Mă uit spre fereastra deschisă și îmi solfegiez trecutul cu voce tărăgănată, sperând că tu vei înțelege unde n-am respectat partitura și de ce mi-a ieșit altă simfonie decât cea la care mă așteptam. Îmi place așa de mult să mă pierd în asociațiile haotice ale gândurilor care urmează totuși o logică și ordine necunoscute mie, încât nici nu simt cum trec minutele. Aștept să-mi spui ceva, orice, dar tu taci, iar eu mă opresc din când în când să-ți ascult tăcerea și să mă las pătrunsă de taina gândurilor tale. La începutul întâlnirilor noastre mă înfricoșa vecinătatea lor și le voiam dezbrăcate de mister ca să nu mă mai tem de ele, dar cu timpul am învățat să le simt căldura și să mă simt bine în preajma lor. Uneori, chiar le caut cu tot dinadinsul în spațiul torcând leneș între noi ca să le fac punte pentru prăpastia care amenință să ne separe.
Tac de câteva minute bune, când liniștea oarbă e spartă de bâzâitul unei albine răzlețe ce se îndreaptă hotărâtă spre lalelele de pe măsuța de scris. Tocmai când erai pe punctul de a te ridica să o dai afară, văd că se răzgândește și se duce întinsă spre florile îmbietoare de pe ramurile cireșului care se zgâiește indiscret spre noi. O urmăresc cu privirea și rămân agățată de verdele crud al frunzelor de cireș. Și dintr-odată știu. Nu am solfegiat greșit, cheia era nepotrivită, nu era cea aleasă liber de mine, ci impusă de prejudecățile celor care credeau că știu mai bine cum trebuie să sune simfonia vieții mele. Așa că acum vedeam clar că tot ce trebuia să fac era să găsesc acea cheie care să-mi descătușeze spiritul din corsetul propriilor limitări mentale pentru ca destinul să-mi bată la poartă în acordurile simfoniei scrise de mine.
sursa foto: 4shared.com
Frumos ai solfegiat în cheia ta! Și nu cred în căutarea cheii potrivite, căci fiecare avem o notă de pus pe portativul acesta al vieții, o notă personală, fiecare în aranjamentul său muzical!
Ba io cred în chei potrivite, mi s-a demonstrat de atâtea ori că numai anumite chei deschid anumite uși. Asta dacă înțelegem la fel mesajul Danielei. 🙂
Uite, m-am uitat în dex, să vorbesc pe documentate: ”Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note.”Asta-i cheia sol, și, după mine are o importanță majoră pe portativul vieții. Adică, gestul, cuvântul, atrag reacțiile. Sau nu?! Of, of, ce dezbatere poate porni de-aici. 🙂
Ai dreptate, se naste o dezbatere, căci fiecare cheie are posibile “accidente”, adică diez, bemol. Acestea schimbă structura de pe portativ și aici consider eu că intervenim cu propria aranjare, funcție de stilul personal. De aceea spuneam că nu cred în căutare, căci ne creem propria viziune și propriul aranjament muzical!
Mă iartă, dar, fără a stăpâni cu adevărat portativul, am reținut anumite elemente.
Cred că abia acum am înțeles ce-ai vrut să spui! Și se făcu lumină! 😉
Să te iert?! Niciodată! 🙂 N-am de ce! Mulțumesc, am multe de învățat de la cei ca tine.
Eu trebuie să-ți mulțumesc, pentru că am învățat (sper) să-mi expun părerile mai clar, dacă se poate, mai intuitiv!
“Cheia” in acest context, in intentia mea, ar tine loc de schemele conceptuale prin care privim viata si judecam ceea ce ni se intampla. Scheme care trebuie sa fie formate prin alegere personala si constienta, nu preluate automat de la generatiile anterioare sau figurile semnificative din viata noastra.
Multumesc, da, buna observatia ta. Include cumva ideea ca toti cantam dupa aceeasi partitura, scrisa de noi toti. Am inteles bine ce ai vrut sa spui?
Nu! Fiecare ne creem propriul nostru mod de interpretare, cu o cheie proprie, cu aranjamente proprii. Ceea ce căutăm este doar armonizarea cu o altă partitură, de fapt numai cu elementele de ritm și formă, căci notele se așează după aceea, astfel încât să rezulte un cântec, nu o disonanță!
Salut, Daniela!
Ce combustibil ai folosit? 🙂 Viața în cheia ta e plină de speranță, iar revelația adevărului nu se lasă așteptată. Odată găsită cheia, vezi să n-o pierzi și s-o folosești mereu la ușa potrivită. Deviez de la partituri, să nu spun prostii, mi-s prea puțin familiare.
Dacă-mi permiți, aș condensa, pentru culegere, în felul următor: prima frază din primul paragraf, urmată imediat de la ”Și dintr-o dată, știu, din al doilea.” Asta numai dacă dorești să-ți apară textul -cu respectarea dreptului de autor, în pagina separată pe care o voi ține, la fiecare ediție, pentru ca să am o ordine la serbarea de un an! 😉 Visez frumos, știu. Dacă nu dorești lucrul ăsta, e-n regulă, nu-i obligatoriu. Am văzut și la Vienela și la Sonia și-acum la tine, nevoia de-a vă exprima mai pe larg, lucru care mă bucură, dar, strict pentru planul final pe care îl duc în minte, voi avea nevoie de un singur paragraf, the one! Ceea ce nu exclude scrierea unui text mai amplu, doar că mi-ar plăcea ca paragraful respectiv să sară-n ochi. Voi reveni cu detaliile acestea cât de curând, îmi dau seama că nici eu n-am știut exact, foarte clar ce-am vrut de la început și am indus lumea în eroare, dar faptul că participați atât de mulți și cu scrieri atât de frumoase îmi impune să fac ordine între propriile-mi gânduri.
Îți mulțumesc pentru timpul dedicat jocului meu, pentru textul frumos pe care l-ai scris, care întregește tabloul solfegiilor de până acum. Te pupific, cu drag.
Da, sigur, sunt de acord, chiar ma gandeam sa intreb pe situl tau daca e nevoie sa reducem textul la o singura fraza (un fel de rezumat) pentru a participa la “joc”, dar pe urma am vazut ca in tabel trebuie sa pun linkul numai.
Multumesc mult pentru aprecieri. Si noi, participantii, avem de castigat de pe urma jocului si multumim pentru oportunitate.
Ce mă bucur! Te voi ruga, într-o zi, până miercuri, să-mi trimiți fragmentul, așa cum l-am decupat eu, sau cum îl gândești tu, pe mail: irealia3@gmail.com, să-l pot lua cu copy-paste. 🙂 Mulțumesc frumos, am multe de câștigat prin prezența voastră.
Pingback: O definitie a vietii din perspectiva muzicala | Viata de la zero
Pingback: Irealia | Solfegii
Ti-a iesit un solfegiu minunat! Si stii ce mi se pare cel mai tare? Faptul ca ai folosit cuvantul “cirese”, fara sa ai habar ca acesta va urma la rand… 🙂
Multumesc frumos!
Da, m-am amuzat si eu cand am vazut ca următorul cuvant-cheie e chiar “cirese”, desi n-am inteles cum l-a ales, prin ce metoda. Sau poate n-am citit eu toate comentariile si mi-a scapat explicatia.
Pingback: Solfegii | irealia