1. În ce constă proiectul unificaţionist al lui Hare?
Proiectul unificaţionist al lui Richard Hare se inspiră din metoda diaporematică a lui Aristotel: „Cea mai bună cale de a-ţi proteja propria teorie este de a încorpora în ea toate adevărurile asupra cărora insistă susţinătorii teoriilor rivale. Dacă, aşa cum cred eu, aproape toate teoriile etice conţin un anume element de adevăr, cea mai bună cale de a
construi o teorie viabilă este să aduni elementele de adevăr din fiecare şi să le foloseşti pentru construirea propriei teorii. Îi sfătuiesc să facă acest lucru pe toţi cei ce urmăresc o carieră în filosofie”.
Richard Mervyn Hare este un filosof contemporan puternic convins că etica aplicată are nevoie de teorii cât mai bine articulate şi care inițiază dezvoltarea unui centru de filosofie aplicată la Universitatea din Florida, unde dezvoltă detaliat un proiect unificaționist prin care teoriile etice considerate până atunci incompatibile (utilitarismul și kantianismul) sunt unificate şi aduse la un numitor comun. În viziunea lui Hare, limbajul moral este unul prescriptiv. Ceea ce propune filosoful contemporan Richard Hare este aşadar o teorie unificată a moralei, fundamentată în stil kantian, adică a priori, locul „metafizicii moravurilor” fiind luat acum de o logică a limbajului moral (o anume meta-etică). Teza lui Hare este că principala contribuţie pe care filosofii o pot aduce la cercetarea moralei constă în elucidarea cuvintelor şi conceptelor utilizate în dezbaterile morale (dezbateri cum sunt cele despre clonare, modificarea genetică. moralitatea inseminării artificiale la o femeie după vârsta procreării) – prin urmare, despre cercetarea logicii acestora.
2. Taxonomia teoriilor meta-etice după Hare: în ce constă sinteza propusă de Hare la nivel meta-etic?
Teoria unificaţionistă a filosofului etic Richard Hare are şi un nivel meta-etic ca urmare a faptului că uneşte naturalismul, intuiționismul şi emotivismul în prescriptivismul său universal.
I. Descriptivism – descriptivistul meta-etic (adică naturalistul în genul filosofului Mill şi intuiţionistul inspirat de filosoful Moore) este caracterizat ca fiind acel filosof care crede că propoziţiile morale sunt enunţuri care au anumite condiţii de adevăr şi, mai mult, că aceste condiţii de adevăr sunt tot ceea ce se cere pentru a determina înţelesul propoziţiilor morale.
a. Naturalismul
a1. subiectivist -susţine că înţelesul lui ‘trebuie’ şi al altor termeni morali este să descrie atitudinile sau sentimentele oamenilor.
a2. obiectivist susţine că această teorie meta-etică afirmă că enunţul „Acţiunea X e moralmente corectă” e adevărat ddacă acţiunea X are proprietatea (naturală) obiectivă de a produce fie:
– plăcerea agentului de referinţă (egoism hedonist);
– plăcerea celor mai mulţi oameni (utilitarism hedonist, Mill);
– superioritatea speciei (evoluţionism etic, Spencer);
– înflorirea fiinţei umane (eudaimonia) (Aristotel);
– ceea ce e cerut de Dumnezeu în cărţile sfinte (etica teologică).
b. Intuiționismul – Pentru filosofii intuţionişti, “bun” desemnează o proprietate non-naturală (una sui-generis morală) ce ar aparţine în mod obiectiv lui X şi care ar putea fi sesizată nemijlocit nu prin simţurile uzuale, ci printr-o presupusă “intuiţie morală”.
II: Non-descriptivism
Filosoful non-descriptivist meta-etic susţine că înţelesul propoziţiilor morale nu e în întregime determinat de condiţiile lor de adevăr, chiar dacă parţial poate fi, căci înţelesul global al unei propoziţii morale mai conţine şi
elemente de înţeles (aşa-zisul “înţeles evaluativ”) care nu depind de condiţiile de adevăr (aşa cum depinde aşa-zisul “înţeles descriptiv”).
a. Emotivismul
b. Non-descriptivism rațional – prescriptivism universal, susţine că nu putem aprecia meritele sau lipsurile diferitelor teorii meta-etice fără a cerceta teoria generală a înţelesului care stă în spatele acestor teorii.
(notite din cursul de intoducere in etica, profesor Valentin Muresan)
