă, ajutîndu-mă să-mi îmbunătăţesc scrisul şi să obţin rezultate superioare. Nu am fost niciodată de acord cu acei critici care au făcut declaraţii false cu privire la viaţa mea personală, dar acum nu mă mai deranjează, rezultatele mele personale şi viaţa frumoasă de familie pe care o am vorbesc de la sine.

 

Care sunt sursele dumneavoastră de inspirație? Aveți un timp anume programat pentru scris? 

În poezie şi memorialistică mă inspiră orice îmi tulbură existenţa, orice mă provoacă, orice mă face să iubesc, orice mă face să pierd şi să sufăr. Dar mai ales orice neîmplinire. În proza de ficţiune lucrurile sunt oarecum diferite, acolo mă folosesc de imaginaţie, de viziunile de tot felul, de vise cu ochii închişi sau deschişi. Dar chiar şi în ficţiune, atunci când construiesc caractere, le imprim sentimente autentice făcând legături cu viaţa mea personală şi cu oamenii care m-au marcat.

la-supreme

Dacă ar fi să exprim într-un singur cuvânt caracteristica principală a poeziilor dumneavoastră aș alege “autenticitate”. Ce înseamnă a fi autentic pentru dumneavoastră?

Să fii sincer, să fii curat, să scrii ceea ce trăiești, ceea ce simți, iar dacă te folosești de frumusețea metaforei, să nu denaturezi prea mult sensul adevărat al cuvintelor. De exemplu, eu când am spus că m-am născut pe Google, chiar asta am și făcut. Am devenit poet la mii de kilometri de țară, ținând legătura cu lumea literară din România prin intermediul internetului. Tot ceea ce voiam să găsesc se afla pe Google: prieteni, reviste, edituri, cititori etc.

 

Sunteți activ implicat în promovarea valorilor patrimoniului literar românesc, ceea ce denotă nu numai o imensă dragoste pentru cultură, ci și un spirit patriotic viu. Cum găsiți, totuși, timp și energie și pentru așa ceva? Judecând după prodigioasa activitate publicistică la care se adaugă toate celelalte preocupări, s-ar zice că pentru dumneavoastră ziua are mai mult de 24 h. Aveți vreo metodă secretă de eficientizare a timpului? 

Am avut o perioadă în Canada în care, datorită faptului că eram singur, aveam mai mult timp pentru activităţile literare. Atunci am considerat că, decît să am o viaţă haotică, viciată sau pur şi simplu să mă las în voia sorţii, mai bine să mă concentrez asupra literaturii şi asupra acţiunii de promovare a valorilor româneşti, pentru a le arăta şi altora cine sîntem. Acum nu mai am acelaşi timp la dispoziţie, am o familie, dar mă bucur că atunci cînd am avut ocazia, am ales această cale. Metoda de eficientizare a timpului este să faci conexiunile rapid, să-ţi meargă mintea cu alte cuvinte, şi să te pricepi la cît mai multe lucruri, astfel încît să nu pierzi timp preţios aşteptînd ajutorul altora.

 

Considerați că succesul online a fost egalat de succesul offline?

Nu ştiu să vă răspund la această întrebare. În mediul online am fost publicat în nenumărate reviste electronice, sînt prezent pe multe bloguri şi situri literare, iar creaţiile mele sînt apreciate pe reţelele de socializare. În mediul offline colaborez cu peste 150 de reviste, ceea ce înseamnă mii de materiale publicate, dar nu am avut multe reprezentaţii publice sau turnee pentru a stabili un contact cu cititorii, aşa cum o fac pe Internet. Cărţile de hîrtie mi s-au vîndut foarte bine, tirajele mi-au fost epuizate, deci pot spune că sînt foarte mulţumit. Mi-ar plăcea să călătoresc prin oraşele ţării, pentru a dialoga cu cititorii mei, dar viaţa de familie mi-a stabilit alte priorităţi. Poate că lucrurile se vor schimba…

 

Ce alte pasiuni aveti în puținul timp liber care vă rămâne la dispoziție?

Îmi place ordinatorul şi tot ceea ce implică el pozitiv, dar îmi place şi natura. Încerc să-mi distribui timpul în aşa fel încât să nu ignor pasiunile mele, dar nici să nu fac excese. Mai recent, îmi plac plimbările cu noua mea familie pe malurile Crişului şi prin parcurile superbe ale oraşului Oradea.

 

Care sunt cele mai mari bucurii în urma activității dumneavoastră?

Cea mai mare bucurie este rezonanţa pe care o am cu cititorii, faptul că ei îmi înţeleg mesajul şi iau ceea ce este folositor din scrierea mea pentru bucuria sau evoluţia lor personală. Îmi place să cred că un scriitor poate contribui la crearea unei lumi mai bune. Evident, îmi place să fiu şi cunoscut, să am ceva important de zis în această viaţă. E o cale pe care am descoperit-o şi pe care sunt conştient că trebuie să merg mai departe.

 

Și care au fost bucuriile pe care vi le-a oferit viața?

Viaţa însăşi este o bucurie, prin simplul fapt că exist şi conştientizez că exist, că pot descoperi miracolul în toate formele materiei care mă înconjoară şi mă alcătuieşte. O altă bucurie imensă este aceea că pot să creez prin artă, iar suprema bucurie cred că este aceea că am putut să creez la rîndul meu, viaţa, prin naşterea fetiţei mele, Ana-Maria.

 

 Felicitări și să vă bucurați de fetiță! Cum vă simțiți în rolul de tătic?

Înainte de a fi părinte, cărţile mele ţineau locul copiilor pe care nu-i aveam. Dar acum, cînd trec prin experienţa această minunată de proaspăt tătic, sentimentul este incomparabil, abia acum mă simt cu adevărat împlinit. Responsabilitatea este şi ea, mult mai mare. Ca poet mai ai şi scăpări, îţi poţi permite să fii şi nonconformist, oamenii pot alege creaţiile care sînt folositoare pentru experienţa lor, dar ca părinte trebuie să fii vigilent şi fără greşeală…

 

  Care este cea mai plăcută amintire din copilărie? Dar cea mai tristă?

Cred că cele mai frumoase momente din copilăria mea sunt cele petrecute cu tatăl meu, atunci când ne plimbam împreună cu bicicletele, când mă învăța să practic diferite sporturi sau când mergeam la pescuit. Momente frumoase au fost și taberele de la munte, cantonamentele sportive, vacanțele petrecute la bunici… Cea mai tristă amintire este moartea bunicii mele, o femeie extraordinară pe care am iubit-o foarte mult.

 

Sincere condoleanțe!  O puteți caracteriza puțin, vă rog?

Bunica mea era născută în zodia vărsătorului, pe 2 februarie. Era o femeie generoasă, comunicativă, îi plăcea să ne spună poveşti, făcea nişte plăcinte cu brînză extraordinare şi ne lua apărarea în faţa bunicului dacă făceam vreo poznă. Tot ea ne îndemna şi spre credinţă, fiind o femeie cu frică şi dragoste faţă de Dumnezeu.

 

Ați amintit de zodia în care este născută  bunica dumneavoastră. Credeți că zodia în care v-ați născut vă descrie cu acuratețe trăsăturile de personalitate?

Cu bune şi cu rele, zodia berbecului mă reprezintă foarte bine. Dar, îmbătrînind, cred că aspectele negative ale acestui semn zodiacal se estompează, iar cele pozitive se îmbunătăţesc. Nu o să vorbesc despre trăsăturile de personalitate, oricine poate căuta pe Internet informaţii despre cei născuţi în această zodie. Însă, voi vorbi de un alt aspect, mai interesant din punctul meu de vedere: arta. La o cercetare mai atentă, am descoperit că există foarte mulţi berbeci care au atins culmile cele mai înalte în artă şi cu care am rezonat chiar dinainte de a cunoaşte data naşterii lor: Leonardo Da Vinci, Van Gogh, Baudelaire, Johann Sebastian Bach, Déscartes, Charlie Chaplin, Céline Dion, Lisa Gerrard, Nichita Stănescu, Octavian Goga, Ana Blandiana, Daniel Corbu, Gheorghe Zamfir, Emil Cioran şi mulţi alţii. Am dat doar cîteva exemple, dar cine este interesat va descoperi că berbecii sînt lideri în multe domenii de activitate, iar datorită faptului că au o sensibilitate ieşită din comun şi jonglează cu extremele, neplăcîndu-le sentimentele călduţe, au o mare chemare artistică.

 

Ce motto credeți că s-ar potrivi vieții dvs. de până acum?

Cred că cel mai bine mi se potriveşte citatul lui Nietzsche: “Ceea ce nu mă ucide mă face mai puternic.” Aşa am descoperit că “Viaţa e un calcul – simplu cum sînt Eu, Însă Eu² = Dumnezeu.” Citatul din urmă îmi aparţine şi este extras din poezia “Eu la pătrat” din volumul “Delirium tremens”.

 

Ce planuri pentru viitor are poetul Ionut Caragea? Dar scriitorul?

Poezia este şi va rămîne un mister, nu pot preconiza cînd îmi va veni inspiraţia pentru a o scrie. De aceea, nu ştiu dacă voi publica noi cărţi de poezie. În schimb, vă pot anunţa că vor apărea două volume bilingve cu poeme traduse în spaniolă şi franceză.

 

Unde vă pot citi și pot contacta cei interesați?

Am un sit personal (www.ionutcaragea.rounde cititorii pot găsi multe din creaţiile mele publicate în volume. Folosesc şi Facebook unde îmi postez noile creaţii publicate în reviste.

 

Mulțumesc frumos pentru timpul și răspunsurile acordate și să aveți în continuare inspirație și succes!

Și eu vă mulțumesc, multă sănătate și împliniri pe toate planurile!

Ultima apariție editorială: “Cer fără scări” 

Interviu realizat de Daniela Deneanu

 sursa foto: ionutcaragea.ro

 

Leave a Reply

  1. La multi ani si multe bucurii! Fie ca anul acesta sa aduca si mai multe satisfactii. Am citit cateva poezii si m-au impresionat in mod deosebit.

  2. Pingback: VDZ – Viata Pozitiva » Marius Chivu: Ce-a vrut să spună autorul

  3. Un scriitor foarte talentat si foarte profund, intr-adevar, din cate am citit. O voce care se distinge net prin autenticitate in vacarmul de voci superficiale.

  4. Pingback: VDZ – Viata Pozitiva » Cer fără scări

  5. Pingback: Viata Pozitiva » Aparitie editorială: “Festina Lente” de Ionut Caragea

  6. Cu adevarat scriitorii pot contribui la crearea unei lumi mai bune, dar din pacate si a uneia mai rele, daca scrierile sunt pline de toxicitate, de perversiuni descrise ca si cum ar fi ceva bun.
    Il felicit pe Ionut Caragea ca face parte din categoria scriitorilor/poetilor care contribuie la imbunatatirea lumii in care traim, la sensibilizarea oamenilor pentru frumos si Dumnezeu.