“Un grup de femei se adunase pentru a sărbători apropiata căsătorie a unei prietene. În timpul serii, viitoarea mireasă și-a întrebat una dintre prietenele mai mari ca ea și încă nemaritată:
– Cum se face că nu te-ai măritat niciodată? Nu ai găsit niciodată omul potrivit?
– O, ba da, l-am gasit pe bărbatul potrivit, nu asta-i problema.
– Atunci ce s-a întâmplat? a întrebat logodnica.
– A fost așa, a spus prietena ei. Știam exact ce căutam. Trebuia să fie barbatul perfect. Aveam o listă a tuturor calităților pe care mi le doream la un tip și am pornit prin lume pentru a-l găsi. Trebuia, pur și simplu, să fie cel potrivit, și a fost.
– Spune-mi, a întrebat atunci curioasă logodnica, ce s-a întâmplat?
– Ei bine, am început prin a căuta în New York, i-a răspuns prietena ei. Acolo am găsit un bărbat foarte bogat. Era generos în ceea ce privește banii lui, dar retras, introvertit și nesociabil. Asta l-a tăiat imediat de pe listă. Am pornit spre Los Angeles, căutând peste tot între New York și Coasta de Vest.
În LA am găsit un bărbat care nu numai că era bogat, dar îi plăcea și distracția, era vesel, prietenos, sociabil. Avea bogăția și toate calitățile sociale pe care le-aș fi putut dori vreodată de la un tip. Din nefericire nu prea era frumos. Mă tot gândeam: “Dacă mă mărit cu el va trebui să mă trezesc lângă acest chip urât în fiecare dimineață.” Nu, nici el nu era domnul Perfect. La Sydney mi s-a părut că mă apropii de țintă. Acolo am întâlnit un tip cu stare. Era prietenos și sociabil – și uimitor de frumos. Era înalt, blond, musculos. Făcea surfing, mergea regulat la fitness și avea un trup de fotomodel. Dar la tot bărbații pe care-i întâlneam părea să fie de fiecare dată și o latura inacceptabila. La el: atitudinea arogantă de mascul. Era misogin.
Așa că mi-am continuat călătoriile în Europa. La Londra am cunoscut un bărbat bogat, sociabil, frumos și deschis la minte în ideile despre femei. Eram chiar foarte aproape de ideal. La început am crezut că, în fine, îl găsisem, dar îi lipseau romantismul și senzualitatea pe care le căutam. E bine să ai alături de tine un gagiu care va găti și va spăla vasele, dar cred că îmi trebuie și tratamentul de tipul trandafir roșu și picnic sub clar de lună.
Trecând Canalul ca să ajung la Paris l-am găsit. Știi ce se spune despre francezi. Ei bine, le avea pe toate. Era bogat, prietenos, frumos, destupat la minte și foarte senzual. A primit calificativul maxim la fiecare punct de pe lista mea. Nu încăpea discuție. El era bărbatul meu perfect.
– Atunci, a exclamat curioasă viitoarea mireasa, de ce nu te-ai căsătorit cu el?
– O, a răspuns prietena. Motivul a fost simplu. Căuta femeia perfectă.”
Educativa povestioara! 🙂
“Perfectiune compatibila” nu exista! De fapt, nu exista perfectiune altfel decat in Natura – parerea mea. 🙂 Cineva, candva, mi-a spus ca ideal este sa ne gasim perechea analizand cate dintre defectele acesteia le putem suporta o viata. 🙂 Si, evident, defectele noastre sa poata fi suportate, la randul lor… de perechea aleasa. Potrivirea, zic eu, este cheia intelegerii, dar “potrivirea” e data si de ceva intelepciune… Sa nu mai vorbim de dragoste! 😉
Saptamana minunat iti doresc sa o petreci!
Bună asta cu analizatul defectelor, singura problemă ar fi să le lase la vedere în perioada în care e… în analiză. Că dacă face pe bărbatul ideal pana se însoară cu tine și pe urmă schimbă foaia, tot degeaba!
Mă mai gândesc și că avem tendința de a ne arăta cea mai bună față a noastră atunci când suntem îndrăgostiți, dar și că idealizăm persoana iubită și nu-i prea vedem defectele, nici când sunt sub nasul nostru.
Mulțumesc pentru urări, la fel și ție! O primăvară frumoasă-frumoasă!
Frumoasă povestirea. Dar citind comentariile de mai sus, vreu să spun că eu nu sunt de acord cu focalizarea pe defecte. E bun și puțin realism, ba chiar mai mult, dar dacă urmărim cu preponderență defectele, vom ajunge să vedem peste tot în jurul nostru numai părțile negative. Eu cred că ar fi mai înțelept să ne focalizăm pe acea parte din celălalt care ne face să ne îndrăgostim de el și să fim fericiți.
Focalizarea pe defectele celuilalt într-o anume fază a relației se face în ideea că acestea sunt mai greu de suportat, dacă nu chiar direct răspunzătoare de ruperea relației mai târziu.
Chiar dacă unele defecte par minore în sine, ele pot avea totuși puterea să distrugă relația, așa cum picătura chinezească poate face o gaură în piatră, dacă celălalt are alergie tocmai la ele. De exemplu, o femeie poate suporta bine zgîrcenia unui bărbat, dar nu suferă lipsa de politețe. Sau un bărbat poate să treacă cu vederea lipsa sincerității, dar nu suportă în ruptul capului lipsa ordinii.
Sigur, cunosc multe persoane care se îmbată cu apă rece că celălalt se va schimba de dragul lui/ei, și pentru o perioadă la începutul relației chiar așa se întâmplă,însă atunci când lucrurile se învechesc, năravurile revin.