Speriat de apropierea Feței de Aur, sufletul s-a întors în sine și-a coborât până la gleznele înghețate bocnă, uitându-se îngrijorat în urma lui. Mai departe nu avea unde să fugă și, în disperare, s-a ascuns în spatele tendonului lui Ahile, sperând să nu fie găsit, cugetând că e mai bine să fii ultimul argat de pe pământ decât domn în împărăția lui Hades.
Însă Fața de Aur n-a renunțat să-l caute și îi pândea răbdătoare orice mișcare, jucându-se între timp cu cristalele înghețate pe care le inspira fata. Nu înțelegea de ce se speria de ea, nu-i voia răul, ci venise să o însoțească în lumea ei. Pământul i se părea Feței de Aur un loc așa de neprimitor și lipsit de frumusețe în comparație cu magnifica planetă de unde venea….cum să nu vrea cineva să-l părăsească la prima invitație?! Ea asta nu înțelegea defel și chiar se simțea teribil de jignită de tot efortul depus de fată pentru a o îndepărta.
De ce nu înțelegi că te iau într-o lume mai bună, mai dreaptă și mai frumoasă decât asta pe care o cunoști?
i-a șoptit duios la ureche Fața de Aur și a continuat să-i povestească despre toate pregătirile făcute în cinstea ei și despre toate splendorile care-o așteptau.
Sfios la început, încă neîncrezător că cineva se putea deranja atât de tare pentru el, sufletul a început să urce agale spre poarta de ieșire. Dacă lucrurile stăteau așa cum spunea Fața de Aur, nu avea de ce să se teamă să plece cu ea. Crezuse că venise să-l distrugă, dar iată că se înșela. Nu va muri, ci va trăi și acum era totul pregătit ca să se mute pe plaiuri eterne.
Da, vin!
a suspinat ușor și i-a întins mâna.
Of, dacă-i așa cum zici?!… Câte suflete nu-și pierd timpul aici… Incredibilă imagine mi-ai pictat în cuvinte. Mă întorc la bază și completez articolul care-i deja programat pentru joi. Mulțumesc, Daniela.
Singura mângâiere în tot necazul de pe pământul acesta este tocmai credința că există o lume mai frumoasă și mai dreaptă. E și logic să credem în ea.