Leapsa de la Loredana

Mi-am pus în gând de ceva vreme să preiau și eu o leapșă de undeva, dar nu orice, ci una care să fie pe gustul și cheful meu. Ei bine, am găsit-o în sfârșit pe blogul Loredanei Milu, așa că aveți aici amintirile și gândurile mele cele mai intime cu privire la …cărți (spuneți drept, ați crezut că scriu cu privire la …bărbați? 🙂 )

Deci așa:

1. Prima mea amintire cu mine citind ….datează din vremuri imemoriale, când aveam numai  4-5 ani și am ajuns deloc din întâmplare în podul casei în care locuiam pe vremea aceea, înțesat cu tot feluri de lucruri ispititoare pentru o fetiță super-curioasă din născare. Găsisem, printre alte lucruri prăfuite, o ladă cu cărți și reviste și am o foarte clară amintire cu mine buchisind prima pagină a unei reviste despre femei. Sunt ani buni de când tot încerc să-mi aduc aminte și dacă am reușit să înțeleg ce scrie acolo, dat fiind că n-am nicio amintire din vremea aceea cu vreun adult încercând să mă învețe să citesc. În schimb, am nenumărate amintiri din clasa I în care învățătoarea își dădea ochii peste cap atunci când îmi venea rândul la Ana are mere. Cumva aveam dubii că fructele din coșul Anei sunt mere, altfel nu-mi explic de ce ezitam să citesc clar și răspicat asta.

2.  Prima carte pe care am citit-o și recitit-o … a fost în jurul vârstei de 14-15 ani și se numește Aniela de Sienkiewicz,  pare jurnalul unei femei după titlu, dar este de fapt jurnalul unui bărbat, Leon Ploszowski, un tânăr nobil polonez ce s-a dovedit a fi până la sfârșitul cărții modelul meu de bărbat ideal. Cel care se sinucide fiindcă nu poate să mai trăiască după ce iubita lui a murit. Sigur, nu sunt și nu pot fi de acord cu sinuciderea, însă mi-a plăcut mult ideea neputinței de a continua să trăiești după ce marea ta iubire a dat colțul.  După mine, asta însemna dragoste adevărată, nu bla-bla-bla-urile unor crai de Bărăgan care pot nu numai să trăiască după ce nu mai exiști ( în viața lor), dar chiar să și curteze alte femei. Poate de aceea am tot fost reticentă începând de atunci să declar pe cineva marea mea iubire, hmm?! 

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească. Recomand dintr-un foc și cu mare căldură Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery, indiferent de vârsta copilului. Eu, de exemplu, am citit-o în copilăria târzie, cam în jurul vârstei de 30 ani, minunându-mă cum de nu mi-o recomandase niciun adult până atunci. Bine, nici atunci n-am citit-o la recomandarea cuiva, pur și simplu am dat din întâmplare peste niște citate din carte care m-au fermecat. Scena îmblânzirii vulpii, de exemplu, este de o rară frumusețe literară și profunzime:

“ ― Cine eşti tu ? zise Micul Prinţ. Eşti tare frumoasă…

― Sunt o vulpe – zise vulpea.
― Vino să te joci cu mine – o pofti Micul Prinţ. Sunt atât de trist…
― Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
― A ! Iartă-mă – rosti Micul Prinţ. […] Ce înseamnă « a îmblânzi » ?
― E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă « a-ţi crea legături »…
― A-ţi crea legături?
― Desigur – zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume…[…]
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători de prieteni. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă !“

 4. Locul meu preferat de citit.  În vârful patului, cu o măsuță lângă mine unde să-mi țin la îndemână ceașca de cafea, paharul cu ceva de băut, o farfurioară cu prăjituri eventual, telefonul, telecomanda și laptopul.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii. Le găsiți pe măsuța de la punctul 4.

 6. Numarul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare. Lecturi viitoare …până când? Dacă ne referim  numai până la sfârșitul vieții, atunci să fie vreo 2-3 milioane (la o speranță de viață de minimum 300 ani), dacă ne referim și la viața viitoare, aia din Impărăția Cerurilor, mai amân răspunsul până mă dumiresc ce autori sunt în vogă pe dincolo.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o. N-am mai primit o carte de nu știu când, iar ultima oară am cumpărat Fii fericită chiar dacă nu eşti perfectă – Cum să te eliberezi de iluzia perfecţiunii de  Alice D. Domar & Alice Lesch Kelly.

8. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel. Păi…Biblia, într-un mare fel. 

9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui. Nu mi-a trecut prin cap niciodată să urmăresc care carte nu place sau nu pare să placă nimănui.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească. Nici care să placă tuturor.

11. O carte care mă intimidează. Nu una, ci tot ce ține de filosofia limbajului, mai ales în altă limbă. 

12. Trei dintre scriitorii mei preferați. Sienkiewicz, Carl Jung, Bertrand Russell.

Această leapșă poate fi preluată de oricine, cu condiția să-mi plătească o taxă de 1 carte/săptămână pentru tot restul zilelor.  Și vedeți să tratați cu seriozitate condiția, altfel vă voi urmări până în pânzele html sau whatever ale sitului vostru. Am zis!