“Cât de mult” de Marius Matache

Despre muzicianul, chimistul şi foarte talentatul blogger Marius Matache am mai scris pe acest blog. Personal, sunt uimită de faptul că reuşeşte să facă faţă atâtor preocupări “grele” şi foarte diferite. Ce au în comun chimia, muzica şi bloggingul? Care e compusul secret pe care-l foloseşte Marius Matache pentru a îmbina armonios cele trei domenii de activitate? Şi, mai ales, cum găseşte timp pentru toate acestea? Se mai şi relaxează din când în când sau ele reprezintă, de fapt, o modalitate de a se relaxa? Poate vom afla în curând răspuns la aceste întrebări.

Recent, a introdus o nouă rubrică pe blogul său, numită Transpoziţii muzicale. Mărturisesc că nu am auzit de această sintagmă până acum (şi am înţeles citindu-i articolul de ce :), dar nu vă divulg totul, căci vă puteţi documenta pe blogul personal al artistului ce presupune această rubrică.

Până una-alta, astăzi vă recomand piesa “Cât de mult”, o melodie despre dragoste, dor, regrete şi speranţe, din albumul “Hoinar prin Piaţa Matache” (muzica şi versurile îi aparţin)şi vă urez un weekend plăcut!

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!