Este posibilă construirea unei masini care să posede inteligentă artificială?

pixabay.com

                               „Poate un calculator să gândească?”[1] – iată întrebarea, simplă și concisă, adresată de matematicianul și filosoful englez Roger Penrose la începutul cărții sale „Mintea noastră cea de toate zilele”, întrebare care a stat la baza unora dintre cele mai mari controverse și provocări din comunitatea științifică.

„Inteligența artificială este un domeniu de mare interes în ultima vreme”  afirmă mai departe filosoful englez și totodată se întreabă dacă este oare posibil să existe o mașină  care să poată să imite și să depășească inteligența omului sau poate chiar să fie capabilă de sentimente. [2]

Pornind de la cercetările efectuate în domeniul inteligenței artificiale și de la posibilitatea exprimată de unii experți ca într-o zi, mai mult sau mai puțin îndepărtată, să poată fi produs un robot dirijat de un computer capabil să gândească și să posede conștiință,  îmi propun să analizez,  pe scurt, concepția lui Searle  despre conștiință și, totodată, să arăt că, în măsura în care descoperirile științifice viitoare ar confirma presupunerile lui,  aceasta s-ar putea  constitui într-un argument pentru susținerea posibilității ca într-o zi să poată fi produsă o mașină care să posede conștiință.

I.                   Ce este inteligența artificială?

 

Înainte de a putea vorbi despre inteligență artificială ar trebui să clarificăm sensul termenului „inteligență”, arată Penrose, adăugând că, pentru el  „utilizarea cuvântului inteligență trebuie făcută, fără nici o excepție, doar când se presupune că există deja înțelegere.”[3] Acesta e un punct de vedere care-și pune amprenta asupra modului cum va fi tratată problema inteligenței artificiale și a relației acesteia cu conștiința. Implicația imediată a acestei clarificări ar fi că o entitate inteligentă – în sensul în care este prezentă și înțelegerea – presupune conștiența, care ar fi elementul pasiv al conștiinței, cel activ fiind sentimentul liberului arbitru.[4] Precizarea este importantă pentru că numai în cadrul acestui sens extins al inteligenței are noimă experimentul Camerei Chinezești, imaginat de Searle pentru a stabili dacă un calculator poate fi destul de sofisticat încât să fie considerat inteligent. Concluzia lui Searle va fi că „înțelegerea, ca o calitate mentală, nu poate fi doar o chestiune de calcul”[6], din moment ce subiectul uman a făcut același lucru, dar fără să înțeleagă ceva, deși filosoful nu neagă posibilitatea unei simulări a înțelegerii, în aspectele ei exterioare, obiective.

Dar există vreo modalitate de a detecta inteligența unui computer?  La această întrebare a răspuns Alan Turing la jumătatea secolului trecut  într-un articol intitulat „Mașinile de calcul și inteligența”, publicat în revista de filosofie Mind (1950), în care propunea un test prin care se putea detecta dacă un calculator construit cu o capacitate a memoriei mai mare decât a omului și cu posibilitatea de a efectua operații logice superioare creierului uman, putea să fie considerat tot atât de inteligent ca o ființă umană. [7]

Testul Turing presupune ca un voluntar și un calculator să răspundă acelorași întrebări într-un mod impersonal, stând ascunși privirilor arbitrului, astfel încât acesta să nu aibă vreun indiciu din partea cui vine răspunsul. Dacă la sfârșitul  testului arbitrul nu-și poata da seama care dintre cele două seturi de răspunsuri este al calculatorului, înseamnă că acesta a trecut testul. Totuși, chiar dacă un calculator ar trece testul Turing, rămâne în picioare întrebarea dacă putem presupune că a dat dovadă de conștiință. Penrose răspunde, surprizător, că el ar putea fi tentat să considere că da, cu condiția ca într-un viitor apropiat (speră el) să se  elaboreze o teorie a conștiinței conformă cu teoriile științifice actuale și care să poată furniza principii științifice și criterii obiective de detectare a conștiinței.[8]

II.                Conștiința în concepția lui Searle

Recunoscându-și incapacitatea de a putea da o definiție conștiinței care să nu fie circulară și încercând, totodată, să-i găsească locul în natură, filosoful american apelează la câteva exemple concrete pentru a ne arăta ce înțelege el prin acest concept. Astfel, o primă distincție tranșantă o face comparând starea de veghe cu cea de somn, moarte sau sub influența anesteziei, afirmând că prima coincide cu starea de a avea conștiință, în schimb în timpul celorlalte aceasta încetează. [9]

De asemenea, el punctează că starea de conștiență este în legătura cu ceva, nu doar este, pur și simplu. Cu alte cuvinte, afirmația „sunt conștient” este incompletă,  pentru că întotdeauna „sunt conștient de” (ceva din exteriorul sau interiorul meu). [10]

Teza pe care o susține în continuare Searle este că fenomenele mentale sunt de natură biologică – acest principiu fiind primul pas în înțelegerea locului conștiinței în viziunea noastră despre lume – și că ele cuprind două procese care au loc în creier: unul de raportare subiectivă la persoana proprie (conștiința subiectivă) și fenomenele neurologice ale persoanei a treia. [11]

„Conștiința, pe scurt, este o caracteristică biologică a creierului uman și a altor animale. Este cauzată de procese neurobiologice și este tot atât de mult un proces biologic natural cum este orice alt proces biologic, cum ar fi fotosinteza, digestia sau mitoza.”[12]

Mai departe, Searle afirmă că, din moment ce conștiința este cauzată de comportamentul fenomenelor biologice de nivel inferior, aceasta ar putea foarte bine să fie produsă în mod artificial prin duplicarea forțelor cauzale ale creierului prin experimente de laborator.  Multe alte procese biologice au fost reproduse în laborator, de exemplu fotosinteza, „de ce nu și conștiința?” – se întreabă filosoful american[13], indicând chiar și modalitatea de realizare: prin duplicarea bazei neurobiologice actuale a conștiinței în organisme similare omului. Totuși, el precizează că momentul producerii inteligenței artificiale pare destul de îndepărtat, din moment ce la ora actuală nu cunoaștem care este această bază neurobiologică.

III.             Concluzie

 

Crearea unei mașini care să posede inteligență artificială este una din provocările majore ale oamenilor de știință în ultimele decenii. Progresele tehnologice enorme pe care le-a cunoscut omenirea în ultimii ani au arătat că e posibil ca o mașină să execute operații pe care un om cu o capacitate mentală obișnuită nu le poate face, iar acest fapt  a dus inevitabil la întrebarea dacă s-ar putea realiza una care să gândească sau să simtă ceva, care să aibă conștiință.

Pentru a răspunde la această întrebare, oamenii de știință trebuie să descopere întâi cum este produsă aceasta în organismele dotate cu conștiință. Există mai multe teorii privitoare la ce este și cum apare conștiința. Teoria naturalistă a conștiinței dezvoltată de Searle (pe care am expus-o aici pe scurt) oferă o modalitate de producere artificială a acesteia, cu condiția ca oamenii de știință să poată descoperi care este baza neurobiologică a conștiinței în organismele vii care o posedă.

 

Daniela Deaconu, an II, Filosofie

 



[1] R. Penrose, Mintea noastră…cea de toate zilele, editura Tehnica, București, 2001, pagina 14

[2] Idem, pagina 21

[3] R. Penrose, Incertitudinile rațiunii, umbrele minții,  editura  Tehnica,   Bucuresti, 1999,  pagina 60

[4] Idem

[6] Idem

[7] P.R. Blanquet, Jurnal of Behaviour and Brain Science, 2011, 1, pagina 247

[8] P R. Penrose, Mintea noastră…cea de toate zilele, editura Tehnica, București, 2001, pagina 21

[9] J. Searle, Rediscovery of the Mind, The MIT Press Cambridge, Massachusetts London, England, 1992, pagina 83

[10] Idem, pagina 84

[11] A. Botez, „Filosofi ai mentalului despre conștiință”, Revista Noema, Bucuresti, vol. I, nr. 1, 2002, pagina 26

[12] J. Searle, Rediscovery of the Mind, The MIT Press Cambridge, Massachusetts London, England,1992, pag. 90

[13] J. Searle, Rediscovery of the Mind, The MIT Press Cambridge, Massachusetts London, England, 1992, pag. 92