În oraș ei nu știu cum trăiește cealaltă jumătate a țării și își pot permite luxul de a se purta cu animalele de parcă ar fi copii. Aici, la noi, altfel stau lucrurile. N-ai să vezi niciodată un bărbat, un copil sau o femeie ignorați de către noi, dar în oraș sunt oameni care au grijă de animalele lor de casă, însă ignoră complet strigătul de ajutor al unei ființe umane.
Colleen McCullough/ Pasărea spin
Da, sa stii ca asa e. Multi au mai multa grija de animalele de companie decat de cei din jurul lor.
N-aș face o discriminare între sat și oraș din acest punct de vedere. Din păcate am văzut enorm de multe cazuri la televizor în care copii nemâncați, bătuți, chinuiți, ținuți în condiții inumane sunt complet ignorați de locuitorii caselor vecine. Știu ce se întâmplă în curtea de lângă ei și totuși nu fac nimic să îi ajute. Și toate astea se întâmplă la sat. La noi în țară.
Poate în alte locuri o fi altfel…
Nu, nu-i asa… Poate a fost candva, cand mai aveam muuult pana sa vin pe lume. 🙂 Azi, “cealalta jumatate” pare ca nu mai vede nici suferinta animalului si nu mai aude nici strigatul de ajutor al unui om… Vorba Ioanei: ei vad peste gard ce se intampla langa ei si isi vad mai departe de batatura lor…
Citatul arata starea de fapt de la inceputul secolului trecut intr-o anumita zona a lumii. Astazi lucrurile stau diferit, ce-i drept, in parte fiindca omul de la sat a imprumutat din comportamentul celui de la oras, dat find ca mare parte din oraseni sunt fiii celor de la sat. Ca sa nu mai zic ca televiziunea a schimbat modul de gandire al tuturor. Insa, am auzit de multe ori persoane declarand ca tin la animalele lor de companie mai mult decat la semenii lor, ca le cauta compania mai mult decat pe a oamenilor si ca au incredere in animalul de companie mai mult decat intr-o persoana. Problema cu acesti oameni e ca nu vad ca ei insisi se comporta cu semenii lor mult mai prost decat cu un animal, dar au asteptari mari de la ei. Oameni care se vaita ca ceilalti nu ii iubesc, dar nu realizeaza ca ei insisi sunt total lipsiti de iubire.
OH! Am auzit si eu oameni care fac astfel de afirmatii! Intr-un fel, ii inteleg, pentru ca cei mai multi au avut (sau au) o viata in care semenii mai mult i-au tradat sau le-au provocat alte suferinte… Dar nu-i cred cand ii aud afirmand asa ceva… E doar un fel de “razbunare”… In supararea lor nu-si dau seama de absurditatea afirmatiei si sunt aproape sigura ca de ar reusi (ar dori) cineva sa le darame “turnul” acesti oameni si-ar schimba radical sentimentele… 🙂
Sigur, ai dreptate, se razbuna intarcandu-si sentimentele pozitive exclusiv catre animale, in timp ce raman reci fata de orice persoana umana care se apropie de ei. Dar nu realizeaza ca sunt nedrepti cu acei oameni care nu le-au gresit cu nimic si pe care ii trateaza de parca sigur ii vor dezamgi si ei, fara sa le dea o sansa reala de a avea o relatie cu ei. Pe de alta parte, de obicei e vorba despre perfectionisti care se asteapta ca toate lucrurile sa mearga perfect si toata lumea sa se poarte impecabil, or acest lucru e imposibil. Trebuie sa ai un grad rezonabil de toleranta la defectele si greselile celorlalti pentru a nu te declara dezamgit/a de ei …si de tine insuti.
Culmea este ca de la animale nu se asteapta in general la nimic si apreciaza tot ce ofera acestea, indiferent cat de putin este. Daca ar proceda la fel cu oamenii din jurul lor (sa nu aiba asteptari si sa aprecieze orice lucru, oricat de mic pe care-l fac altii pentru ei, adica) ar avea surpriza sa constate ca pot primi mult mai multa afectiune si ajutor decat primesc de la un animal. Dar ….oamenii vor reciprocitate, si e normal sa fie asa. Si aici e diferenta dintre om si animal.