Dacă n-ați aflat până acum, e timpul să ieșiți din ceață: nimeni nu poate să simtă în decursul vieții numai emoții și sentimente pozitive, mai mult, nici nu e indicat a se strădui să-și educe exagerat simțirea în sensul acesta.

Pentru a ne lămuri de ce, să trecem întâi în revistă categoriile de emoții și sentimente. 

Emoții și sentimente pozitive:

bucurie, speranța, mândrie, fericire, compasiune, milă, recunoștință, încântare, entuziasm, exaltare, iubire, adorație, admirație, acceptare, amuzament, fericire, toleranță.

Emoții negative: invidie, gelozie, mânie, ură, furie, tristețe, intoleranță, frică, disperare, mâhnire, supărare, dezamăgire, respingere, nervozitate, dispreț, amărăciune, dezgust, intoleranță, vinovăție.

Emoții neutre: mirare, neliniște, detașare, letargie, calmitate, apatie, indolență, indiferență, neutralitate,vulnerabilitate, îngrijorare, confuzie. 

Cu emoțiile pozitive lucrurile sunt mai clare, toată lumea le aprobă și  le dorește, atât în propriul repertoriu emoțional, cât și a celor mai mult sau mai puțin apropiați. Emoțiile neutre sunt tolerate și ele – dar nu garantat, știm destule persoane care nu agreează indiferența altora, de exemplu – însă cele negative sunt respinse în marea majoritate a timpului și locurilor posibile pe Terra. Sigur, cu excepțiile patologice de rigoare, fiindcă n-ai să vezi că un psihopat va considera neadecvate sentimentele sale de ură și dispreț fără motiv față de semenii săi. Ei, și acum am ajuns în preajma cuvântului-cheie al acceptării normalității unor emoții și sentimente negative: motivul.  

Exemplu: cineva îți fură mașina pentru care tu ai trudit din greu să o plătești sau poate încă ai rate la bănci pentru nșpe mii de ani de acum încolo.

Ce vei simți în acest caz? În mod sigur, un cocktail mai mult sau mai puțin exploziv din categoria emoțiilor negative. Furie fiindcă ai fost deposedat de o proprietate, frustrare fiindcă va trebui să iei tramvaiul să te duci la job, nu mai vorbesc de adio excursii la Predeal, Corfu, Paris, Veneția sau Zurich cu autoturismul personal, tristețe fiindcă simți că ești ghinionistul târgului, vinovăție că nu ți-ai luat suficiente măsuri de precauție, poate o alarmă mai bună sau un loc de parcare mai la vedere, să intimideze dușmanul bunăstării tale, dezmăgire fiindcă organele de poliție nu găsesc hoțul și mașina, amărăciune – nu mai trebuie să spun de ce, așa-i?! 

Toată această salată de sentimente negative îți poate produce mari deraiări de la porția ta de fericire cotidiană cu care erai obișnuit până atunci, deși situația respectivă reclamă prezența lor. E normal să le simți, dimpotrivă, a nu simți nimic negativ legat de toată întâmplarea ar ridica probleme legate de normalitatea ta psihică. Însă, dacă a le simți în primă fază este normal, a cloci asupra lor zi și noapte și a le lăsa să-ți domine gândurile depășește pragul normalității mergând lejer spre obsesie și oprindu-se uneori în ușa deschisă a suspiciozității generalizate: oricine poate fi un viitor atacant al dreptului tău de proprietate și, ca atare, îi suspectezi pe toți că ți-au luat sau ți-or lua ei ceva dacă vor avea prilejul.

De ce spuneam în introducere că nu e recomandat să se educe exagerat simțirea până în punctul în care emoțiile negative sunt reprimate total? Pentru că fără o perioadă de manifestare a lor, reprimate din start, sunt favorizante de tot felul de nevroze sau boli somatice cu etiologie psihică. De pildă, ulcere de la multele supărări înghițite, infarcturi miocardice de la tristețea refulată a inimii albastre,  colestite acute de la gustul amar al dezamăgirilor, astm bronșic de la ținutul replicii usturătoare în gât, în loc să o livrezi celui care o merita și așa mai departe. 

Concluzia: ca în orice domeniu este nevoie de un echilibru între diferitele categorii de emoții, o anume inteligenţă emoţională, care poate fi învăţată, dezvoltată şi îmbunătăţită la orice vârstă şi de către oricine. 

Vă doresc mult succes!