N-aveam ochelarii la mine când am dat peste cartea asta, Jurnal din anii 70, așa că nu am putut descifra decât titlul și autorul. Un bărbat care își publică amintirile din anii 70, mi-am zis, hmmm….interesant, hai să vedem cum gândeau, simțeau, trăiau, iubeau bărbații pe vremea aceea. Așa că am luat-o fără s-o frunzăresc, dintr-un impuls.
Acasă, supriză. Nu e jurnalul (adevărat) al unui bărbat din anii 70, ci unul închipuit al unei fete de 16 ani, Clara Iacob, scris în 2011. Adicătelea, Liviu Frânga, bărbat în toată firea (născut în 1955, după cum am dedus) își imaginează cum gândea, simțea, trăia o fată de 16 ani în anii 70.
Well, nu asta mă interesa, dacă vreau să citesc un jurnal de adolescentă, prefer o scriitoare adolescentă care își publică jurnalul. Gen Jurnalul Annei Frank, scris chiar de Anne Frank pe când avea …13 ani. În concluzie: niciodată nu mai iau cărți când nu am ochelarii la mine.
Clara Iacob, personajul principal deci, își înregistrează mecanic activitățile aproape jumătate de jurnal – ca un bărbat, pesemne – așa că până să ajung la partea lirică, aia cu dragostea romantică, am obosit citind o agendă plictisitoare cu orele de chimie, fizică, mate etc, patinaj, ce zice Dona, cât vorbește la telefon cu Cori, unde s-a mai dus Anca și ce mai face Emil. Sau Virgil. Sau oricare.
În partea cu îndrăgostitul de Erich am sărit pagini întregi fără milă, cu sentimentul că mă scutesc de o pierdere de timp.
Din când în când mă mai fulgera ideea să pornesc un lobby pentru a se interzice prin lege ca bărbați trecuți de floarea vârstei să scrie jurnale imaginare ale reprezentatelor (la adolescență sau nu) de sex opus. Creează impresia unui public mai puțin alert că o fată la 16 ani, în plină descoperire de sine și în plin proces de câștigare a autonomiei față de părinți, așa cum e specific vârstei, ar fi așa de simplu de descifrat precum agenda unui funcționar de stat.
Anne Frank la 13 ani a scris un Jurnal de adolescentă mult mai profund decât Liviu Frânga la 55 ani.