„Lumea de ieri” este o lucrare semnificativă a autorului austriac Stefan Zweig, în care acesta povestește despre perioada interbelică din Europa, dar și despre viața sa și experiențele trăite în acea eră tumultuoasă. Cartea poate fi considerată atât o autobiografie, cât și o lucrare de istorie care explorează viața și cultura europeana din perioada premergătoare Primului Război Mondial și până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Zweig evocă atmosfera culturală și intelectuală a Europei de dinaintea celor două războaie mondiale, subliniind contrastele și schimbările fundamentale ce au avut loc în acea perioadă.
Stefan Zweig este un autor talentat, care își exprimă ideile și sentimentele cu o mare forță emoțională și intelectuală. În “Lumea de ieri”, el explorează o gamă largă de subiecte, de la artele frumoase și cultura europeană la societate și politica timpului său.
Cartea este scrisă într-un stil fluent și captivant, care face ca cititorul să se simtă transportat în acea perioadă a istoriei europene. Stefan Zweig este un maestru în arta descrierii, iar detaliile pe care le oferă despre viața cotidiană, evenimentele istorice și oamenii din viața sa sunt remarcabile.
Este o lucrare plină de melancolie și nostalgie față de o lume pierdută, dar și o meditație asupra fragilității civilizației și asupra modului în care evenimentele istorice pot schimba viețile oamenilor. De asemenea, Zweig își exprimă regretul că acea epocă de aur a înfloririi culturale și a stabilității politice a fost distrusă de conflictele care au urmat.
Unul dintre punctele forte ale cărții este stilul său rafinat și analiza profundă a schimbărilor politice și sociale. Zweig reface portretele unor personalități importante ale vremii, dar și ale unor oameni obișnuiți care au trăit evenimentele prin prisma propriei experiențe. „Lumea de ieri” este o reflecție profundă asupra istoriei și a destinului uman, o lucrare care oferă o înțelegere mai clară a vremurilor în care a trăit autorul și a impactului acestor vremuri asupra lumii contemporane.
În ceea ce privește critica, mulți cititori și critici sunt de acord că „Lumea de ieri” este o lucrare esențială pentru înțelegerea contextului istoric și cultural al perioadei interbelice. Stilul liric și emotiv al lui Zweig poate atinge cititorii profund, iar analiza sa subtilă a schimbărilor politice și sociale oferă o perspectivă valoroasă asupra transformărilor din Europa secolului XX.
În general, “Lumea de ieri” este o carte remarcabilă, scrisă cu o mare iubire și pasiune pentru cultura și istoria europeană. Este o carte obligatorie pentru oricine este interesat de acea perioadă a istoriei și de cultura europeană în general.
Citate care mi-au plcut din carea Lumea de ieri
Orice formă de emigraţie duce în mod inevitabil la un fel de tulburare a echilibrului. Se pierde ceva – și acest lucru trebuie trăit spre a putea fi înţeles – din rectitudinea ţinutei când nu ai sub picioare pământul tău, devii mai nesigur, mai neîncrezător în tine însuţi.
Zilele de excepţie ale vieţii au o luminozitate mai puternică decât cele obișnuite.
După ascensiuni bruște firile neechilibrate sfârșesc totdeauna prin a se surpa în ele însele.
După cum a arătat experienţa, este de o mie de ori mai ușor să reconstitui faptele unei epoci decât atmosfera ei.
Am pus în dialog poetic tot ceea ce în relaţiile cu oamenii din jurul meu trebuia să trec sub tăcere. Povara care- mi apăsa sufletul am aruncat- ocât colo și am regăsit drumul spre sine; în mo mentul cândtoată fiinţa mea se împotrivea lumii exterioare, am reușit sămă pun de acord cu mine însumi.
În sine, orice formă de publicitate înseamnă o tulburare a echilibrului natural al unui om. Într- o situaţie normală, numele pe care- l poartă un om nu este mai mult decât foiţa pentru ţigară: un semn de recunoaștere, un obiect exterior, aproape neglijabil, având numai niște slabe legături cu subiectul real, cu eul propriu- zis.
Sunt convins că plasarea persoanei fizice în centrul atenţiei publice îl duce pe om automat în ispita de- a trăi, după vorba lui Werfel, ca „omul din oglindă“ al propriului eu, de a- și construi cu fiecare gest anumită poză, iar odată cu această modificare a ţinutei exterioare se pierde, de obicei, nota de cordialitate, libertate și autenticitate a naturii interioare.
De aceea, dacă astăzi aș mai putea s- o iau de la capăt, m- aș strădui, prin publicarea operelor mele sub alt nume, sub un nume in ventat, sub pseudonim, să scot un profit sufletesc oarecum dublu din cele două stări de fericire, succesul literar și anonimatul persoanei; căci și așa viaţa este în sine încântătoare și plină
de surprize, darmite când o trăiești în două ipostaze!
Rămâne ca o lege de neclintit a istoriei faptul că tocmai contemporanilor li se refuză posibilitatea de a recunoaște, încă de la primele începuturi, marile mișcări care- și pun amprenta asupra epocii.
Înainte de 1914 pământul aparţinea tuturor. Fiecare mergea unde voia și rămânea într- un loc atât cât voia. Nu era nevoie nici de permise, nici de aprobări; și ce mă mai amuză uimirea tinerilor când le povestesc că înainte de 1914 am călătorit în India și America fără să am asupra mea vreun pașaport și, în general, fără măcar să fi văzut vreodată așa ceva. Urcai și coborai din tren sau vapor fără să întrebi și fără să fii întrebat, nu erai obligat să completezi nici măcar unul din sutele de formulare care se cer azi. Nu
existau permise, vize, sâcâieli; aceleași graniţe pe care azi, datorită neîncrederii patologice a tuturor la adresa tuturor, vameșii, poliţiștii, jandarmii le- au transformat într- un gard de sârmă ghimpată, nu semnificau altceva decât niște liniisimbolice peste care treceai la fel de liniștit ca peste meridianul de la Greenwich.
De- abia după război a început agitaţia universală și, ca primă manifestare vizibilă a acesteia, a apărut xenofobia: ura faţă de străini sau, în orice caz, teama de străini. Străinul stârnea peste tot o reacţie de
respingere, era exclus de peste tot.
Orice călător trebuia să suporte acum, înaintea sau în timpul unei călătorii, toate umilirile care anterior fuseseră născocite în exclusivitate pentru criminali. Trebuia să te fotografiezi din dreapta și din stânga, din profil și din faţă, să te tunzi scurt ca să se poată vedea urechile, trebuia să- ţi dai amprentele, la început
numai de la policar, apoi de la toate cele zece degete; în plus, trebuia să- ţi procuri dovezi, certificate de sănătate, certificate de vaccin, certificate de bună purtare eliberate de poliţie, recomandări; trebuia să fii în măsură a prezenta invitaţii și adrese de la rude; trebuia să prezinţi garanţii morale și financiare, completezi formulare și să le semnezi în trei, patru exemplare; și era suficient să- ţi lipsească numai una din maldărul acesta de hârtii, că erai pierdut.
Permanent trebuia să te pătrunzi de ideea că tu, născut om liber, ești obiect, și nu subiect, că dreptul nostru nu este nimic și că totul depinde numai de bunăvoinţa autorităţilor. Permanent erai interogat, înregistrat, numerotat, verificat, ștampilat, astfel că eu, ca reprezentant incorigibil al unei epoci mai libere
și ca unul ce se visa cetăţean al unei republici uni versale, mai simt și astăzi ca pe o stigmatizare fiecare dintre aceste ștampile aplicate pașaportului meu, ca pe o înjosire fiecare dintre acele interogatorii și percheziţii.
