Simon Magul în literatura crestină a primelor patru secole

Dacă s-ar da un premiu pentru cea mai bine documentată carte despre un personaj, atunci cartea filosofului Anton-Daniel Toth, Simon Magul în literatura creștină a primelor patru secole, apărută în 2006 la editura Paideia, l-ar merita cu prisosință.

Originală prin modul de abordare, cartea este scrisă într-un stil elegant și riguros în același timp, fără paradă de limbaj ultraspecializat, însă ținându-se destul de aproape de linia filosofică, astfel încât poate satisface în același timp atât cerințele pasionatului de filosofie, cât și pe ale istoricului doritor de date și referințe exacte. 

Așa cum reiese și din titlu, cartea este dedicată în întregime unui personaj obscur amintit mai mult în treacăt în Faptele Apostolilor, Simon Magul, care a vrut să cumpere puterea Duhului Sfânt, denotând pe de o parte o totală neînțelegere a doctrinei creștine răspândite de apostoli, pe de alta manifestând o avidă dorință de a se bucura de avantajele pe care credea că le are un om aflat în posesia unei așa mari puteri, evident mai mare decât cea pe care probabil o poseda el. 

Pentru prezentarea tuturor aspectelor legate de existența (sau mitul existenței) acestui adevărat personaj cameleonic (care trece prin nenumărate ipostaze de-a lungul istoriei: mag, vrăjitor, eretic, maestru alchimist, Anticrist, ocultist, politician, gnostic, personaj romantic … și lista nu e epuizată), Anton Daniel Toth dezvăluie o intuiție, perseverență și îndemânare de arheolog în identificarea și scoaterea la lumină a tuturor surselor antice care conțin, într-un fel sau altul, referințe la  Simon Magul. 

Cartea începe cu o trecere în revistă a biografiei și ipostazelor personajului, după care sunt  prezentate și comentate sursele din tradiția biblică, literatura apocrifă, patristică (scrierile lui Iustin Martirul, Irineu din Lyon, Hipolit Romanul, Origen, Pseudo-Tertulian, Epifaniu și Filasterius) și pseudo-clementină, cu o claritate si ordonare metodică ce amintește de gândirea carteziană. Se urmărește mai ales decriptarea mecanismului de formare a legendei despre magul aproape demonic, punându-se accent pe sursele care pun în lumină gândirea patristică ereziologică (la Iustin Martirul și Irineu din Lyon) și identificarea scopului punerii în discuție a acestuia în scrierile consemnate.

Excelent cunoscător al filosofiei perioadei elenistice, autorul știe să detecteze influențele ideilor vechilor filosofi asupra gândirii iudaice eleniste. Sunt identificate idei și elemente din filosofia heraclitiană, parmenidiană, platoniciană, aristotelică. 

 “Desemnarea lui Dumnezeu drept “Nelimitat” apare în gândirea creștinului platonizat Clement Alexandrinul care definește entitatea supremă în cel mai platonician mod posibil:  ” …și este Tatăl Universului….Întrucât Unul nu este divizibil și este nelimitat…..fără dimensiune și neavând limită. Și îl putem numi în mod potrivit Unul, sau Binele, sau Intelectul sau Ființa prin excelență.” Stromata, V, 12.81, 5. Un alt text asupra căruia ne oprim este un fragment din Hipolit, care pare a conține și reminiscențe aristotelice: Prin omnipotenta voință a lui Dumnezeu toate lucrurile s-au făcut și toate celelalte sunt păstrate, fiind susținute conform principiilor proprii într-o desăvârșită armonie cu El, Cel care este în natura sa Dumnezeu omnipotent…”

 Concluzia la care ajunge autorul Anton Toth în urma acestui studiu riguros și aprofundat este că:

“încăpățânatul mag samaritean se ascunde ridicând la fiecare investigație erudită noi întrebări, iar cu fiecare ipoteză incertitudinea lui “dacă” este tot mai evidentă, lucru care ne face să deducem o nouă legendă, de factură modernă…“

Utilă nu numai pasionaților de filosofie și istorie, dar și creștinilor care doresc să se informeze în privința veridicității unor personaje și evenimente descrise în scriptură și a modului în care au ajuns să fie menționate, cartea informează, intrigă, provoacă și fascinează în egală măsură. Personajul Simon Magul este surprins nu numai din perspectivă istorică, religioasă, mitologică și culturală, ci și ca un exponent al proiecției părții întunecate a inconștientului colectiv, al “răului încarnat”.

Spor la citit!