Mommy (2014)

Diagnosticat oficial cu ADHD, Steve Després, protagonistul filmului Mommy (2014) în regia lui Xavier Dolan, unul dintre cei mai tineri regizori de film (25 ani),  este un personaj de-a dreptul enervant, chiar psihopat. Filmul începe cu relatarea ultimei trăznăi a lui Steven (15 ani) care constă în incendierea unei cafenele împreună cu alți amici de aceeași teapă, incendiere cu urmări tragice pentru un alt băiat care suferă arsuri destul de grave. 

Limbajul tânărului Steve este de-a dreptul vulgar, gesturile lui în societate sunt obscene, iar în accesele sale de furie (care pot surveni brusc, fără semne prealabile că ceva e în neregulă) e mai bine să fugi din calea lui, pentru că devine atât de violent încât practic e o minune să scapi cu viață. 

Mommy știe asta foarte bine, se pare, fiindcă se încuie într-o cameră de frica lui, atunci când au primul conflict major care se lasă cu țipete, lovituri și urlete. 

Totuși, Steve are și momente bune, când se arată foarte afectuos și cooperant, ba chiar e în stare de gesturi tandre. Îi face cumpărături mamei sale și printre altele îi ia un lănțic cu un pandantiv pe care scrie Mommy, dar din păcate, nu poate să justifice cu ce bani a plătit cumpărăturile, așa că Mommy îl suspectează de furt. De aici și conflictul major de mai sus, căci Steve nu știe să reacționeze decât exagerat la orice suspiciune care planează asupra lui. Ce e drept, nici Mommy nu a fost prea diplomată în cazul respectiv, căci ar fi putut să-l ia la întrebări după ce îi arăta că apreciază gestul lui. 

Un personaj care funcționează drept tampon între cei doi, reducând ostilitatea lui Steve și calmând o Mommy speriată, este Kyla, vecina cu probleme de vorbire de peste drum. Apariția ei e providențială în viața celor doi, căci Steve are nevoie de o guvernantă și de o profesoară (Kyla a predat cândva) care să-l ajute să-și ia examenele. Înțelegem pe parcursul filmului că Steve face homeschooling, din cauza probelemelor lui de comportament, dar și pentru că Mommy este într-o criză financiară gravă. 

Tatăl lui Steve lipsește pentru că a murit cu trei ani înainte, acela fiind și momentul declanșator al problemelor de comportmanet al lui Steve, după cum povestește Mommy. Însă, ADHD nu apare atunci când copilul suferă o traumă, ci este o afecțiune neurobiologică și despre care ultimele cercetări afirmă că ar fi chiar genetică. Moartea tatălui ar fi putut s-o complice cu o depresie gravă, nu să o declanșeze. Pe urmă, comportamentul violent, impulsiv, lipsa de control a impulsurilor, instabilitatea emoțională, agresiune către alții și împotriva propriei persoane, tentativa de suicid și accesele de furie sugerează mai degrabă structurarea personalității de tip borderline cu puternice accente antisociale. Totuși, filmul pare să deschidă multe întrebări, printre care cea mai interesantă mi se pare cea legată de finalul filmului: era bine oare ca Mommy să ia altă decizie decât cea pe care a luat-o? Și ce s-ar fi întâmplat în cazul acela?

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=Q9LVLCYvqSI[/youtube]