Pitagora a fost un filozof și matematician grec din secolul al V-lea î.Hr.
El a fondat școala pitagoreică, care a avut o influență semnificativă asupra gândirii filozofice și matematice din Grecia Antică și a continuat să influențeze cultura europeană timp de mai multe secole.
Potrivit tradiției, Pitagora a trăit și a predat în orașul Croton din sudul Italiei. În această școală, elevii învățau despre matematică, muzică, filozofie și religie. Pitagora a descoperit multe dintre proprietățile numerelor și este creditat cu formularea teoremei care îi poartă numele, conform căreia suma pătratelor catetelor unui triunghi dreptunghic este egală cu pătratul ipotenuzei.
Există câteva legende despre nașterea și viata lui Pitagora, relatate de diverși scriitori și filosofi dinaintea erei noastre, dar cea mai fascinanta dintre ele este cea prezentată de Heraklides Ponticul: Pitagora, așa cum el însuși ar fi spus, era chiar fiul lui Hermes, deci un Aithalid. Vrând să-i facă un cadou deosebit fiului său, Hermes l-ar fi pus să ceară orice își dorește, cu excepția nemuririi, iar Pitagora a cerut nici mai mult nici mai puțin decât o memorie ieșită din comun. Ei și ce e așa deosebit în cererea aceasta?! poate veți spune, pe bună dreptate.
Veți înțelege de ce era ceva cu totul deosebit acest lucru dacă ne reamintim că Herodot afirma că pe vremea aceea egiptenii credeau că sufletul este nemuritor și că la moartea trupului unui om, sufletul acestuia nu piere, ci intră într-o vietate și după ce încearcă pe rând toate trupurile vietăților de pe mare, uscat și aer (un ciclu pe care-l estimau la 3000 ani) intră din nou în trupul unui om. Pitagora și-a însușit mare parte din învățătură de la egipteni, și în contextul acestei credințe destul de răspândite, cererea sa însemna capacitatea de a ține minte toate încarnările și toate experiențele din existențele anterioare.
Astfel, conform legendei el a știut că inițial a fost Euphorbus, pe urmă sufletul lui s-a mutat -după ciclul încarnărilor în animale – în Hermotimos, pe urmă a migrat în corpul lui Pyrrhos, un pescar din Delos, ca apoi să renască drept Pythagoras.
În această ipostază, a murit la 90 ani la Metapont și a fost îngropat acolo cu mari onoruri. Păcat că la următoarele încarnări nu ne-a mai vorbit de existențele anterioare (sau le-o fi uitat?), ca să știm cine dintre noi o fi Pitagora. Eu, preventiv, suspectez orice matematician.
Din punct de vedere fizic, Pitagora era un bărbat înalt, frumos, armonios proporționat, voce plăcută, bun orator. Se zice că a ținut discursuri captivante, adresate atât bătrânilor, cât și adolescenților, copiilor și femeilor, și că faima lui a ajuns atât de mare încât s-a ales cu numeroși adepți, cum nu mai avusese vreun filosof înaintea lui. Herodot menționează că ar fi auzit de la eleni că însuși Zamolxis al nostru ar fi fost robul sau discipolul lui. Unii zic că ar fi fost căsătorit cu Theano, o cretană de neam ales, care i-ar fi dăruit un fiu, Telauges și o fiică, Myia.
Învățăturile lui Pitagora
Așa cum am menționat, Pitagora credea că sufletul este nemuritor și trece în alte viețuitoare la moartea trupului, iar toate făpturile însuflețite se înrudesc. După el, sufletul omului se împarte în:
–rațiune (nous)- comună si animalelor, muritoare
–minte (phrenes) -specifică omului, nemuritoare
–pasiune (thymos)- comună și animalelor, muritoare
Curățenia sufletului se obține, surprinzător, prin curățirea trupului: băi rituale, purificări, abținerea de la consumul cărnii animalelor moarte, roșioare, ouă, animale ieșite din ouă. Alte opinii ale sale se refereau la faptul că nimic nu este nou, iar ceea ce s-a întâmplat se va mai întâmpla, conform unor perioade ciclice.
Au existat două forme ale învățăturii sale:
a. matematica – iar discipolii se numeau matematici, erau cei care fuseseră expuși unei învățături precise, amănunțite
b. acusmata – respectiv acusmatici, care știau numai preceptele pe scurt, fără detaliere, grupate pe capitole.
Întrucât școala pitagoreică se baza pe secrete și inițiere, cunoștințele despre aceasta sunt fragmentare și adesea contradictorii. Pitagoricienii au fost, de asemenea, criticați pentru secretele lor și pentru faptul că erau adesea văzuți ca o sectă. În ciuda acestor critici, pitagoricienii au avut o influență semnificativă asupra gândirii matematice și filozofice, iar învățăturile lor au continuat să inspire oameni de-a lungul secolelor.
Științele matematice le-a însușit de la egipteni, chaldeeni și fenicieni, fiind primul, după Aristoxenos muzicianul, care a introdus unitățile de măsură și pe cele de greutate în Grecia antică. Pitagora a cercetat teoremele referitoare la geometrie, a descoperit teoria numerelor iraționale (sau a proporțiilor) și constucția figurilor cosmice. El a fost cel care numit pentru prima dată curpinderea lucrurilor Kosmos, inspirat de ordinea care le definește.
Principiul tuturor lucrurilor este unitatea, din care provine doimea nedefinită – învățătura principală pitagoriciană. Cerul este armonie și număr și elementele numerelor (perechea și neperechea) sunt elementele tuturor lucrurilor. Unitatea provine din ambele elemente, pe când numărul din unitate. Particularitatea gândirii pitagoricienilor stă în afirmația că există Finitul (și unitatea) și Infinitul (apeiron) → numărul este substanța tuturor lucrurilor.
Decada este considerată numărul perfect în filosofia pitagoriciană, și ea cuprinde toate corpurile cerești, care musai să fie în număr de zece: cele șapte planete cunoscute atunci, pământul, stelele și un antihton/anti-pământ (un pământ nevăzut).
Tot zece este și numărul principiilor (grupurile de contrarii sunt principii ale lucrurilor existente), orânduite astfel:
1. infinitul și finitul
2. perechea și neprechea
3. unul și pluralitatea
4. dreapta și stânga
5. feminin și masculin
6. mișcare și repaos
7. drept și curb
8. lumină și întuneric
9. bun și rău
10. pătrat și oblong
Dacă sub raportul monadei numărul ființează în zece, sub raport virtual (dinamic) acesta se găsește în numărul patru și în tetradă. De aceea pentru pitagoricieni jurământul pe tetradă era cel mai important jurământ. Sufletul, de asemenea, se alcătuiește din tetradă: 1.inteligență; 2.știință; 3.opinie (doxa); 4.simțire.
Vidul în concepția pitagoricienilor.
Ei susțineau că vidul există și că este un factor despărțitor care delimitează naturile lucrurilor.
Acusmatele (precepte de ascultare) se împart în 3 specii:
– precepte care tâlcuiesc ce este (un semn)
– precepte care arată ce este mai presus
– precepte care spun ce trebuie să faci și ce să nu faci
În afara matematicii, pitagoricienii considerau că universul este guvernat de legi matematice, ceea ce a dus la dezvoltarea unei viziuni filozofice a lumii. Ei credeau în existența unei lumi ideale și a unui suflet imortal care există în afara corpului. În plus, pitagoricienii urmau un stil de viață ascetic și vegetarian și considerau că viața trebuie trăită în conformitate cu anumite reguli morale.
Bibliografie:
Ion Bansoiu, Filosofia preclasica greaca, fragmente din textele presocraticilor, Editura Paideia, Bucuresti, 2006
