Baza cooperării sociale
Cum poate fi însă conservată sau protejată cooperarea socială? Aceasta se poate asigura şi menţine numai dacă toţi participanţii la cooperare beneficiază întrucîtva de pe urma succesului ei (altfel, ce interes mai…

“Acum, pentru că tocmai am citit comentariul lui Freud la o amintire din copilăria lui Goethe în Poezie și adevăr și pentru că sînt indignat, vreau să vă spun că o interpretare nu trebuie să fixeze niciodată faptul respectiv în exactitatea unei explicații, ci doar să-l ridice la înțelegere. Hermeneutica proastă are ambiția explicației, care…
Ați auzit vreodată pe cineva lăudându-se că are sau a avut o atitudine de frondă față de autoritate, în special față de cea paternală? Ei bine, fiți în gardă față de asemenea persoane, fiindcă atitudinea de frondă i-a învățat (pe unii, încă de mici) să devină pasiv-agresivi în relațiile cu oamenii, dat fiind că nu…
Pentru început, o întrebă ce părere avea despre doctorul Juvenal Urbino. Ea îi răspunse fără să stea prea mult pe gânduri: “E un om care face multe lucruri, prea multe poate, dar cred că nimeni nu știe ce gândește”. Apoi rămase pe gânduri și începu să roadă guma creionului cu dinții ei ascuțiți și mari…