Caracteristicile comportamentale ale personalităţii isterice cuprind un pattern pervaziv de emotivitate excesivă, superficială şi labilă, comportament seducător şi sexual inadecvat, sugestibilitate, căutarea atenţiei, dependenţă, autodramatizare si exhibiţionism, cu tendinţa de a considera relaţiile mai intime decât sunt în realitate.
În ceea ce priveşte formarea relaţiilor de obiect, acestea sunt caracterizate prin teme oediepiene triangulare, ei fiind în stare să formeze relaţii semnificative cu ambii părinţi şi să tolereze separarea de obiectele iubite.
Dacă intrăm adânc în istoria lor de viaţă, vom descoperi că în copilăria lor, atât femeia cât şi bărbatul isteric au fost dezamăgiţi de părintele de acelaşi sex, deşi, în general, ei negociază cu destul succes stadiul oral al dezvoltării, dezamăgirea apărând într-un stadiu mai avansat. Fetiţa învaţă că trebuie să se împace cu ideea că nu o poate poseda fizic pe mama ei, aşa cum face , şi începe să îşi idealizeze tatăl, dezvoltând un ataşament intens faţă de el, ceea ce va genera rivalitate în relaţia cu mama şi dorinţa puternică de a o înlocui în inima şi viaţa tatălui. Încă de mică manifestă o tendinţă de a flirta şi un comportament provocator pentru a atrage atenţia tatălui, însă, pe măsură ce se maturizează învaţă că trebuie să-şi reprime sexualitatea genitală, mai ales dacă atitudinea tatălui arată inacceptarea dorinţelor sale oediepiene.
Băiatul, la rândul lui, a fost respins şi dezamăgit de tată, cu care a intră în rivalitate, el devenind „băiatul mamei”. În momentul în care obiectul matern este departe de el, îşi imaginează mama cu un bărbat care este preferat in locul lui, şi de aceea, ca adult, el este chinuit de frica de separare, cât şi de cea de excludere. Aceste complexe pot duce fie la comportamente hipermasculine, de tip Don Juan, (seduce sistematic femeile, în felul acesta învingându-şi rivalii sexuali, se complace în promiscuitate sexuală, minciun), fie la o atitudine efeminată, pasivă, tipul de bărbat ostentativ, homosexual sau heterosexual flamboiant, bărbatul impotent căruia, de fapt, îi este frică de femeie.
Unii bărbaţi cu această configuraţie isterică vor alege un tip de viaţă celibatar pentru a-şi menţine loialitatea faţă de mamă, alţii vor recurge la activităţi hipermasculine solitare, de exemplu exerciţii de body-building, practicarea boxului, angajarea în curse de maşini etc. pentru a se reasigura că sunt „bărbaţi adevaraţi” cu nimic inferiori altora, sau pot intra in relaţii platonice cu femei mai tinere şi drăguţe cu care se afişează numai ca să închidă „gura slobodă a lumii”, care ar putea face comentarii acide pe seama bărbăţiei lor.
Gabbard (1990) arată că scopul primordial al persoanelor isterice este de a fi obiectul dorinţei celuilalt şi, de aceea, ei abordează sexul opus încercând să ghicească ce vor alţii să fie, mulându-se pe dorinţele acestora, afişând o falsă autoadaptare în care ei îşi suspendă adevarata natură în favoarea partenerului sau partenerei. Acest „altcineva” este obiectul în aşteptare, „fata Morgana” pe care toată viaţa vor încerca s-o găsească şi care se îndepărtează tocmai când credeau că sunt pe cale s-o ajungă, obiect care,în viziunea lor, le va acorda rolul de obiect dorit după care tânjesc.
Simptomatologia sexuală a personalităţilor isterice este foarte variată. Ei pot avea o funcţionare sexuală relativ asimptomatică, fără experienţe interioare autentice de intimitate sau iubire în timpul relaţiilor sexuale.
Femeile, prin felul provocator de a se îmbrăca, îşi expun părţi ale corpului, însă fără conotaţie sexuală conştientă. Ele chiar se miră dacă li se fac propuneri indecente, ca şi cum nimic în atitudinea şi aspectul lor nu ar justifica aceste gesturi.
Toată sexualitatea lor este colorată cu înțelesuri incestuoase din cauza ataşamentului oedipian faţă de tată şi rivalitate faţă de mamă, deşi aceste mecanisme pot rămâne inaccesibile conştientului.
Dovada dinamicii isterice de formare a relaţiilor de obiect vine din patternul persistent de relaţii triangulare, ca de exemplu alegerea frecventa a unor parteneri indisponibili, în relatii stabile. Atitudinea teatrală exagerată tipică asociată acestor pacienţi este legată de o experienţă traumatică din copilaria timpurie, cum ar fi neglijarea nevoilor emotionale ale copilului de către nişte părinţi fie prea ocupaţi , fie prea deprimaţi ei înşişi ca să mai poată asculta copilul şi recunoaşte experienţa afectivă internă a lui sau să-şi îndeplinească funcţia conţinătoare necesară pentru a-l ajuta să metabolizeze stările afective copleşitoare prin care va fi trecut.
O caracteristică a iubirii de transfer la pacienţii isterici este faptul că aceasta se dezvoltă de cele mai multe ori gradual, cu o senzaţie de ruşine considerabilă din partea lor, deoarece ei realizează imposibilitatea împlinirii acestor dorinţe, spre deosebire de pacienţii borderline sau histrionici care pot dezvolta un subtip de transfer erotic, anume transferul erotizat, în decursul căruia este prezentă cererea tenace de gratificare sexuală , dat fiind că ei văd împlinirea relaţiei sexuale cu analistul perfect rezonabila şi realizabilă.
În cazul pacienţilor isterici, cadrul psihanalitic acţionează mai degrabă ca un stimulent al pasiunii lor, deoarece absenţa intimităţii fizice şi lipsa de reciprocitate din partea analistului sunt privite ca factori excitanţi şi relaţia terapeutică este resimţită ca o relaţie exclusivă.
Tactica lor este de aceea una seductivă, cu orice preţ şi prin orice mijloace: îmbrăcăminte provocatoare, maniere şi comportament cu aluzii erotice, gesturi lascive, privire sugestivă, toate cu scopul evident de a cuceri iubirea analistului/analistei.
Ei nu mai doresc terminarea analizei, ci, dimpotrivă, ar vrea să dureze la nesfârşit, pentru că vindecarea ar însemna despărţirea de obiectul a cărui iubire o doresc.Tocmai de aceea, este foarte important ca asemenea pacienți să nu aleagă un psihanalist care va profita de acest lucru pentru a-i ține cât mai mult în terapie cu scopul de a scoate cât mai mulți bani de pe urma suferinței lor.
