Cel ce trăiește este conștient de existența morții și totuși nu o poate înțelege. Începând cu prima vedere a unui mort, moartea este incomprehensibilă pentru viață și pe aceasta se bazează mai întâi atitudinea noastră față de lume ca față de altceva, străin și groaznic. De aceea, în faptul morții există o cerință imperioasă pentru reprezentări ale imaginației, care să facă inteligibil acest fapt: credința în morți, cultul strămoșilor, cultul celor dispăruți constituie reprezentările de bază ale credinței religioase și ale metafizicii. Iar ciudățenia vieții crește odată ce omul întâlnește în societate și în natură o luptă permanentă, o distrugere permanentă a unei creaturi de către alta, cruzimea celor ce domină în natură. Ies la iveală contradicții curioase care în contactul cu viața ajung tot mai mult la conștiință și care nu vor fi niciodată rezolvate: faptul general valabil de a fi trecător și voința din noi de a avea ceva stabil, dominația naturii și autonomia voinței noastre, limitarea oricărui obiect în spațiu și timp și putința noastră de a depăși orice limită.
Wilhelm Dilthey
