Meritocratia – un vis imposibil?

Scriam cu ceva vreme în urmă despre argumentele aduse de Hayek împotriva distribuirii produselor muncii după meritul moral și demonstram că există și sectoare ale muncii unde meritocrația este de preferat. Iată că un alt filosof vine cu argumente contra meritocrației. Este vorba de Alain de Botton care își susține punctul de vedere într-o conferință TED:

“Toată lumea, politicieni de stânga sau de dreapta, este de acord că meritocraţia este un lucru deosebit şi că trebuie să ne străduim ca societatea noastră să devină profund meritocratică. În alte cuvinte, ce este o societate meritocratică? O societate meritocratică este una în care dacă ai talent, energie şi pricepere poţi ajunge în vârf. Nimic nu te poate reţine. Este o idee minunată. Problema este că dacă ai cu adevărat încredere într-o societate în care cei care merită să ajungă în vârf, ajung în vârf, crezi, implicit, şi într-un mod mult mai neplăcut, într-o societate în care cei care merită să ajungă jos vor ajunge jos şi vor rămâne acolo. Cu alte cuvinte, poziţia în viaţă nu este accidentală ci meritată şi binemeritată. Şi asta face ca eşecul să pară cu atât mai devastator.

Ştiţi, în Evul Mediu, în Anglia, când întâlneai o persoană foarte săracă o descriai spunând că este ghinionistă. În traducere literară, cineva care nu se bucură de norocul de a avea avere, un ghinionist. În prezent, mai ales în Statele Unite, dacă te întâlneşti cu cineva din straturile de jos ale societăţii, acesta poate fi descris, cu răutate, ca ratat. Există o diferenţă reală între un ghinionist şi un ratat. O diferenţă care indică o evoluţie de 400 de ani a societăţii şi a modului în care privim puterea care ne guvernează vieţile. Nu mai sunt zeii, suntem noi. Noi suntem pe scaunul şoferului.

Este extraordinar dacă te descurci bine, devastator dacă nu. Conduce, în cele mai rele dintre cazuri, conform analizei unui sociolog, cum ar fi Emil Durkheim, conduce la rată crescută a sinuciderilor. Există mai multe cazuri de sinucidere în ţări industrializate dezvoltate decât în orice altă parte a lumii. Şi acest lucru se întâmplă pentru că oamenii consideră tot ce li se întâmplă ca fiind foarte personal. Sunt proprietarii succesului lor. Dar şi ai eşecului.

Există vreo modalitate de a ne elibera de aceste presiuni despre care tocmai am vorbit? Eu cred că da. Şi mă voi opri numai la câteva dintre exemple. De exemplu, meritocraţia. Ideea că fiecare merită să ajungă unde a ajuns. Cred ca este o idee nebunească, complet nebunească. Voi susţine orice politician de dreapta sau de stânga cu o concepţie decentă privind meritocraţia. Sunt un meritocrat şi asta este. Dar este o nebunie să credem că vom construi vreodată o societate cu adevărat meritocratică. Este un vis imposibil.”

Leave a Reply