Ion Minulescu – Plâns

DSCN1679

 

Din nou revăd pădurea în care împreună
Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună
Și banca solitară pierdută-n flori albastre
Pe care-ades stătut-am strângându-ne de mână
Uimiți de sfântă vraje a fericirii noastre.

 

 

Azi dragostea ni-i moartă și banca-i părăsită,

De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzitã

Copacii-și clatin vârful și crengile își frâng

Și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită

Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng.

 

Leave a Reply