Fiindu-i foame, o vulpe a plecat la vânătoare. N-a trebuit să caute prea mult, că a și găsit un șoarece dormind sub un copac — o pradă ușoară și sigură.
Ce noroc – s-a gândit vulpea – un șoricel frumos și gustos așteptându-mă deja! Va fi un mic dejun pe cinste.
Vulpea tocmai se pregătea să sară asupra șoarecelui și să-l înghită, când pe acolo a trecut țopăind un iepure. Văzând iepurele, vulpea a uitat de micul dejun ușor de obținut și s-a gândit cu lăcomie:
Ce noroc, un iepure e mai mare și mai gustos decât un șoarece! Voi avea destulă mâncare pentru toată ziua.
A început să alerge după iepure și, tocmai când se apropia și era gata să-l prindă, o căprioară care până atunci păscuse, s-a speriat și a luat-o la fugă. Vulpea, lacomă, a pus ochii pe căprioară. Deși se simțea puțin obosită după ce vânase iepurele, a crezut că avea o șansă destul de bună să prindă căprioara.
Ce noroc, o căprioară e mai mare și mai bună decât un iepure! S-o prind, și am de mâncare o săptămână fără să mai trebuiască să alerg.
Consumase atâta energie vânând iepurele, încât a început să piardă teren în urma căprioarei rapide, dar asta nu părea s-o deranjeze pentru că exact atunci a văzut un cal. Obosise. Calul era mare și rapid, dar asta n-a împiedicat-o pe vulpe să cugete:
Ce noroc, dacă prind un cal pot mânca luni de zile fără să muncesc deloc!
Calul nici măcar nu s-a deranjat să alerge. Cu două lovituri de copită bine țintite, i-ar fi zdrobit capul vulpii dacă aceasta nu se ferea la timp. Dându-și seama că se întinsese mai mult decât îi era plapuma, vulpea s-a gândit:
Ei, măcar pot să mă întorc să caut căprioara!
Dar aceasta dispăruse de mult în pădure.
Poate că mi-e scris să mănânc doar iepure azi.
Dar până s-a întors ea, iepurele dispăruse și el.
Șoarece la micul dejun, atunci
a mormăit dezamăgită și s-a întors la copac, așteptându-se să prindă ușor șoarecele care dormea – dar zgomotul vânării iepurelui, al căprioarei și al calului îl trezise pe șoarece. Nici el nu mai era acolo!
Atunci vulpea și-a spus în gând:
Ce păcat că nu am profitat de șansa pe care am avut-o, gonind după tot soiul de prăzi pe care nu le puteam ajunge!
Tristă, s-a așezat sub copac, simțindu-și stomacul ghiorăind de foame.
(o povestioară de George Burns)
