Poate părea ciudat că scriu despre un film la categoria Viața Morală, însă filmul A walk to remember invită la reflecție asupra miracolului vieții și a iminenței morții, dar mai ales asupra dragostei, așa că găsesc mai potrivit să scriu aici.
Filmul este ecranizat după romanul cu același nume scris de Nicholas Sparks, care la rândul lui este inspirat de viața surorii lui mai mici, o fată dulce, cu o credință puternică în Dumnezeu și care, ca și Jamie Sullivan, eroina filmului, moare de cancer după ce trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu bărbatul cu care se căsătorește înainte de a muri. Romancierul declară pe situl său că este singurul roman în cursul căruia a plâns atunci când l-a scris. Mi se pare și normal, din moment ce a creionat-o chiar pe sora sa în personajul principal.
O viață dedicată binelui și frumosului, din natură și din oameni, aceasta a fost viața lui Jamie Sullivan. Trăită în ultimii doi ani sub semnul unei morți iminente – este bolnavă de leucemie -viața sa capătă mireasma dulce a paradisului unde urmează să plece, conform credinței ei și promisiunilor lui Dumnezeu. Fiica unui pastor baptist, Jamie respectă cu sfințenie poruncile biblice și nu se abate de la liniștea și speranța pe care i-o aduce ascultarea de Dumnezeu.
Chiar dacă n-ai ști că romanul este inspirat dintr-o întâmplare reală pe care o transpune fără modificări majore, impactul este tot puternic pentru că personajele par atât de autentice încât poți presupune cu ușurință că undeva, cândva, cineva a trăit și simțit în felul acela. Sau că va trăi și va simți, istoria se repetă, atât cea universală, cât și a indivizilor. Îmi aduc aminte că, proaspăt ieșită din perioada adolescenței, descoperirea aceasta m-a marcat cel mai tare: că ce trăiesc eu nu e chiar unicat, că alții au trăit și simțit înaintea mea la fel, poate cu zeci, sute sau chiar mii de ani în urmă. Circulau odată pe internet niște fotografii ale unor personalități cunoscute alături de fotografii identice ale altor oameni obișnuiți, născuți la sute de ani distanță de personalitățile respective, dar care semănau până la confundare. Iată că nici chipurile nu ne sunt chiar irepetabile, nu numai istoriile de viață.
Ceea ce predispune la meditație și reflecție asupra sfârșitului vieții este nu numai moartea iminentă a eroinei, ci mai ales felul cum aceasta o întâmpină, cu naturalețe, fără răzvrătiri inutile împotriva autorității dumnezeiești sau unui destin crud. Toate întâmplările vieții sunt interpretate în cheia unei voințe a lui Dumnezeu care potrivește toate lucrurile spre un scop știut numai de el, dar care se revelează treptat și celui care se lasă condus de înțelepciunea divină, astfel că totul concură spre o plecare lină și suavă.
Jamie are un fel de bucket list la un moment dat și nu pleacă dintre cei vii până nu i se îndeplinesc toate dorințele. La un moment dat, părea neveridică această parte, însă Nicholas Sparks amintește că și surorii lui i s-a îndeplinit dorința cea mare înainte de a muri.
La prima vedere, pare că dragostea împlinită poate îngreuna procesul despărțirii de tot ce a însemnat traiul în lumea aceasta, însă pe eroină acest lucru o ajută să moară împăcată, fără acel dor în suflet că n-a apucat să trăiască mirajul iubirii. Iar partenerul ei, Landon, va fi transformat pe viață de această experiență cu totul neobișnuită.
A vedea un miracol întâmplându-se chiar sub ochii ei a fost una dintre dorințele ei – și miracolul a fost chiar Landon, băiatul rebel căruia la începutul filmului îi era rușine să se afișeze cu Jamie chiar și numai ca simpli prieteni, dar care l-a sfârșit devine soțul ei.
M-am gândit la obsesia americanilor cu the bucket list ăsta, care apare tot mai des în filme și în viețile oamenilor, se pare. Dar oare chiar e o idee bună să ai o astfel de listă cu lucruri de făcut înainte de a muri? Și dacă, totuși, unora nu li se îndeplinesc dorințele, înseamnă aceasta că mor mai triști, mai neîmpliniți? Ce impact are asupra sufletului lucrul acesta? Știe cineva?
