“Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur.”

Am aflat despre metoda de educație Montessori pentru prima dată acum vreo 13-14 ani, în statul Oregon, mai precis în Lake Oswego, atunci când am însoțit în prima lui zi de grădiniță un băiețel simpatic foc de vreo 3 anișori ș-un pic, pe nume Coby (de la Jacob), care-mi promisese că se însoară cu mine când va fi el mare (deci am viitorul asigurat în caz că așa si pe dincolo). Părinții lui, rude mai pe departe cu mine, stabiliți în USA cu ani buni înainte de marea lovitură revoluționară din decembrie 89 – ea medic cardiolog, el medic psihiatru – au cercetat temeinic toate originile școlilor și metodelor de educație americănești și, în final, au decis că pentru progenitura lor cu vădite semne de istețime precoce ar fi bună o școală italienească.

În dimineața cu pricina, am primit prima observație de la (im)posibilul meu viitor soț, care m-a corectat apăsat și cu seriozitate că nu la grădiniță merge, așa cum greșit înțelesesem eu, ci la ș-c-o-a-l-ă, că doar e băiat mare, nu prichindel de grădiniță. Inițial, am crezut că vorbește în el frustrarea că nu ne putem căsători mai repede și voia să accelereze procesul maturității sale, dar, spre surprinderea mea, ajunși la grădiniță – care chiar arăta ca o grădiniță – doamna care ne-a întâmpinat o ținea și ea cu school în sus și school în jos. Măi să fie, mă mir io ca nea Mărin, d-aia or fi americanii ăștia cu 50+ ani înaintea noastră, fiindcă merg la școală la 3 ani, iar pe la 7-8 sunt gata de însurat. Ia să văd și eu ce fel de școală e asta, dacă tot bătui drumul până aci. 

Ce presupune metoda Montessori?

Doamna care a inventat metoda și a luptat pentru implementarea ei se numește Maria Montessori, s-a născut în Italia la sfârșitul seculului al XIX-lea și a absolvit Facultatea de Medicină, lucru rarissimo pentru o femeie pe vremea aceea. Înarmată cu solide cunoștințe de psihiatrie și biologie, dar și cu o nețărmurită dragoste pentru copii, Maria a susținut că educația unui copil începe de la naștere și primii ani sunt definitorii pentru dezvoltarea sa ulterioară. Însă faptul cel mai important în această metodă este că nu educatorul este cel care deține controlul asupra ritmului procesului de învățare, ci copilul însuși. Metodele de predare nu sunt cele pe care le-am încercat noi pe pielea noastră -unii la propriu – ci cu totul altele. Cu ajutorul unor materiale ajutătoare copilul este stimulat să învețe singur, nu este corectat când greșește, nu este pedepsit,  nici recompensat pentru ceea ce realizează, considerându-se că trebuie să  învețe că cea mai bună recompensă este mulțumirea care vine din satisfacția lucrului făcut fără ajutorul cuiva. ″Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur.″  a fost sfatul Mariei Montessori adresat părinților și pedagogilor.

Că metoda este bună am văzut-o atunci pe chipul lui Coby, care strălucea de bucurie ori de câte ori realiza ceva măreț în ochii lui. Se simțea că-i cresc aripile și încrederea în sine cu fiecare zi. Desigur, faptele lui nu au fost pline de bravură în fiecare zi, ci a povestit de câteva ori și că a fost pus la colț de doamna fiindcă a deranjat alți copii și le-a mâncat prăjitura din pachet (pusul la colț fiind singura metodă de disciplinare folosită în situația în care un copil își împiedică colegii să-și facă treaba).

Un mediu ordonat sub controlul copilului    

Ordinea este cuvântul-cheie pentru prima perioadă de dezvoltare a copilului, iar un mediu ordonat facilitează procesul de luare a unei decizii atunci când copilul trebuie să aleagă materialele și jocurile pe care le consideră utile pentru el la un moment dat. Dacă raftul de pe care a cules jucăria este la înălțimea lui și nu este supra-aglomerat cu jucării sau alte materiale, el va ști unde să-l pună înapoi după ce nu îl mai vrea. 

În fiecare clasă există zone special amenajate cu mobilă adaptată la înălțimea vârstei copiilor, în care se găsesc materiale specifice unor subiecte: cărți de povești ilustrate, mici instrumente muzicale, cercuri, pătrate, dreptunghiuri din lemn, carioci, acuarele, pensule, culori, etc. Copilul îi este lăsată libertatea de alegere a subiectului pe care vrea să-l abordeze la ora respectivă și nu va fi întrerupt atunci când se concentrează asupra unei activități, chiar dacă pedagogul vede că face ceva greșit. Îi lasă libertatea de a descoperi singur mai târziu formula corectă.

Explorarea frumuseții și misterului naturii

Atunci când vremea permite, orele se țin în curtea școlii special amenajată pentru a servi scopurilor educaționale avute în vedere. Copiii sunt încurajați să se manifeste liber, cu condiția să respecte libertatea celorlalți, să exploreze mediul înconjurător și să pună întrebări despre tot ceea ce întâlnesc în natură în imediata lor apropiere: copaci, iarbă, frunze, flori, fructe, cer, pietre și maidanezi (!).

Dacă aș avea un copil de vârsta lui Coby, precis l-aș trimite la ș-c-o-a-l-a Montessori. Voi nu?!