Se zice că trebuie să mănânci un sac de sare cu om ca să-l cunoști și tot există riscul să te înșeli, așa că n-ar fi oare mai bine să renunțăm la ideea că e musai să ne cunoaștem foarte bine viitorul soț sau viitoarea soție? De ce ar fi o căsnicie mai durabilă dacă petrecem mai mult timp curtând persoana care ne e dragă? Nu arată statisticile că, de fapt, lucrurile stau exact pe dos: cu cât timpul petrecut împreună înainte de căsătorie e mai mare, cu atât mai mic cel până la divorț?
Poate de aceea ne fascinează poveștile de dragoste care iau naștere între două persoane abia după ce se căsătoresc oarecum forțați de cutumele sociale, rude, venirea precipitată a unui bebeluș sau de vreo situație amenințătoare, așa cum se întâmplă în filmul Vrei să te însori cu mine?
Margaret, o editoare de succes în New York, interpretată tot cu succes de Sandra Bullock, este amenințată cu deportarea în Canada și pierderea locului de muncă din cauza unei vize expirate. Întâmplarea face ca tocmai când își răscolea mintea să găsească o soluție în câteva secunde, să intre pe ușă asistentul ei, Andrew, interpretat de Ryan Reynolds, și, inspirată de prezența lui, să mimeze că ar avea o relație amoroasă cu el. Nici nu apucă să se dumirească bine tipul ce a apucat-o pe tiranica lui șefă, că discuția evoluează rapid spre C-word, știți voi, căsătorie.
Croit să-și facă o carieră de editor și să-și vadă cartea publicată, Andrew nu îndrăznește să se opună sau să pună întrebări incomode pe loc, așa că intră în jocul șefei lui. Și de aici începe partea amuzantă a filmului. Ceea ce urmează este practic o demonstrație a faptului că într-o relație domină cel care are capacitatea de amenințare cea mai mare. Ajunși în fața ofițerului de imigrări, Andrew află că îl paște închisoarea și 250 000 $ amendă în caz că se descoperă că logodna lor e făcută numai cu scopul ca logodnica să scape de deportare. O chestie care se întâmplă destul de des și în realitate, de altminteri. Mulți cetățeni americani fac rost de sume bunicele de bani din căsătoriile de formă cu persoane care urmăresc viza de cetățean american. Iar nu de puține ori partenerul străin trebuie să îndure tot felul de abuzuri și umilințe fiindcă nu e în interesul lui să o desfacă. Ca să prevină aceste abuzuri, Biroul de Imigrări verifică dacă logodna sau căsătoria e pe bune, apărând pe neașteptate la domiciliul îndrăgostiților ca să verifice dacă au două periuțe de dinți la baie, dacă au lucruri comune în apartament, dacă știu gusturile alimentare, vestimentare etc. unul altuia.
Revenind la film, urmează o versiune modernă a Îmblânzirii Scorpiei. Cum ceea ce are de pierdut Margaret e mai important decât ceea ce are de pierdut Andrew, el își reconsideră poziția și din asistentul care nu sufla o vorbă ori de câte ori era umilit de șefa lui, devine un bărbat autoritar. Așa că acum o vedem pe Margaret cum îi cere în genunchi lui Andrew să se însoare cu ea, își cară singură bagajele și îl însoțește la aniversarea a 90 de ani a bunicii lui, deși până atunci nu îi dăduse liber nici măcar în weekend ca să poată să plece.
Daaaar…..există întotdeauna un dar la un moment dat, exact ca și în viață, right? Ei bine, lucrurile iau o întorsătură neașteptată ajunși în Alaska la părinții lui Andrew, iar sfârșitul filmului urmează rețeta oricărui film romantic, așa că sunt introduse tot felul de ingrediente și condimente până când eroii, ați ghicit, se căsătoresc din dragoste, nu pentru viză.
Mi-a plăcut în mod deosebit o replică a lui Andrew: Let’s get married, so I can start to date you! – dând o nuanță ușor moralistă filmului, după părerea mea – nu că asta ar fi rău – un avertisment adresat celor fac tocmai invers: după ce se căsătoresc, uită să se mai curteze unul pe altul.
Filmul este delicios în proporție de 80 %, iar timpul optim pentru vizionarea lui este chiar înainte de culcare, fiindcă veți avea vise romantice garantat. Și e tare biiiine să te scoli bine-dispusă după ce noaptea ai visat că cineva scrisese versuri de dragoste pentru tine, parol. 😉
