Cred că nu există proces de maturizare care să nu cuprindă la un moment dat o perioadă care ar putea fi descrisă prin sintagma “o lume se destramă”. O lume ni se destramă ori de câte ori puterea prejudecăților cu care ieșim din copilărie se topește văzând cu ochii sub analiza pătrunzătoare a minții din dotare puse la lucru la capacitatea ei reală. Sau, mă rog, mai mult decât până în momentul acela. O lume se destramă când aflăm că am fost mințiți, când iubita sau iubitul ies din viața noastră, când suntem nevoiți să schimbăm orașul în care am locuit zeci de ani ori profesia pe care am avut-o până atunci. O lume ni se destramă (la propriu) și când se schimbă regimul țării în care locuim. A simțit-o pe pielea ei o mare parte a țării, atunci când a căzut comunismul. Că a fost revoluție sau lovitură de stat, mai puțin contează din acest punct de vedere, important este că ….o lume s-a destrămat și a trebuit să facem față schimbărilor.
Exact același lucru trăiește și personajul principal al cărții O lume se destramă, apărută în 2008 la editura Univers, scrisă de Chinua Achebe, un scriitor renumit care s-a născut în sudul Nigeriei la începutul secolului trecut. Cartea sa este socotită prototipul romanului african modern și este cel mai citit roman din literatura Nigeriei, fiind tradus în peste cincizeci de limbi. Okonkwo, personajul în jurul căruia se învârte conflictul legat de destrămarea unei lumi odată cu apariția misionarilor creștini în satul african uitat de lume, este el însuși prototipul bărbatului african a cărui masculinitate se măsoară în puterea fizică și gradul de cruzime afișat.
Fiul lui Unoka, un om leneș și nechibzuit, care nu era în stare să se gândească la ziua de mâine, Okonkwo crește cu un puternic sentiment de inferioritate datorat descendenței din cel mai disprețuit bărbat al satului și jură că el nu va avea nimic în comun cu tatăl lui. Respingerea puternică a modelului paternal favorizează dezvoltarea unei adevărate nevroze obsesive, munca fiind obsesia sa care îl chinuie până într-acolo încât devine paranoic atunci când vede cel mai mic semn de lenevie la copiii sau soțiile lui. Și, cum furia acumulată de-a lungul întregii sale copilării încărcate de rușinea de a fi avut un tată nevolnic și plin de datorii, nu-și găsește alt canal de descărcare (dat fiind că tribul din care face parte trece printr-o perioadă relativ pașnică în care conflictele cu alte triburi nu mai sunt chiar pe agenda zilei), soțiile și copiii devin victime sigure ale exploziilor sale mai mult sau mai puțin întemeiate, chiar și după regulile, destul de permisive față de violența conjugală, ale clanului său.
O altă consecință a complexului de inferioritate cu care a crescut va fi goana lui după renume și bogăție, ca paliative ale suferințelor îndurate din cauza sărăciei și lipsei de însemnătate a familiei sale originare în ierarhiile bine definite ale membrilor tribului. Okonkwo dorește să devină cel mai de temut războinic și cel mai respectat șef de familie, și se pregătește intens pentru asta încă dinainte de adolescență, când e nevoit să muncească peste puterile sale pentru a întreține familia de origine (care includea părinții și încă două surori). Una din fricile sale teribile va fi să nu ajungă să moară și să nu fie înmormântat cum se cuvine, ci lăsat să putrezească în Pădurea Blestemată, locul unde erau ejectați bolnavii și gemenii – și tocmai ea trebuie să fi reprezentat motorul ascuns care-l mâna să se înconjoare de putere și bogăție.
Începutul romanului îl prezintă pe Okonkwo tânăr, cu dorința de faimă și bogăție relativ împlinite. La 18 ani reușise performanța de a-l învinge pe Amalinze Pisica, un luptător care nu suferise vreo înfrângere în ultimii 7 ani, ceea ce-i câștigase statutul de cel mai vajnic războinic din toate cele nouă sate dimprejur. Totodată, reușise să devină și un agricultor iscusit, așa că era în posesia a două hambare pline cu igname și tocmai își achiziționase cea de-a treia soție. În tribul lor, miresele erau cumpărate după negocieri la sânge cu rudele lor de prim rang, așa că numărul soțiilor era un indicator sigur al bunăstării unui bărbat.
Totuși, fie că reușita sa evidentă nu i-a adus gradul de satisfacție așteptat, fie că se temea că va pierde ceea ce a obținut dacă va slăbi vigilența și va deveni ceva mai maleabil, cert este că Okonkwo va rămâne atașat de modelul de bărbat puternic, capabil să-și domine emoțiile și chiar să participe la uciderea unui tânăr care îi spune “tată” și pentru care încearcă o afecțiune paternală reală. Lucrul acesta va duce în final la dărâmarea lumii așa cum și-o construise până în momentul acela, evenimentul declanșator fiind uciderea din greșeală a unui alt membru al clanului său. Pedeapsa tribului pentru astfel de fapte era exilul (al lui și al întregii sale familii, compuse din 3 soții și 11 copii) timp de 7 ani în satul de origine al mamei lui. Faptul este semnificativ nu numai în contextul povestirii, ci și aplicat la modul de acțiune și reacțiune al oamenilor care trăiesc sub o continuă stare de furie, agățați de o problemă nerezolvată din trecutul lor. Dacă nu se depistează la timp ce se ascunde sub o permanentă stare de agresivitate, îndreptată asupra celor din jur sau a propriei persoane, furia acumulată în timp va duce la o explozie cu consecințe dintre cele mai dezastruoase.
Pe fondul acestei prime destrămări, se anunță germenii celei de a doua – și cea mai gravă. Omul alb începe să-și facă prezența întâi subtil, apoi mai apăsat, în comunitățile africane, iar satul în care se ascunde Okonkwo nu este ferit de influența lui. Întâi, îi cucerește fiul cel mare, care are o structură psihică destul de asemănătoare cu a bunicului său, lucru care îi prilejuiește momente de reflecție profundă acestui bărbat predispus spre acțiune mai degrabă, decât spre contemplare. Când fiul său se convertește la creștinism, trăiește primul eșec familial și este silit să-și reprime furia, fiindcă sătenii nu erau destul de războinici încât să-l susțină într-o luptă contra misionarilor. Mai mult, unora chiar le convenea până la un punct vecinătatea lor și nu aveau niciun interes să-i alunge.
Reîntors în sat la terminarea celor 7 ani, Okonkwo descoperă că și aici lucrurile se schimbaseră.
—–sfârșitul primei părți —– partea a doua
Citatul preferat: Tăcerea e de rău augur.
5 thoughts on “O lume se destramă (prima parte)”