The Railway Man

Eric Lomax era un tânăr drăguț, cu ochelari, sensibil, inteligent, modest și muncitor, din descrierile celor care l-au cunoscut în tinerețe. S-a născut în 1919 în Edinburgh și primii săi ani nu arătau ca fiind mugurii unui destin absolut ieșit din comun. Ca orice tânăr de pe vremea aceea, tot ce putea spera de la viață era să aibă o familie frumoasă – și probabil numeroasă – și un venit bun cu care să o întrețină.

Al doilea război mondial avea să dea un alt curs vieții sale. Înregimentat în 1939 la numai 19 ani, tânărul soldat ajunge în scurt timp ofițer și relativ tot în scurt timp prizonier de război, fiind capturat de armata japoneză în Singapore, în februarie 1942. A fost dus de acolo în localitatea Kanchanaburi din Thailanda și pus la muncă silnică la contruirea căii ferate ce leagă Thailanda de Burma.

Isteț cum era, reușeste împreună cu alți șase colegi să construiască un radio cu care își mai îndulceau nopțile chinuite de oboseala muncilor silnice și aerului umed din zonă, ascultând știri de acasă. Vestea că armata germană suferea înfrângere după înfrângere îi ungea pe inimă, ce-i drept. 

Din păcate pentru el și colegii lui, sunt prinși de japonezi și acuzați de trădare și conspirație împotriva japonezilor. Și de atunci începe calvarul tuturor. Primele două zile sunt ținuți în soarele arzător al Thailandei fără apă și fără mâncare, în picioare, iar noaptea sunt bătuți crunt cu ceva scule japoneze special pregătite pentru scopul respectiv. Doi dintre soldații britanici mor sub greutatea loviturilor, iar Eric, depistat ca fiind capul operațiunii, este luat și torturat zilnic până când Aliații reușesc să-i elibereze. Dintre torționari, o figură atrage atenția în mod desobit: cea a translatorului torționar, Takashi Nagase. 

Întors acasă, îl așteaptă o veste rea: mama îi murise cu 3 ani înainte, tatăl se recăsătorise și el nu avea unde să locuiască. Nimeni pe vremea aceea nu se preocupa prea mult de întorșii de pe front, ce gândesc, ce muncesc, cu ce se hrănesc, adevărat că în toată țara era haos și sărăcie, așa că Eric se consideră chiar norocos că logodnica lui îl așteptase în toată această perioadă. După numai trei săptămâni se căsătorește și se mută la familia ei.

Fie din cauza certurilor și intrigilor mărunte din familia nevestei, fie din cauza stresului post-traumatic care îl bântuie următorii zeci de ani, cert este că  Eric nu este deloc fericit în căsătoria cu Agnes, din care rezultă totuși trei copii, două fete și un băiat. La 60 de ani o întâlnește pe Patty, o asistentă canadiancă ce se întorcea în Anglia să-și viziteze mama, și se îndrăgostește de ea. Continuă să comunice și după plecarea ei în Canada și ajung la concluzia că au mai multe în comun decât ceea ce i-a atras inițial: pasiunea pentru hărți și trenuri. Amândoi divorțează și se căsătoresc după 2 ani de corespondență. De aici începe partea interesantă. Patty descoperă că Eric are coșmaruri și reacții ciudate în unele momente. Hotărâtă fiind să-l ajute, îi propune să meargă la un specialist în consiliere psihoterapeutică. Îndărătnic, Eric merge o ședință și întrerupe tratamentul. Numai după ce Patty îl amenință că îl părăsește dacă nu se tratează, el merge regulat la o asociație a veteranilor de război, care oferea și consiliere, printre altele. Abia atunci, la 60 + ani, Eric reușește pentru prima dată să vorbească despre ceea ce a îndurat de la japonezi.

Ca o coincidență, unul dintre torționari, mai precis cel care făcea și pe translatorul (numai el știe ce traducea) apare într-o publicație care ajunge în mâinile lui Eric. Nagasera, așa îl chema pe japonez, tocmai scrisese ceva despre faptul că atunci cînd avea atacuri de inimă îi venea în fața ochilor figura unui anume britanic torturat pentru construirea unui aparat de radio, dar că el simte că a obținut iertarea pentru ceea ce a făcut în timpul războiului fiindcă s-a căit și a făcut multe acte de caritate, printre care și construirea unui templu budist. Eric își dă seama că este vorba de el și se înfurie. Însă Patty este cea care-i scrie și-i spulberă iluziile de a fi iertat, vorbindu-i despre suferința și viața distrusă a soțului ei. Nu durează mult și o întâlnire este stabilită între cei doi, victima și călăul, întâlnire care se sfârșește cu împăcarea lor. 

Povestea lui Eric șochează prin detaliile pe care le furnizează cu privire la modul cumplit de a tortura al japonezilor și cu privire la condițiile groaznice în care au lucrat și murit mii de soldați britanici. În memoria lor scrie Eric această carte, prima și ultima din viața sa ( a murit în 2012). 

Filmul cu același titlu are în distribuție pe:

• Colin Firth în rolul bătrânului Eric Lomax
• Jeremy Irvine jucându-l pe tânărul Eric Lomax
• Nicole Kidman în rolul lui Patti Lomax (născută Wallace
• Hiroyuki Sanada în rolul bătrânului Takashi Nagase
• Tanroh Ishida în rolul tânărului Takashi Nagase

și urmărește în proporție de 80 % (zic eu) firul cărții. Sigur, unele lucruri sunt modificate de regizor pentru a accentua tragedia. Interesant este că Eric Lomax nu este de acord să introducă în poveste prima lui familie, din film nu realizăm că a mai fost căsătorit. Atît de mare să-i fie trauma legată de prima căsătorie sau e vorba de altceva? Poate s-a temut să nu o supere pe Patty? Nu știm, cert este că nu regizorul este cel care i-a tăiat din scenariu, ci Lomax însuși. Una peste alta, este foarte bine realizat, pe măsura cărții. 

În videoclipul de mai jos îl puteți vedea pe adevăratul Eric Lomax împreună cu adevăratul Takashi Nagase:

[youtube height=”350″ width=”550″]http://www.youtube.com/watch?v=do3FwIymiqI[/youtube]