Într-o lume în continuă schimbare, ideea de garanții pare mai degrabă un ideal decât o realitate tangibilă. Fie că vorbim despre promisiunile făcute de politicieni în campaniile electorale sau despre certitudinile pe care le căutăm în viața de zi cu zi, un adevăr simplu iese la iveală: garanțiile sunt rare, fragile și, adesea, iluzorii. Cu toate acestea, le căutăm frecvent și aproape ne pierdem cumpătul și luăm decizii pripite din nevoia de securitate.
Istoria este plină de exemple care ne arată cât de fragile sunt garanțiile. Tratatele de pace au promis stabilitate, dar războaiele au continuat. Revoluțiile au promis egalitate, dar au adus adesea noi forme de opresiune. În prezent, tehnologia ne oferă iluzia că putem controla mai mult din viața noastră – de la aplicații care ne monitorizează sănătatea la algoritmi care ne promit succes financiar. Totuși, hacking-ul, erorile sistemelor sau simplele capricii ale naturii ne reamintesc că această putere este limitată.
În prezent, lumea continuă să fie martora incertitudinii. Crizele climatice, instabilitatea economică și polarizarea politică sunt doar câteva dintre provocările care fac garanțiile și mai greu de oferit sau de crezut.
Cu toate acestea, poate că tocmai în această lipsă de certitudine stă frumusețea vieții și a politicii: posibilitatea de a crea, de a lupta și de a spera, chiar și fără o plasă de siguranță.
Haideți să analizăm puțin ultima negociere de la Casa Albă, dintre Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, și Donald Trump, președintele USA, care a luat o turnură nedorită tocmai din cauza garanțiilor cerute și neprimite.
Insistența lui Volodimir Zelenski pentru obținerea garanțiilor de securitate pare legitimă la o primă vedere și reflectă o preocupare profundă pentru viitorul țării sale într-un context geopolitic marcat de incertitudine și amenințări constante, în special din partea Rusiei.
De la începutul invaziei rusești la scară largă, în februarie 2022, Zelenski a subliniat în mod repetat că pacea durabilă nu poate fi obținută fără mecanisme concrete care să asigure protecția Ucrainei împotriva agresiunilor viitoare.
Această poziție nu este doar o reacție la războiul actual, ci și o lecție trasă din istoria recentă, în care acorduri precum Memorandumul de la Budapesta din 1994 – care promisese garanții de securitate în schimbul renunțării Ucrainei la armele nucleare – s-au dovedit ineficiente în fața ambițiilor expansioniste ale Rusiei.
Contextul insistenței lui Zelenski
Președintele Zelenski a fost ferm în a respinge ideea unui simplu armistițiu fără garanții solide. El a argumentat că un acord de încetare a focului, lipsit de mecanisme de aplicare susținute de puteri militare majore, ar oferi Rusiei doar o pauză pentru a se regrupa și a relua ostilitățile ulterior.
Zelenski a insistat că garanțiile de securitate trebuie să fie „detaliate și aplicabile”, susținute de forțe concrete, fie prin apartenența la NATO, fie prin acorduri bilaterale robuste cu state precum SUA sau membri ai Uniunii Europene.
Această viziune a fost evidentă în declarațiile sale din 2025, când a avertizat că un acord de pace care să depindă doar de bunăvoința Rusiei sau de promisiuni europene insuficient susținute ar fi sortit eșecului.
El a pledat pentru o integrare rapidă în NATO, considerând-o „cea mai bună garanție de securitate” datorită articolului 5 al tratatului, care prevede apărarea colectivă.
Motivația profundă
Insistența lui Zelenski pentru garanții nu este doar o strategie diplomatică, ci și o reflecție a experienței Ucrainei. Încălcările repetate ale acordurilor de către Rusia – de la Minsk la negocierile din 2019 – au întărit convingerea că pacea fără o putere de constrângere este iluzorie.
Insistența lui Zelenski pentru garanții de securitate este o combinație de pragmatism și idealism.
Pragmatic, el recunoaște nevoia de putere militară și sprijin internațional pentru a descuraja Rusia. Idealist, el aspiră la o pace care să asigure nu doar supraviețuirea Ucrainei, ci și dreptul său de a exista ca stat suveran, liber de amenințarea perpetuă.
Dar cât de sigure sunt, totuși, garanțiile în politica externă, în condițiile în care președinții se schimbă la fiecare 4 sau 8 ani (cu excepția regimurilor dictatoriale) și vin uneori cu alte idei și alianțe, după cum putem constata chiar zilele acestea? Politica externă a SUA sub Trump este total diferită de cea în timpul lui Biden, iar acest fapt dă peste cap chiar ordinea mondială.
Și chiar dacă Zelenski ar fi obținut acele garanții, cât de sigur putea el să fie că trupele americane și europene vor staționa permanent pe teritoriul Ukrainei? Nu a văzut clar că americanii s-au retras la un moment dat și din Afganistan? De ce și-ar închipui că ar fi de acord să staționeze la nesfârșit în Ucraina?
Garanții în politica internă: Promisiuni scrise pe nisip
Politica este, prin esența ei, un joc al promisiunilor. În fiecare campanie electorală, candidații vin cu angajamente ferme: reducerea taxelor, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea de locuri de muncă. Aceste „garanții” sunt livrate cu un ton convingător, menit să inspire încredere și să mobilizeze votanții. Dar cât de reale sunt ele?
Istoria ne arată că promisiunile politice sunt deseori condiționate de factori care scapă de sub controlul celor care le fac – economie globală, crize neașteptate sau jocuri de putere interne.
Un exemplu clasic este criza financiară din 2008. Mulți lideri politici au promis popoarelor lor stabilitate economică și prosperitate înainte de prăbușirea piețelor. Însă, odată ce criza a lovit, garanțiile lor s-au evaporat.
Guvernele au fost nevoite să improvizeze, iar cetățenii au rămas să suporte consecințele. În România, de pildă, promisiunile de creștere economică din anii 2000 au fost rapid uitate când austeritatea a devenit singura soluție viabilă.
Acest tipar se repetă: garanțiile în politică sunt mai degrabă un instrument de marketing decât un contract ferm. Și totuși, cetățenii votează în funcție de tăria acestor promisiuni, dacă un candidat pare sigur pe el că va livra ceea ce promite și garantează verbal că așa va face, are mai multe șanse să câștige voturi decât unul care ar spune pe șleau că uneori pur și simplu nu se poate să îndeplinești programele din motive obiective.
Mai mult, politica este influențată de interese personale și de alianțe fragile. Un politician poate promite ceva cu sinceritate, dar realitatea puterii – compromisurile, presiunile și negocierile – face ca acea promisiune să devină imposibil de îndeplinit.
De exemplu, un lider care promite reforme radicale poate fi blocat de un parlament ostil sau de birocrația greoaie. Astfel, garanțiile în politică sunt condiționate de un lanț lung de „dacă” și „poate”, care rareori se aliniază perfect.
Garanții în viață: iluzia controlului
Dacă în politică lipsa garanțiilor este legată de complexitatea sistemelor și a relațiilor umane, în viața personală ea devine și mai evidentă prin imprevizibilitatea destinului. Ne place să credem că, prin muncă, planificare și prudență, putem controla ce ni se întâmplă.
Economisim bani pentru viitor, ne facem asigurări de sănătate, investim în educație – toate acestea sunt încercări de a ne asigura un anumit grad de siguranță. Dar viața are un mod de a ne aminti că garanțiile absolute nu există.
Să luăm exemplul sănătății. O persoană poate duce o viață sănătoasă, cu dietă echilibrată și exerciții regulate, dar o boală neașteptată poate apărea din senin. Pandemia de COVID-19 a fost o lecție dură în acest sens: planurile de călătorie, afacerile și chiar relațiile interumane s-au prăbușit sub greutatea unui eveniment pe care nimeni nu l-a putut prevedea sau garanta că nu se va întâmpla.
Cei care credeau că au stabilitate – un loc de muncă sigur, o familie unită – s-au trezit peste noapte în fața incertitudinii.
Relațiile umane sunt un alt domeniu unde garanțiile lipsesc cu desăvârșire. Iubirea, prietenia sau parteneriatele de afaceri se bazează pe încredere, dar aceasta nu vine cu o asigurare scrisă.
Oamenii se schimbă, circumstanțele se modifică, iar ceea ce părea solid ieri poate dispărea mâine. Câte povești nu am auzit despre cupluri care, după ani de zile, s-au destrămat din motive pe care niciunul dintre parteneri nu le-ar fi anticipat?
În viață, garanțiile sunt mai degrabă speranțe decât certitudini.
Dar de ce căutăm garanții?
În ciuda evidenței că garanțiile sunt rare, oamenii continuă să le caute. Psihologic, nevoia de certitudine este profund înrădăcinată în mentalul colectiv.
Incertitudinea provoacă anxietate, iar mintea umană este programată să găsească tipare și să anticipeze viitorul. În politică, votăm lideri care ne oferă iluzia controlului asupra haosului social. În viața personală, ne agățăm de rutine și planuri pentru a ne simți în siguranță.
Însă această căutare constantă a garanțiilor poate avea și un revers. Când ne bazăm prea mult pe promisiuni – fie ele politice sau personale – devenim vulnerabili la dezamăgire. Un politician care nu-și respectă angajamentele ne face să ne pierdem încrederea în sistem.
O pierdere neașteptată în viață – a unui job, a unei persoane dragi – ne zdruncină fundația pe care am construit-o. Poate că adevărata provocare nu este să găsim garanții, ci să învățăm să trăim fără ele.
Cum ne adaptăm la lipsa garanțiilor?
Acceptarea faptului că nu există garanții absolute nu înseamnă resemnare, ci o schimbare de perspectivă.
În politică, asta ar putea însemna să fim mai sceptici față de promisiunile bombastice și să cerem transparență și responsabilitate. În loc să ne bazăm pe garanții verbale, am putea evalua liderii după acțiunile lor concrete din trecut. Totuși, chiar și așa, trebuie să fim conștienți că viitorul rămâne imprevizibil.
În viața personală, lipsa garanțiilor ne îndeamnă la flexibilitate și reziliență. În loc să ne cramponăm de un plan fix, putem învăța să ne adaptăm la schimbări. De exemplu, economisirea banilor este o idee bună, dar la fel de important este să fim pregătiți mental pentru momentele în care economiile nu vor fi suficiente. Cultivarea relațiilor bazate pe comunicare și înțelegere reciprocă poate reduce șocul trădărilor sau al despărțirilor inevitabile.
Toleranța la incertitudine este răspunsul
Politica ne seduce cu promisiuni care rareori se materializează pe deplin, iar viața ne surprinde cu răsturnări de situație pe care nu le putem anticipa.
Totuși, această lipsă de garanții nu este neapărat un defect, ci o invitație la curaj și adaptare. Poate că, în loc să căutăm certitudini absolute, ar trebui să învățăm să dansăm cu imprevizibilul – să votăm conștient, să trăim autentic și să acceptăm că, uneori, singura garanție este că nu există nicio garanție.
Închei cu un îndemn de a reflcta la modul în care ne raportăm la incertitudine. Toleranța la incertitudine este antidotul natural împotriva anxietății, nevoii de a controla totul și de a ne planifica în detaliu viitorul.
Numai în absența garanțiilor, a plasei de siguranță care ne limitează opțiunile putem spune că rămâne loc pentru efort, creativitate și, poate, pentru o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă să fii OM.
