Norocul nu e minunea lui Dumnezeu

fishAtunci când, la cuvântul lui Isus Christos, Petru aruncă mreaja în mare și are cea mai mare captură de pește din viața lui, el realizează că acolo s-a petrecut o minune dumnezeiască și îl apucă spaima. Cum era și firesc, de altminteri. Am auzit mulți oameni dorind să asiste la o minune, unii chiar afirmau că numai în urma unui astfel de eveniment ar crede că Dumnezeu există, însă nu știu câți realizează că o minune poate fi în același timp înspăimântătoare. În orice caz, Petru conștientizează pe loc că este un mare păcătos și îi cere Fiului lui Dumnezeu să se îndepărteze de el. Drept răspuns, Christos îi potolește teama în primă instanță, pe urmă îl invită la un alt fel de pescuit. Știm cu toți urmarea și faptul că Petru a devenit mai târziu un stâlp al Bisericii. Aș spune că este figura cu care se identifică majoritatea creștinilor, dat fiind că lepădarea lui îl arată ca nefiind tocmai perfect, chiar după ce a umblat timp de aproximativ 3 ani și jumătate ca ucenic al lui Christos. Lucru care ne liniștește, căci așa ne simțim și noi: departe de perfecțiune. Iar căința lui Petru și reprimirea lui înapoi de către Dumnezeu este semn că putem și noi spera în mila lui Dumnezeu, în caz că eșuăm în a ne arăta tot timpul loialitatea față de Christos.

Într-unul din eseurile de duminică, Despre noroc, scris de Constantin Noica în cartea  Eseuri de duminică, apărută la editura Humanitas, în 1992, filosoful comentează această întâmplare numind-o drept noroc, iar pe Petru “cel mai norocos om din istorie.”  Constantin Noica spune că mulțimea peștilor obținuți de Petru în ziua aceea poate fi comparată cu un câștig la loto și, pornind de la această analogie, face o demonstrație a faptului că așteptarea norocului la loterie e doar un pretext pentru așteptarea altor lucruri, mult mai însemnate decât cele materiale, anume “mijloacele de a ne schimba viața; e nădejdea că ni se va revela scopul după care să ne schimbăm viața.”

O demonstrație bine realizată, de altfel, dar care păcătuiește prin faptul că pleacă de la o bază greșită, anume că pe Petru l-a lovit norocul atunci când i s-a umplut năvodul. Nu numai că nu este vorba deloc de noroc, așa cum îl înțelege lumea și Constantin Noica, dar Petru nici măcar nu era în așteptarea unuia, așa cum este omul care joacă la loterie. Ignorarea conștientă a faptului că tocmai Fiul lui Dumnezeu îi spune să arunce năvodul și revelația pe care o are Petru atunci când înțelege de ce i s-a cerut așa ceva, arată cât de puțin a înțeles filosoful din ceea ce s-a întâmplat lângă lacul Ghenezaret.

Și mai arată că o demonstrație pornită de la comparația neinspirată cu jocul la loto nu poate duce la o concluzie corectă. Cum ar putea ajunge la o concluzie corectă dacă a pornit de la premize false? Minunea săvârșită de Dumnezeu nu este noroc. Este o schimbare a legilor naturii în favoarea omului ales de Dumnezeu pentru a-i demonstra ceva. Și Petru a înțeles exact mesajul transmis, de unde și reacția lui inițială de spaimă. Când dă norocul peste omul care a jucat la loterie și a câștigat lozul cel mare, omul nici nu recunoaște mâna lui Dumnezeu, nici nu se înspăimântă și vrea să renunțe la câștig. Ați auzit vreodată că s-a întâmplat așa ceva în istoria loteriilor?

Psihologia insului celui mai omenesc din Biblie e psihologia oricărui om cu noroc, psihologia de rând a celui care-și duce viața sa măruntă, așteptând ceva anumit, și în fond așteptând mai mult decât atât. ca oricare dintre noi, Petru credea că știe ce vrea: puțin noroc, norocul acela de a prinde mai mult vânat decât e dat celor mulți să prindă. Era un jucător și Petru. Aștepta să-i iasă numărul la loterie. (Constantin Noica/Eseuri de duminică)

Tocmai că povestirea biblică arată contrariul: Petru nu aștepta în ziua respectivă decât minimul necesar pentru supraviețuirea sa și a familiei sale, dat fiind că toată noaptea trudise în zadar. Așa că atunci când Isus i-a cerut să arunce năvodul în dreapta, el știa precis că nu circulau pești în zona aceea. Tocmai de aici spaima lui și revelația pe care a avut-o când nu a mai putut să ridice năvodul de plin ce era. Acolo trebuia să fie mâna lui Dumnezeu. De aici, reacția lui și conștientizarea faptului că este un păcătos. Nu norocul în lovise pe Petru – și el știa prea bine asta – ci o minune a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea răspunde chemării la alt fel de pescuit adresată de Isus Christos. Dumnezeu i-a arătat că l-a scos de sub blestemul adresat lui Adam, și prin el întregii omeniri:

În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. (Geneza 3:19)

și i-a rânduit o altă soartă, una care nu includea preocuparea pentru lucrurile materiale, dar nu în sensul că trebuia să renunțe la ele, cum greșit se mai înțelege pe alocuri, ci în sensul că de acelea se preocupă însuși Dumnezeu, astfel ca omului să-i rămână timp și energie pentru cele sufletești. 

 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. (Psalm 121)

 

Minunea lui Dumnezeu eliberează omul de grijile pământești, pe când norocul venit pe neașteptate îi aduce unele în plus. Cel care câștigă la loterie nu are revelația aceasta că Dumnezeu e cel care a făcut o minune pentru el ca să-l cheme la o viață închinată lui, ca aceea a lui Petru. Majoritatea câștigătorilor la loterie își fac planuri cum să cheltuie sau să investească și să-și satisfacă plăceri cât mai multe. Nici urmă de viață închinată lui Christos și câștigării de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu, ca urmare a câștigului primit. Nu e minunea și intenția lui Dumnezeu în câștigul lor, e legea norocului. Și ei o știu prea bine. Chiar dacă unii amintesc (și) de Dumnezeu atunci când vorbesc despre norocul lor, nu au această urgență că îi datorează ceva în schimbul câștigului. 

A compara minunea lui Dumnezeu cu norocul la loterie nu e numai ofensator la adresa puterii divine, ci și un gest total neinspirat. Textul Despre noroc a fost citit la Radio București în 9 martie 1940. Constantin Noica avea pe vremea aceea 31 ani. Probabil de aceea. Tânăr și neinspirat. 

 

Leave a Reply