Cine-ti fură azi un drept, mâine ti le ia pe toate

 

Pentru că e la modă să-ți dai cu părerea despre alegerile care tocmai s-au încheiat cu victoria răsunătoare și meritată a lui Klaus Iohannis, în special cu privire la motivele românilor de a vota pro Iohannis și contra Ponta, hai să nu fac excepție.

De ce l-au votat românii pe Iohannis:

  • Pentru că a luptat pentru dreptul lor de a vota și asta e o garanție că va lupta și pentru alte drepturi fundamentale ale noastre. Ca de exemplu, dreptul la condiții decente de trai. Dreptul la vot nu e o lozincă pentru Klaus Iohannis. 
  • Pentru că nu e marioneta baronilor locali corupți, din contra, e un președinte liber.
  • Pentru că a dovedit că poate gestiona excelent un oraș și, prin extindere, putem presupune că poate același lucru cu țara.
  • Pentru că nu e mincinos și vorbește cu responsabilitate, nu îi merge gura în ritm logoreic, spunând minciuni și baliverne.
  • Pentru că gândește înainte să vorbească și GÂNDEȘTE BINE.  
  • Pentru că este un om plin de bun simț, care nu a lovit sub centură și a declarat: Decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile.
  • Pentru că ÎI PASĂ DE ROMÂNI și IUBEȘTE ROMÂNIA.
  • Pentru că ne-a dat speranța că putem reclădi democrația și intra în rândul țărilor civilizate.

De ce nu l-au votat românii pe Ponta:

  • Pentru că a încercat să le fure dreptul de a vota, bătându-ți joc de cei despre care știa precis că nu-l vor. Dar, stați liniștiți și cei care l-ați vrut, că nu de voi îi păsa, ci de el și șleahta lui. Iar tot românul știe că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Cu alte cuvinte, cine-ți fură azi dreptul la vot, mâine îți va lua toate drepturile, cu excepția celui de a muri (de foame dacă s-ar putea).
  • Pentru că nu a fost un bun premier.
  • Pentru că a plagiat teza de doctorat (motiv pentru care trebuia să-și dea demisia și să returneze foloasele de pe urma doctoratului) și n-a păcălit pe nimeni cu justificările lui lamentabile. Oricărui student român i-ar fi fost rușine cu un președinte plagiator, după ce a avut un premier plagiator. 
  • Pentru că a încercat să amestece biserica (rușine preoților care au încercat să influențeze enoriașii semănând sămânța discriminării religioase) în politică.
  • Pentru că vorbește mult și prost (a se citi spune minciuni cu viteză amețitoare și nu lasă interlocutorul să-i aducă argumente pentru că nu se oprește din debitat).
  • Pentru că a manipulat grosolan poporul, demonstrând părerea proastă pe  care o are despre el. 
  • Pentru că nu a fost corect față de Iohannis, atacându-l mârșav. Din fericire, a căzut singur în unele plase întinse lui Iohannis, toată țara a râs când a greșit imnul, după ce, arogant, sugera că Iohannis nu l-ar ști. 

3 thoughts on “Cine-ti fură azi un drept, mâine ti le ia pe toate

    1. Eu sunt convinsa ca vom lua viata si democratia de la zero, e pentru prima data cand admir un presedinte roman. Am simtit ca sunt mandra ca sunt romanca de duminica seara incoace.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.