“Viața este voință de putere.”
“Dorința amplifică ceea ce vrei să ai; ea crește chiar atunci când nu e satisfăcută – cele mai mari idei sunt cele care au creat dorința cea mai violentă și mai îndelungată. Noi atribuim întotdeauna cu atât mai multă valoare lucrurilor cu cât le dorim mai intens: dacă valorile morale au devenit valorile supreme, aceasta trădează faptul că idealul moral a fost cel mai puțin împlinit (- astfel că el a fost privit ca un dincolo al întregii suferințe, ca un mijloc în scopul fericirii).” (215)
“Împotriva remușcării și a tratării ei psihologice. – A rămâne captiv într-o trăire e deja un semn de decandence. Această redeschidere a unor răni vechi, tăvălirea în disprețul de sine și remușcare e o boală în plus, din care nu poate să apară niciodată vindecarea sufletului, ci mereu doar o nouă formă de boală a acestuia.” (153)
“În sine, știința și înțelepciunea nu au valoare; tot atât de puțin ca bunătatea: trebuie oricum să ai mai întâi țelul prin care aceste însușiri își dobândesc valoarea sau non valoarea, – ar putea exista un țel prin care o cunoaștere maximă ar reprezenta o non-valoare (așa cum, de pildă, o eroare maximă ar fi una dintre premisele creșterii vieții; de asemenea, dacă bunătatea ar fi în stare eventual să paralizeze și să detensioneze arcurile spirale ale marilor dorințe).” (161)
“Dată fiind viața noastră omenească așa cum este, orice adevăr, orice bunătate, orice sfințenie, orice caracter divin în sens creștin s-au dovedit a fi un mare pericol – chiar și acum omenirea este în pericol să dispară datorită unei idealități ostile vieții.” (166)
(citate din “Voința de putere” de F. Nietzsche)