Un rodaj de pomină

 

Nu știu cum se face că lui Dumnezeu nu i-a venit ideea să trăim invers, să ne naștem bătrâni și să întinerim pe măsură ce trece timpul. Poate n-ar fi rău să i-o dăm noi, dacă ne-am uni măcar 4-5 miliarde  și am face un lobby puternic – sau un post negru ar fi mai potrivit? –  n-am putea răsturna situația, oare? Teoretic, după cartea sfântă, ar trebui să putem,  dacă am avea credință cât un grăunte de muștar, right?!

Doamne, că ce bine ar fi să o iau înapoi cu anii și să mă opresc unde vreau eu!  Adică pe la 18 ani așa, să fiu totuși un adult, că n-am chef să ascult iar de părinți. Mamă, ce pleașcă ar fi pe capul meu! Dar una și mai mare ar fi să am 18 ani și să primesc cadou ultimul model de la Toyota. Nu prea mi-e clar cine ar putea să-mi facă un asemenea cadou la 18 ani, dar să zicem că am primit-o. Ce credeți că aș face eu în primul și-n primul rând în această situație?

***

Neah, n-ați ghicit. M-am făcut …afurisită. Dap. Le-am spus tuturor prietenilor care s-au strâns ciorchine în jurul meu după ce i-am suflat discret Ancutei-gură-spartă informația (să mă asigur astfel că află toată lumea ce mașină cool am primit eu) că n-au voie să se urce în ea decât după inspecția prealabilă a tălpilor de la pantofi (nu admit decât un strat extrem de fin de praf, fără nisip, noroi sau alte mizerii, oricât de dragi le-ar fi) că n-au voie să mănânce, bea, fuma sau săruta în ea. Le-aș fi interzis să și transpire să nu cumva să-mi păteze frumusețe de tapițerie, dar n-a fost cazul, fiindcă am băgat de seamă că aerul condiționat merge strună. Cu un asemenea regulament de perindat prin mașina mea, nu e de mirare că, unul câte unul, aproape toți prietenii mi-au întors spatele șuierând printre dinți, deși eu tot i-am auzit: Atunci, go fun yourself!

Pe drum, să vedeți coincidență, ne-au depășit niște băieți tot într-o Toyota, însă un model mai vechi, cred că era Corolla, dacă nu mă-nșel, iar când m-au văzut au făcut ochii mari de admirație și au exclamat în gura mare: Super-tare!  M-am uitat triumfătoare și cu subînțeles  la Loli, fiindcă-mi făcuse capul calendar înainte de plecare, că de ce stau atâta în oglindă doar ca să ies cu ea să facem un rodaj: Vezi, Loli, că gătitul meu dă roade? Ce ți-am spus eu ție, să fii mereu aranjată că nu se știe niciodată cine rămâne cu gura căscată la tine?, însă ce credeți că mi-a răspuns Loli negativista? Ha!Ha! Să crezi tu că se uitau la tine și nu la noul Aygo!  Nefiind la prima abatere, i-am dat un avertisment c-o frână bruscă și i-am spus că la a treia interpretare negativă vede asfaltul în direct fără mijlocirea sticlei. Și fără drept de apel.

O vreme a înțeles și a stat potolită, dar la intrarea în București, cum veneam noi dinspre Pitești, pe acolo prin Militari, s-a întâmplat că brusc toate mașinile încetineau și mă lăsau să le depășesc, ba chiar îmi sugerau discret să calc pedala bine și să le-o iau în față. Foarte încântată de întâmplare, încep și-i vorbesc Lolitei despre cum au dat roade meditațiile mele profunde despre puterea subconștientului făcute astă-primăvară. Numai ce mi-am dorit să am strada liberă să nu cumva să mă-ncurc prin jungla asta urbană, că deh, n-am experiență deocamdată, și exact așa s-a întâmplat. Toată lumea se dă la o parte și mă lasă să trec. Lolita mea a ținut minte de joi până mai apoi avertizarea. Păi, sigur că te lasă,  vor să-ți vadă mașina în toată splendoarea ei, da capo al fine, pesemne că e model nou de se zgâiesc așa la ea. 

Nu pot să spun că m-a luat prin surprindere replica ei, doar o cunosc de-o viață, nu mi-ar recunoaște vreun merit nici picată cu antigel. Totuși, parcă m-a pus și pe mine pe gânduri comportamentul ciudat al șoferilor din ziua aceea. Hmmm…adică să fie noul Aygo vedeta străzii, nu eu?! Trebuie verificată chestia asta, musai să pun niște poze pe feisbuc să vedem cine primește mai multe laicuri.

Dar lovitura de grație am primit-o când am găsit, în sfârșit, un loc de parcare pe undeva prin Crângași în fața unui bloc. Conștientă că o amendă p-aci costă cât toată pensia bunică-mii, m-am bucurat enorm când am zărit locul liber. Parcarea, de orice fel, n-a fost niciodată punctul meu forte, dimpotrivă, așa că, după ce am reușit, transpirată toată, să o aranjez frumos pe locul liber fără să se lase cu victime colaterale, am ieșit din mașină foarte satisfăcută de performanța mea. Un băiat drăguț de la parter a început să mă aplaude. Nu se cade să-ți ignori admiratorii, mi-am zis, așa că i-am mulțumit frumos și am profitat de ocazie să intru cu el și în alte vorbe. M-am apropiat și i-am zis că și eu m-aș aplauda pentru parcarea reușită pe care am făcut-o, la care el mi-a trântit-o franc:   Ah, dar nu parcarea aplaudam, ci designul extraordinar de frumos al mașinii. N-am mai văzut până acum o grilă în formă de X, e deosebită. 

Mda. Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că de-acum tot așa va fi pe oriunde voi merge, dar am înțeles într-un târziu, așa că în următoarele călătorii pe bune, nu de rodaj, am suportat mai ușor faptul că privirile, complimentele și alte fluierături admirative erau pentru noul Aygo, în primul rând, iar în al doilea, pentru mine, desigur. Că nu cred eu că fără prezența mea strălucitoare s-ar fi putut pune în lumină așa de bine, right

ps. Loli zice că e nesemnificativă contribuția mea. De data asta chiar am dat-o jos. În fața porții casei sale. 

5 thoughts on “Un rodaj de pomină

  1. M-ai prins inca de la inceput. Fraza aceea mi-o spunea mereu cel mai drag prieten al meu, care ar fi vrut sa inceapa cu pensia viata…si apoi, dupa ce se satura de distractie fara obligatii, sa se apuce de munca, pe la vremea reumatismelor. Din postura de jurat acum inteleg mult mai multe despre cum trebuia sa scriu candva… Felicitari, mi=-ai placut tare!

  2. Multumesc, dar nu sunt nici pe departe la nivelul tau la acest gen de scriere.
    In ceea ce priveste traitul vietii invers, taaaaaaaaare mi-ar placea sa se poate si altfel decat in imaginatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.