Viata de la zero

 cool2

Nu e un rol ușor, dar promit să te ajut. Dar ca să mă interpretezi mai bine, va trebui ca mai întâi să mă înțelegi, să vezi viața cu ochii mei, să gândești cu gândurile mele, să iubești cu inima mea. Voi sta alături de tine la toate repetițiile și când va fi nevoie, îți voi șopti ce trebuie să spui chiar în clipa în care ai nevoie. Tu doar încrede-te în mine.

Uneori, oamenii te vor aplauda și vor dori să te atingă, să stea în preajma ta, îți vor așterne flori în cale și-ți vor spune cât de minunat te-ai încadrat în rol, cât de autentic ai fost. Vor vrea să-ți fie prieteni și se vor lăuda cu tine. Alteori, te vor huidui și  îți vor reproșa că n-ai jucat bine, pretinzând că ei știu mai bine ce trebuia să faci și să spui. Îți vor nega orice merit și vor spune că ți-ai ratat viața, că mai bine te-ai apuca să faci altceva.  Poate chiar vor părăsi sala și vei rămâne singur pe scenă, înconjurat de toate spaimele eșecului.

Dar tu nu descuraja. Ridică-te și urmează-ți înclinația, chiar dacă tu vei fi singurul tău spectator. Meriți o prestație de cinci stele, așa că reia scenariul și perseverează. Eu voi fi tot timpul alături de tine să-ți șoptesc lucrurile pe care nu le înțelegi. Tu numai apleacă-ți urechea spre mine. Te voi susține și te voi sprijini, pentru că vreau să reușești chiar mai mult decât tine să iei  viața de la zero și s-o trăiești în cel mai bun rol posibil. Curaj, sunt Sinele tău!

 

 

 

One thought on “Viata de la zero

  1. Și uită să trăiești, de fapt. Fii în continuare una din miile de baterii care alimentează compania. Prefă-te că nu vezi când îți bagă guvernul mâna în buzunar. Prefă-te că nu vezi când plătești toate taxele, în timp ce compania beneficiază de reduceri și scutiri de impozite, mascate sub cauze umanitare. Fii în continuare sclavul fericit, gata să servească fără să comenteze și fără să se revolte. Fii sclavul corporate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.