Venirea omului alb în teritoriile locuite de triburile africane a însemnat, așa cum sugerează Chinua Achebe încă din titlu, destrămarea lumii lor încetul cu încetul, până la dispariția totală. Nu numai că vecinătatea oamenilor albi le-a dat peste cap obiceiurile și unitatea tribală, dar aceștia au pășit cu stângul (primele vești despre apariția lor sunt legate de masacrarea unui întreg clan ca represalii la uciderea unui alb) și n-au făcut niciun efort de a-i înțelege și accepta așa cum erau, fără a încerca să-i schimbe.
„Nu ne înțelege obiceiurile, asa cum nici noi nu le înțelegem pe ale lui. Spunem că nu are minte pentru că nu înțelege modul nostru de viață și poate el spune despre noi că nu avem minte pentru că nici noi nu-i înțelegem modul de viață. Să plece de aici.”
Unitatea băștinașilor e greu încercată de apariția misionarilor care, încet dar sigur, încep să-i cucerească pe unii dintre membri clanurilor. La început se alătură bărbații mai puțin violenți, a căror sensibilitate e luată în râs de către trib, apoi mamele de gemeni care erau obligate de legile tribale să-i părăsească în Pădurea Blestemată, apoi alți membri mai cu vază din rândurile lor.
Omul alb e foarte abil. A venit liniștit și pașnic cu religia lui. Noi am râs de prostia lui și l-am lăsat să rămână. Acum i-a câștigat de partea lui pe frații noștri, și clanul s-a dezbinat. A tăiat cu cuțitul firele care ne uneau și lumea noastră s-a destrămat.
Dar desigur că venirea omului alb a adus și lucruri bune și Chinua Achebe nu se sfiește să le arate așa cum sunt: spitale, școli, joburi mai bune și bine plătite. Reversul medaliei erau, însă, tribunalele albilor și faptul că bătrânii satului deveneau practic impotenți în acest sector al împărțirii dreptății, care fusese al lor până atunci. Chiar Okonkwo fusese exilat după judecata lor, așa cum am văzut în prima parte. Acest personaj revine în prim plan, având un rol central în răscoala pe care o organizează împotriva albilor. Avea și un motiv personal în această acțiune: primul lui băiat fusese sedus de credința albilor și părăsise coliba părintească pentru a locui cu noua lui familie. Ca o ironie a sorții, Okonkwo va sfârși tot în Pădurea Blestemată, acolo unde sfârșise și tatăl lui, bolnav fiind, deși tot ce a întreprins în viața lui a fost săvârșit tocmai în scopul de a evita asemenea rușine.
Meritul deosebit al autorului constă, după părerea mea, în neutralitatea pe care o păstrează pe tot parcursul cărții față de cele două tabere: triburile locale și oamenii albi. Lectură plăcută!
One thought on “O lume se destramă (partea a doua)”